When I’m 64

În rubrica de astăzi (ultima înaintea unei vacanţe de aproximativ o lună) veţi putea citi despre bătrâneţe şi despre un erou al erei tehnologiei avansate care ne-a părăsit.

(sursa imaginii http://beyondbreed.com/when-im-sixty-four/)

When I get older losing my hair
Many years from now
Will you still be sending me a valentine
Birthday greetings, bottle of wine?
If I’d been out till quarter to three
Would you lock the door?
Will you still need me, will you still feed me
When I’m sixty-four?

Cântecul Beatles-ilor se apropie şi el de jumătate de secol ca vârstă. A fost înregistrat în decembrie 1966 şi a apărut pe discul „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” unul dintre discurile cele mai importante ale formaţiei. Se spune că Paul McCarney l-a scris având în minte figura tatălui său, care împlinise 64 de ani, şi este declaraţia de dragoste a unui tânăr care îşi întreabă iubita dacă sentimentele ei vor rămâne aceleaşi odată cu trecerea timpului.

(sursa imaginii http://wisequacks.org/wp2/?p=2578)

Ei bine, mă apropii şi eu de această vârstă, deocamdată „merg pe 63” cum se spunea în Moldova bunicilor, deci anul viitor voi împlini 64 de ani. Fac parte dintr-o categorie de oameni care reprezintă un procent din ce în ce mai mare din populaţie, în special în ţările avansate. Suntem o generaţie care, datorită progreselor medicinii, are o speranţă de viaţă cu zece până la douăzeci de ani mai mare decât cea a părinţilor noştri, şi care din această cauză îi îngrijorează pe politicieni şi pe tinerii de astăzi. Unii dintre noi suntem deja la pensie, alţii vom „ieşi” la pensie în viitorii ani. Modul de viaţă al populaţiei vârstnice, îngrijirea de care este nevoie pentru a-şi petrece ultima parte a vieţii în condiţii de sănătate, de onoare, şi chiar contribuind la viaţa societăţii, felul în care şi societatea şi mediul ambiant trebuie să se adapteze acestor schimbări fac obiectul studiilor şi prognozelor economice, platformelor politice (pensionarii sunt în multe ţări pătura socială cea mai activa şi mai participativă în politică), şi cercetărilor ştiinţifice – medicale, psihologice, sociale, şi de aparatură şi tehnologie hi-tech.

Apare deci o întreagă industrie sau ramuri specializate ale industriilor existente care au ca public-ţintă populaţia vârstnică şi nevoile sale speciale. Unele dintre aceste adaptări încep de la obiecte simple folosite curent în viaţa de zi cu zi. Eu şi soţia mea avem în grijă pe cele două mame aflate în deceniul al nouălea al vieţii lor. Ceea ce am observat este că nu le ajută prea mult telefoanele „inteligente” cu interfeţe de operator sofisticate, în schimb le sunt foarte utile telefoane simple şi robuste, cu sunet amplificat şi cu tastatură şi ecrane vizibile, care să poată fi acţionate fără vreo comandă sofisticată. Nu numărul de funcţii contează şi nici culorile sau alte „gadget-uri” care „vând” aceste produse adolescenţilor, ci accesibilitatea şi simplitatea, şi prezenţa unor funcţii de bază (ceas deşteptător, de exemplu). La fel în ceea ce priveşte telecomenzile televizoarelor. Oamenii în vârstă sunt mari amatori şi consumatori de televiziune, dar au mari probleme cu schimbarea canalelor, şi cu ordinea de activare a televizorului şi legăturii la cablu. Secretul succesului pentru această categorie de utilizatori este accesibilitatea şi o logică simplă de folosire, nu prea depărtată de ceea ce cunosc ei la obiectele similare de folosinţă mai veche.

(sursa imaginii http://www.top-gadgets.net/gadgets-and-devices-that-can-make-life-easier-for-elderly-people/)

Există, desigur, şi obiecte mai sofisticate. „Vestele inteligente” sunt obiecte de îmbrăcăminte pentru oamenii în vârstă şi dispozitive „îmbrăcabile” („wearables’) în termeni tehnici (şi pentru cititorii fideli ai rubricii CHANGE.WORLD). Ele conţin senzori care măsoară parametri vitali ai corpului şi alarmează centrul de ajutor şi supraveghere în cazul în care valorile acestor parametri ies din limitele normale. Obiectele casnice acţionate prin comenzi verbale fac şi ele parte din dispozitivele care vor fi populare în rândurile publicului cu probleme motorii, iar automobilele cu şofer automat vor extinde câmpul de mobilitate şi activitate al acestora atunci când vor fi aprobate şi puse în acţiune pe şosele. Desigur, domeniile de aplicabilitate ale acestor tehnologii sunt dintre cele mai diverse, şi ele includ industria alimentară (cu diete şi produse special destinate populaţiei în vârstă), industria de divertisment (variante de jocuri, dar şi filme destinate în special „vârstei de aur”), cosmetice şi puţin mai în viitor roboţii care pot prelua o parte din sarcinile îngrijitorilor. Programe de cercetare şi investiţii considerabile au loc în aceste domenii, printre altele cea mai recentă generaţie de programe de tehnologii IT finanţate de Uniunea Europeana care are o secţie specială destinată produselor şi sistemelor pentru populaţia vârstnică.

