Ferește-te sau nu de comoara dragonului?

„Cei cărora vă închinați au fost oameni ca voi.”

Clement din Alexandria

Desigur, dacă aș începe acest mic text într-un fel asemănător în care David E. Jones își începe cartea An Instinct for Dragons nimeni nu ar crede unde mă duce gândul, și totuși încerc: Într-o dimineață calmă, frumoasă, când razele soarelui străbăteau timid prin fereastra și ea ușor crăpată, când din bucătărie un abur de cafea la ibric acoperă toată încăperea combinându-se cu mirosul de portocale și brad, când fetița mea cheamă puii de pisică să se joace cu ei, în această liniște aproape duminicală se aude un strigăt de departe puternic și disperat care emană o forță teribilă care se apropie din ce în ce mai mult. Toată lumea ar fi fugit să vadă ce este, dacă ne ascundem sau nu. Eu, azi, m-aș gândi la un protest împotriva unui președinte ilegitim, ei bine, acum mii de ani, în aceeași dimineață tihnită, oamenii se gândeau la un balaur.

Expresia la gura sobei, unde aș fi vrut să spun că am scris aceste pagini, nu-și mai are locul și sensul, de fapt, voiam să spun, ia te uită, ce înseamnă să ai timp. Întrebând-o pe fiică-mea, care e născută într-una din numitele țări calde, ce înseamnă la gura sobei, s-a uitat derutată, dar a încercat din politețe să dea un răspuns, pe care, de altfel, știam că nu-l poate da. Nici măcar iarna trecută când am fost la părinți cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu s-a lămurit, pentru că soba era dezafectată și ne-am încălzit la un calorifer electric vs. heater, așa cum ea a spus: Aaaa, aveți heater! Cumva noi aveam, ea, nu. Neasocierea cu acest element absolut obligatoriu pentru iarnă m-a făcut să cred că ea nu se asociază cu lucruri pe care nu l-a văzut și nu le-a simțit pe pielea ei. Să vedem cât de mult mă asociez cu dragonul vs. cu balaurul, pe care desigur, nu l-am văzut niciodată…

De când mă știu am fost pasionată de euhemerism¹, evident, cu mult înainte de-a afla că acest cuvânt exista, însă pulsional îi simțeam înțelesul – o interpretare a mitologiei în sensul că miturile au sorginte reală. Ei bine, acest cuvânt îl căutam zi de zi fără să vreau, când, cu mulți ani în urmă, a apărut prin ziare descoperirea unor dinozauri în România. La Muzeul de Geologie există astăzi aceste creaturi, butaforii, în forma lor reală, prin urmare am văzut dinozaurii din Transilvania, unul numit ironic sau nu, mitologic sau nu, balaurul bondoc. Acesta are ceva în comun cu balaurul lui Petre Ispirescu: un fel de șarpe uriaș, adesea cu aripi, adesea cu mai multe capete, sinonim cu zmeu. Balaurul copilăriei mele poate fi văzut în „carne și oase”, adică un mulaj perfect după scheletul găsit în Țara Hațegului. Iscoditorul invizibil care vine dintr-un trecut extrem de adânc și întunecat, adus la lumină doar de scriitorii care au cules povești populare creând astfel tenebra și mai neagră, tulburându-mi visele și jocurile de pe vremea când eram mică, acum, cu seninănate, este expus la muzeu. Șah-mat!

Folcloristul român Tudor Pamfile identifică mai multe tipuri de balauri în mitologia românească, care trăiesc pe pământ, în ape, care zboară, deci o multitudine de dinozauri de toate felurile, cum de altfel, știm că există. Mie, cel mai la îndemână îmi este icoana Sfântului Gheorghe care omoară balaurul, acesta din urmă cerea tribut oamenilor vite, și chiar o dată pe an un om, până când un incident face ca o prințesă frumoasă să fie dusă ofrandă și Sfântul să o scape ucigând balaurul, dar legenda pare că exista cu mult timp înainte de-ai fi atribuită Sfântului Gheorghe. Însă, nu doar la noi în țară întâlnim astfel de manifestări, ci în toată lumea, poate mai cunoscut pentru europeni este personajul Siegfried, vânătorul de dragoni, din Cântecul nibelungilor, Hercule și Hidra, Zeus și Typhon, în Enuma Eliș, Tiamat, zeița haosului personifică în dragon, de asemenea folclorul chinezesc cu binecunoscutul dragon care practic devine emblematic etc. Revenind la cartea citată mai sus, autorul argumentează „împotriva ipotezei comune a universalității dragonilor în toate culturile lumii ca fiind dată de fosilele dinozaurilor” găsite, prin urmare, și de strămoșii noștri, venerate și adulate, privirea de ansamblu este asupra instinctului de apărare împotriva prădătorilor. Astfel că „narațiunile ucigătoare de dragoni pot fi un stereotip al multor imagini medievale” în care se întâmplă acest lucru. Carl Jung spune că: presupunându-se că dragonul este o ființă cu sânge rece, ea reflectă desigur tot partea rece a psihologiei umane, reprezentând, deci, partea inumană din subconștientul tuturor oamenilor. Pe de altă parte mai spune că: Oamenii conțin natura, facem parte din ea; animalele nu sunt doar în manuale, ci sunt viețuitoare cu care suntem în contact. Știți foarte bine că dragonul sau șarpele au de-a face cu sistemul spinal și că oamenii se nasc și trăiesc din însăși substanța pe care o găsim și la acele animale, prin urmare: dragonul este mai mult decât un trecut uman, mai adaugă psihanalistul. Și mai bizar, dragonul se află și azi pe steagurile a trei țări: Buthan, Malta, Țari Galilor, suficient să îmi pun întrebări.