Trei filme

Îmi place sezonul cinematografic de primăvară, în special cel american. Mă refer în mod special la piaţa cinematografică americană, deoarece aceasta este influenţată foarte vizibil de Premiile Oscar, care în ultimii ani sunt decernate la sfârşitul lunii februarie. Din această cauză, multe dintre filmele lansate în lunile premergătoare festivităţilor de la Dolby Theater din Hollywood (şi perioada se extinde până la şase luni!) ochesc premiile, îşi modelează temele, jocurile actoriceşti, viziunile regizorale, chiar şi atitudinile politice după gusturile membrilor Academiei. După sfârşitul lui februarie, apar filmele mai eliberate de aceste constrângeri, cele pe care producătorii îşi iau riscul să le lanseze într-o perioadă în care ştiu că pot fi ,,uitate’’ de cei care vor propune listele de candidaţi la râvnitele statuete. Trei dintre filmele văzute de mine în ultimele săptămâni (sau poate doar două dintre ele, primul fiind ceva mai ,,convenţional’’) aparţin acestei categorii de filme care nu ţintesc şi nu aspiră la vreun Premiu Oscar. În schimb, ele sunt toate legate de temele ştiinţifice şi implicaţiile lor pentru viaţa noastră de azi şi pentru viitorul nostru – care sunt subiectele principale ale rubricii CHANGE.WORLD., din revista Literatura de azi.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt4846340/)

Foarte puţine filme s-au ocupat până în prezent de începuturile programului spaţial american, şi mă întreb de ce. Avem de-a face cu o adevărată saga americană aşa cum îi place Hollywood-ului, care a avut loc la un moment istoric despre care încă ne amintim mulţi dintre noi. Este o poveste cu eroi celebri şi anonimi, o poveste care începe cu disperarea şi teama provocate de sovieticii care luaseră avans în cursa pentru spaţiu (cu lansarea satelitului Sputnik şi cu trimiterea primului om în spaţiu) şi se termină în triumf cu aselenizările din programul Apollo. Şi totuşi, Hollywood-ul încă nu s-a prea ocupat de această perioadă şi nu a făcut filme despre această poveste şi oamenii care au făcut-o posibilă. Filmul ,,Hidden Figures’’ (,,Cifre – dar şi figuri – ascunse’’) umple doar parţial o parte din acest decalaj, ocupându-se de un aspect puţin cunoscut al primelor programe spaţiale, dintr-o perspectivă specifică, cu accent pe un episod neaşteptat şi necunoscut – prejudecăţile rasiale cu care se confruntau şi pe care au trebuit să le depăşească primii contribuitori afro-americani la programul spaţial. El spune povestea (până acum) puţin cunoscută a unor eroi, care nu numai că erau „de culoare“, dar, de asemenea, se întâmpla să fie femei.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt4846340/mediaviewer/rm1049245184)

„Hidden Figures’’ este un film de ficţiune bazat pe cartea documentară ,,Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race’’, scrisă de Margot Lee Shetterly. Autorii scenariului şi regizorul Theodore Melfi au fost extrem de atenţi la detalii, situaţii şi dialoguri, cu scopul ca acestea să fie cât mai apropiate de ceea ce s-a întâmplat în realitate. Reuşita lor în acest sens a fost confirmată de eroii care au trăit perioada (inclusiv, se pare o scenă care arată foarte a la Hollywood, dar se pare că s-a întâmplat în realitate, cu astronautul John Glenn, pe rampa de lansare a primul zbor, solicitând calculele de traiectorie care urmează să fie verificate de „fata“ pe care o întâlnise în sala de şedinţe de pregătire). Au fost reconstituite în detaliu clădirile, coridoarele, camerele de lucru, toaletele (!), locurile de parcare de la sediul NASA din Virginia acelor ani. Ceea ce este şocant astăzi, mai ales dintr-o perspectivă ne-americană, este măsura în care segregarea şi discriminarea rasială era încă o parte a vieţii şi a sistemului legal cu puţin mai mult de o jumătate de secol în urmă, în ţara care era liderul de blocul democrat în lupta împotriva comunismului, şi care concura cu Uniunea Sovietică pentru a trimite primii oameni în spaţiu.

Tonul „de inspiraţie’’ domină filmul, iar privitorul are senzaţia că aproape fiecare cadru, atitudine a personajelor sau dialog este în conformitate cu concluzia pe care filmul îşi propune să o transmită. O abordare mai realistă sau mai neutră ar fi făcut în opinia mea ca mesajul să fie mai convingător. Mi-a plăcut, în schimb, cum au fost construite personajele, faptul că cele trei femei care sunt eroinele filmului au fiecare propria ei personalitate, talentele şi căile proprii de confruntare şi depăşire a prejudecăţilor. Cele trei actriţe – merită să le menţionez numele – sunt Taraji P. Henson, Octavia Spencer şi Janelle Monáe, şi sper să le văd în mai multe filme (bune) în viitor. Actori cunoscuţi cum sunt Kevin Costner şi Kirsten Dunst apar în roluri secundare şi fac o treaba bună. „Hidden Figures” este un film solid şi în unele locuri emoţionant, dar nu se poate desprinde de convenţiile de gen şi stil pe care se pare că autorii înşişi şi le-au impus.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt5442430/)