Mai apare un aspect interesant. Pentru prima dată în istorie în rândurile populaţiei în vârstă există un procent însemnat de pensionari hi-tech. Este vorba despre specialişti cu o mare experienţă în domeniile diferite ale industriei, despre cei care au întemeiat industria de tehnică de calcul în anii 60, cei care au inventat Internetul şi au pus în funcţiune primele reţele de calculatoare în anii 70 şi 80. Mulţi dintre ei sunt capabili şi doritori să continue să contribuie sau să ajute domeniile în care au lucrat vreme de zeci de ani, domenii în care sunt nu numai pasionaţi ci şi profund cunoscători, şi sunt gata să o facă fie voluntar, fie pentru o retribuţie mai mică decât salariile curente pe piaţă (o mare parte din această populaţie are economii şi programe de pensii atractive, deci nu au grija zilei de mâine). Unele companii americane au identificat această piaţă de muncă atractivă şi oferă programe speciale pentru pensionarii cu experienţă. Vezi şi filmul „The Intern” cu Robert De Niro. Şi în activităţile de standardizare la care particip beneficiem de prezenţa, experienţa şi contribuţiile multor experţi de renume trecuţi de mult de vârsta pensionării.

(sursa imaginii http://www.cnet.com/news/andy-grove-intel-cofounder-and-chip-visionary-has-died/)

Unul dintre acei contribuitori ai revoluţiei ştiinţifice şi tehnologice contemporane a fost Andy Grove, care a părăsit această lume acum câteva zile. După ce a lucrat câţiva ani la Fairchilds Semiconductors, Grove a părăsit compania pentru a înfiinţa în 1968 Intel – compania de semiconductoare cea mai de succes din istorie. Până în ziua de astăzi este compania numărul unu în branşă şi sunt şanse bune ca telefonul, tableta sau PC-ul pe care citiţi acest articol să folosească tehnologie Intel. A fost ales „Personalitatea anului” 1997 de către săptămânalul TIME Magazine.

Povestea vieţii sale poate fi şi ea subiect de roman (nu ştiu de altfel dacă nu s-a scris un roman despre el, sigur s-au scris biografii şi a lăsat şi memorii). S-a născut în Ungaria și a devenit un refugiat în 1956, după înăbușirea revoltei anti-comuniste. A cunoscut în copilărie şi războiul, şi dictatura fascistă, apoi, în adolescenţă şi în tinereţe, pe cea comunistă. A ales libertatea imediat ce a putut să o faca.

„Grove a depășit adversităţi enorme ajungând să conducă o companie care produce încă tehnologia care stă la baza funcţionării laptop-urilor, desktop-urilor și serverelor pe care se bazează economia de astăzi. În cazul în care SUA nu l-ar fi primit în ţară, aceasta nu s-ar fi întâmplat.” atrage atenția omul de afaceri şi antreprenorul Ben Horowitz ….

„În cazul în care un refugiat politic se întâmplă să apară pe țărmurile noastre, trebuie să-l primim cu braţele deschise”, a spus Horowitz. „Pentru că ea sau el ar putea fi următorul Andy Grove.”

Grove însuşi declara revistei „Esquire” în 2000: „America trebuie să fie vigilentă ca naţiune, dar tolerantă faţă de diferenţe, faţă de noii veniţi. Imigraţia şi imigranţii au făcut America ceea ce este ea astăzi.”

(Andy Grove si Bill Gates – sursa fotografiei http://hungarianfreepress.com/2016/03/22/andy-grove-grof-andras-fifty-sixer-business-icon-has-died/)

În anul 2000 Andy Grove a fost diagnosticat cu boala lui Parkinson. Se retrăsese de la conducerea activităţii de zi cu zi a lui Intel în 1998, fiind diagnosticat cu cancer, boală pe care a biruit-o. A fost preşedinte al comitetului director al companiei până în 2004, după care s-a retras complet de la Intel, rămânând implicat în activităţile filantropice legate de bolile de care fusese şi el lovit. Într-un fel, această menţiune închide cercul subiectelor abordate astăzi.