Adevărul invincibil

Mi se întâmplă de multe ori când sunt obosită să nu citesc bine, astfel că, cum câteva minute, în loc de adversar invincibil am citit adevăr invincibil, ceea ce mi-a plăcut mult mai mult mai ales și pentru că se potrivea de minune în context. Prin urmare, era vorba despre un album de artă egipteană, unde o decorațiune[1] murală reprezentând-o pe Nefertari[2] așezată pe un scaun, jucând senet[3] împotriva unui adversar invizibil nu-mi dădea pace (incredibil, nici a doua oară nu citisem bine, era invizibil nu invincibil), și încercam din răsputeri în scurta și aglomerata mea excursie din Egipt să localizez pictura și din păcate nu reușeam să îmi dau seama unde am văzut-o. Mi-a fost greu să rețin prin câte morminte am trecut val-vârtej, și încă o dată cu părere de rău îmi spuneam: În Egipt ori te duci, ori nu te duci! Așa că, am apelat la un album să lămuresc fireasca întrebare: De ce Nefertari joacă singură? Acest joc de societate avea doi parteneri, dar, se pare că nu juca singură, interpretarea e mult mai elaborată: tabla în sine simbolizează trecerea către lumea de apoi, cele 30 de căsuțe sunt obstacolele care se află pe drumul unui om către dincolo, iar regina juca cu reflexia sufletului ei. Juca, nu așa cum scria în album cu un adversar invizibil, căci sufletul ei nu-i putea fi decât prieten, renunțarea nu putea să fie făcută decât prin bună voie, nu cred că se luptau la propriu pe viață și pe moarte, care pune mâna pe una și care pe alta, ci erau relaxați, prin urmare regine se juca exact cum prost citisem, cu un adevăr invincibil.

Plecând de la această eronată ironie a sorții, cu promisiunea că nu mai citesc seara, deși, rar mi se întâmpla, luciditatea mea maximă fiind la ora 6 dimineața și ca orice vietate îmi ascut ghearele minții și dinții deșertăciunii😊 matinal pregătindu-mă temeinic pentru ziua care urmează. Jocului Senet, joc pe care îl am și eu pus bine într-un sertar al bibliotecii și pe care nu l-am jucat niciodată din lipsă de partener disponibil, nu i se cunosc cu exactitate regulile, tot ce se știe sunt doar presupuneri, așadar, puțină inovație nu ar strica, și mi-am propus să-l deschid și să mă uit la el până inventez cum s-ar juca sau poate nimeresc ce scrie în cărți, atât cât se știe. poate fi un joc al vieții, unul al morții, dar câștigătorului i se permite accesul pe tărâmul celălalt.

Dar, vreau să revin la adevărul invincibil-sufletul, căruia desigur sub nicio formă nu i-aș spune adversar ci companion, cât despre invizibil accept, din simplu motiv că, deși, greșit i se spune oponent, doar pentru că este în capătul celălalt al tablei, el este nevăzut, iar despre cele nevăzute s-a scris mult.

Mă gândeam că e bine de privit mai mult în oglindă, de pus o vorbă bună dimineața, pentru că la un moment dat va veni nefericitul/& fericitul eveniment de ultimă privire, despărțitoare, și chiar ar fi bine să nu ne fim propriul dușman, sau mai mult de atâta să ne pregătim și ușabti-urile[4] ca să fim siguri că totul e sub control, și cu asta chiar mă gândeam de ce în zilele noastre mormintele sunt așa simplificate. În fiecare vară mamă mă pune să desfac hainele și toate cele trebuincioase înmormântării, ea stă pe marginea patului și se uită la mine cum desfac, îmi dă aceleași sfaturi an de an, numai că într-o punguță am găsit un pieptăn, un prosop, un portofel și un săpunel, îi spun ironic: Vezi, că a expirat! A râs: Lasă că e bun! Bine, atunci să păstrăm toate produsele expirate pentru lumea de apoi, just in case!

Adversarul invizibil, transparent, ascuns sau foarte mic cât de crud ar părea să vorbesc despre el ca despre o inimă aflată pe masa de disecție, cu vene și vinișoare, el nu deranjează pe nimeni și nu mută munții din loc, dimpotrivă e mai mult un fâlfâit tăcut de șoim cu ochi ageri gata oricând să-și ia prada în cioc și să o ducă acolo unde-i e locul pentru totdeauna. Cunosc unii oameni care-și fac planuri de evadare și-și construiesc adăposturi fie la poalele versanților, singuri, solitari, fie prin biserici, fie prin flacoane cu vitamine sau subterane ale minții, nu e nicio gaură de șarpe care să le asigure adăpost, fuga e în zadar, mai ales că însuși el, adevărul invincibil, insurmontabil, de neînvins este scăparea.

(sursa foto: https://stock.adobe.com/ro/images/man-pushing-invisible-object-abstract-illustration-simple-silhouette-web-icon-with-for-application/229146097)

[1] Găsită la Teba, Valea Reginelor, mormântului lui Nefertari, Egipt.

[2] Nefert-iri= tovarășă frumoasă (camarad, însoțitor), regină, soția lui Ramses al-II – lea, 1279-1212 î.e.n.

[3] Senet este un joc de masă din Egiptul Antic. Sensul numelui său egiptean este „trecerea”. Era un joc popular, asociat cu călătoria către viața de apoi și simboliza lupta pentru nemurire, conform Muzeului Metropolitan de Artă. Descoperit pentru prima oară la piramida în trepte, Saqqara, c. 2620 î.e.n.

[4] Clasă distinctă de figurine funerare în zona  Tebei, Noul Regat, însemnă „de urmat” sau „care răspunde” în egipteana veche, deoarece figurina „răspundea” pentru persoana decedată și îndeplinea toate treburile de rutină ale vieții zilnice pentru stăpânul său în viața de apoi, pe care zeii le plănuiseră pentru ea (Wiki). În engleză este tradus: answerer, poate că există și tricouri cu dătătorii de răspunsuri😊