Dacă în „Hidden Figures” totul merge până la urmă bine şi se termină cu bine, nu la fel stau lucrurile în drama spaţială ,,Life’’ (în România titlul sub care este difuzat filmul este ,,Semne de viaţă’’). Vă amintiţi faimoasa lege a lui Murphy? „Orice lucru care poate merge prost, va merge prost.’’ Aplicarea ei cinematografică în genul filmelor „horror” spaţiale pare a fi filmul regizorului Daniel Espinosa. Ce se întâmplă dacă cele mai rele presupuneri şi cele mai profunde temeri legate de contactul lung căutat şi aşteptat cu viaţa extraterestră vor deveni realitate? Aceasta pare a fi premiza filmului, subliniată de o execuţie care face reverenţe unor predecesori renumiţi ca „2001: A Space Odyssey” a lui Stanley Kubrick şi „Alien” a lui Ridley Scott, dar o face cu o altă dozare a componentelor, adăugând câteva ingrediente proprii care fac filmul interesant şi palpitant.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt5442430/mediaviewer/rm3097821440)

Regulile de ficţiune fantastică sunt bine respectate aici. Acţiunea începe în atmosfera familiară şi confortabilă a unei staţii în spaţiu la întoarcerea de pe Marte. Expediţia a fost un succes, în bagaj se află şi prima dovadă a vieţii extraterestre. Ştirile sunt primite cu entuziasm pe Pământ. Times Square se umple cu spectatorii entuziaşti ai transmisiilor în direct de pe staţia spaţială internaţională. Reportajele amestecă ştiinţa cu trivia despre introducerea şi eliminarea de alimente din corpul uman, în condiţii de imponderabilitate, iar copiii de şcoală sunt cei care dau un nume familiar („Kevin“) noii forme de viaţă adusă de pe Marte. Se întâmplă, însă, că această celulă vie – foarte inteligentă – are puterea de a se transforma în câteva minute de timp pe ecran într-o maşină de ucis, care va începe prin a devora unul după altul pe membrii echipajului (a căror misiune de a asigura o protecţie a Pământului şi a vieţii de pe planetă este în pericol). Dintr-o dată consecinţele par mult mai grave.

Pentru un film serios de science-fiction scenariul are găuri uriaşe şi abundă în gafe ştiinţifice, dar acest lucru devine secundar din cauza dezvoltării bune a personajelor. Destul de neobişnuit în filmele genului, vom ajunge să-i cunoaştem pe cei şase astronauţi, iar atunci când încep să moară prin decese eroice dar oribile, deja ne pasă de ei. Jocul excelent al actorilor contribuie la reuşita filmului, cu Jake Gyllenhaal excelând în tipologia „băiatului-de-care-ne-pasă”. Decorurile încearcă, de asemenea, ceva special, această staţie spaţială are o mulţime de coridoare tubulare, care dă o senzaţie de labirint claustrofobic, imponderabilitatea este sugerată spectatorilor prin utilizarea poziţiilor în unghi ale aparatului de filmat, şi atmosfera este dominată de o paletă de culori care par negativul sumbru al non-culorilor reci din filmul lui Kubrick. Nu voi spune mai multe despre cum se termină filmul, ci doar că acesta a fost unul dintre cele mai neaşteptate şi tulburătoare finaluri pe care le-am văzut în ultima vreme. Încă un motiv bun să nu pierdeţi acest film, mai ales dacă vă plac genurile science-fiction şi de groază.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt1219827)

Nu am văzut filmul original, un anime/ manga japonez cu acelaşi nume, care stă la baza producţiei ,,Ghost în the Shell’’ (,,Fantoma din Carcasă’’), şi acest lucru poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Am citit unele articole care compară cele două filme şi care, de asemenea, se referă la seria de benzi desenate creată ulterior, precum şi la seria de mare succes „Matri’’, care a preluat aparent multe idei de la ea. Mi se pare că mă pot bucura şi apreciez filmul regizorul Rupert Sanders chiar mai bine fără această comparaţie, deşi poate îmi lipsesc unele dintre nuanţele sau diferitele direcţii din lucrarea originală.

Ceea ce poate s-a schimbat în cele două decenii de când lucrările japoneze originale au fost create este faptul că o mare parte din tehnologia descrisă în film a devenit realitate, iar pentru restul, fezabilitatea este un fapt confirmat. Organele artificiale sunt acum tot mai pe larg folosite în înlocuirea ţesuturilor afectate de boli sau accidente. Ştim mai multe despre modul în care funcţionează creierul, modul în care informaţiile circulă între creier şi corp, precum şi despre modul în care acţiunile mecanice ale corpului uman sau ale protezelor artificiale sunt controlate. Transplanturile de creier nu au fost încă executate pe oameni, dar sunt considerate realizabile, şi, la fel, în viitor, implantarea creierului într-un organism complet artificial. Ca şi în film, mulţi dintre oameni sunt sau vor deveni hibrizi cu un procent mai mare sau şi mai mare de piese de schimb înlocuite.

(sursa imaginii: imdb.com/title/tt1219827/mediaviewer/rm1181746688)

Filmul se ocupă de un viitor în care primul implant cerebral este făcut într-un corp artificial. Acest lucru face din eroina principală (Scarlett Johansson) un fel de super-erou, o armă vie pentru a lupta împotriva teroriştilor. Doar că fosta ei identitate („fantomă’’) apare în ,,flash’’-uri din ce în ce mai dese şi mai consistente, şi în timp ce ea îşi recapătă treptat identitatea umană, realitatea din jurul ei devine mai puţin conectată la adevăr. Ceea ce urmează este o combinaţie de film de acţiune (sau chiar de acţiune cu super-eroi) şi genul de science-fiction inteligent, care are loc într-o lume în care oamenii coexistă cu hibrizi, sau poate mai bine spus aproape orice om a devenit, de asemenea, un hibrid. Este un film care reuşeşte atât să distreze, cât şi să pună întrebări dificile despre evoluţia viitoare a omenirii şi relaţiile cu maşinile gânditoare create de oameni. Ca şi explorarea spaţială, acestea sunt teme pe care le abordăm şi le discutăm des aici, în rubrica CHANGE.WORLD.