Carmen Sorescu
Epifanii și alte povești de-o pagină
Destinul – ceea ce este ferm stabilit, ales, deja rezolvat, ca și cum am un domiciliu și toată lumea știe unde să mă găsească sau să îmi trimită scrisori, numai eu nu știu și caut bezmetică toată viața numere și nume de străzi; chiar am avut un prieten odată care mi-a cerut numărul de fix al mamei pentru că, gândea el, acolo sigur va da de mine, și cred că avea dreptate, la locul nașterii, eu cel puțin, revin. Dar, până la urmă cea mai sigură casă este cea din cimitir, pe care, de altfel, o pot face din timp, ca aspect măcar să știu cum arată. Devine chiar distractiv, de mâine îmi voi cauta loc de veci, este important să știu unde voi sta la infinit. Dar destinul nu e numai o adresă, chiar dacă îmi e servită fără echivoc de o putere personificată. 😊 Este și ceea ce fac, ceea ce sunt și cum ajuns să fiu așa, cine a contribuit și în ce măsură. Părinții în primul rând și-au pus cel mai mult amprenta pe mine, nu doar genetic, ci mai ales prin felul cum s-au comportat cu mine. Citeam undeva: cel mai mare succes al unui om este atunci când copilul lui se întoarce la el. Din respect pentru părinți, copiii se întorc de 2, 3 ori pe an, din iubire, mult mai des.
Să se fi gândit Dumnezeu la fiecare om în parte? Să fie oare ce a zis Muhammad când a ajuns la moscheea Al-Aqsa din Ierusalim: Eram atât de aproape de El încât îi auzeam penița cum scrijelea destine? Laylat al-Qadr (ar.) – Noaptea destinului este noapte când îngeri coboară pe pământ pentru a decreta un destin anual, această noapte nu este stabilită cu exactitate, dar se observă la sfârșitul lunii Ramadan. Decretul divinității este un stâlp de referință în islam, sentința nu se poate schimba și se urmează de la sine. Emunah, cuvântul pentru destin regăsit în Geneza 15:6, se referă la încrederea lui Abraham în Dumnezeu. Certitudinea transcede rațiunea, testul de turnesol ar fi desigur o metaforă. Biblia este reticentă în privința acestui cuvânt, dar: În El am fost făcuți și moștenitori, fiind orânduiți mai dinainte după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale (Efeseni 1: 11). Moirae (ursitoarele) în mitologia greacă controlau destinele oamenilor și niciun alt zeu nu le putea schimba, această tradiție a fost preluată și la noi, când în a treia noapte de la naștere ele vin la casa nou-născutului să prezică viitorul. Tyche, desemnată și zeița destinului, a norocului și a ghinionului predestinat controlează după bunul plac viețile predeterminate. Hemsut, zeița destinului la egipteni, avea pe cap două săgeți intersectate și în mână ankh, cheia vieții. Se pare că, de când lumea și pământul, destinul a fost una dintre preocupările oamenilor. Gabriel Liiceanu spune că destinul e una din cele mai grele teme, iar Andrei Pleșu: cea mai dificilă temă a muritorilor; mai degrabă una inepuizabilă și cu o soluție care nu place oamenilor, de aceea perpetua lui dospire, niciodată coacere deplină, pentru că nu: să trăiești în necunoaștere, iată destinul! Dacă l-am ști și i-am găsi finalitatea, s-ar numi altfel. Tot ce e în jurul lui e doar plăcerea de a discuta. De pildă, la scrierea unei cărți despre destin, aș fi consultat oamenii cu premoniții, cu amintiri din viitor, cu blițuri care le apar în minte și care dau verdicte. Ce se întâmplă în aceste creiere? E o boală sau oare de ce, fără vreun motiv rațional, unii prevăd viitorul, pentru că nu, destinul are tehnic în vedere mai mult viitorul, dar cum se face că și trecutul și prezentul contribuie? Coincidențele și sincronicitatea sunt doar pârghii neajutorate, prea simple și prea banale, dar de luat în seamă, probabil că majoritatea oamenilor au aceste posibilități mentale și, de ce nu, trăitul la comun, societatea fac să se dezvolte niște conexiuni nevăzute între oameni care, la un moment dat, să explodeze. Dar interesant e când ai mai mult de atât, iar dacă ai, te poți numi nebun, pentru că deții ceva ce nu e de neacceptat și deja nu se mai numește destin, treci într-o tabără unde cel mai probabil poți fi singur, iar dacă turma nu semnează și ea devii un caz clinic pentru internarea într-un ospiciu. Revenind la cheia vieții pe care zeii egipteni o purtau în mâini mereu, cuvântul cheie definește deschiderea sau descuierea vieții pe pământ, dar și după moartea fizică, cunoașterea ei poate deveni cheia destinului, deși nicăieri nu se spune explicit, îmi place să cred că ankh simbolizează soarta.
