Tranzacții filosofice

Internetul ne oferă astăzi posibilităţi aproape infinite de acces la orice fel de informaţie – de la ştirile de ultimă secundă (căci ultima oră a fost de mult depăşită) la cele mai recente sau poate cele mai vechi apariţii editoriale, de la listele de preţuri şi produsele comerciale la modă până la informaţiile ştiinţifice cele mai preţioase. Mă voi ocupa în această postare de această ultimă categorie, şi mai exact de istoria accesului la informaţia ştiinţifică. Să nu uităm că însăşi arhitectura „pânzei de paianjen” informatice (a Web-ului) a fost concepută iniţial pentru a înlesni comunicarea, schimbul şi accesul reciproc la informaţii, experimente şi rezultatele acestora, între savanţii din diferite locuri ale lumii angajaţi în proiecte comune sau similare. O privire în trecutul accesului şi difuzării informaţiei ştiinţifice poate aduce la lumină aspecte interesante şi lecţii pe care noi, cei care concepem sistemele informatice de astăzi este important să le asimilăm şi să le aplicăm.

Să ne întoarcem cu trei secole şi jumătate în urmă, în Anglia anilor Restauraţiei, perioadă care începe cu revenirea în 1860 pe tronul celor trei regate (Anglia, Scoţia şi Irlanda) a regelui Carol (Charles) al II-lea. Este perioada expansiunii comerciale a Angliei, a creşterii puterii sale navale până la dominaţia mărilor lumii şi a progreselor cunoaşterii lumii înconjurătoare, a legilor fizice şi naturale care o guvernează. Este momentul istoric în care Londra devine pentru mai bine de două secole capitala ştiinţifică a lumii, locul în care trăiesc sau spre care se îndreaptă savanţi dintre cei mai importanţi, dar şi oameni de cultură şi artişti, pictori, muzicieni reputaţi din alte domenii. Se poate spune că, începând din a doua jumătate a secolului al șaptesprezecelea, Anglia culege roadele Renaşterii Europene, instituţionalizând un sistem juridic care permite existenţa unor concepţii diverse, exprimarea de opinii diferite şi dezbaterea lor publică, un sistem de valori bazat pe evaluarea rațională şi pe merite obiective.

(foto de pe https://blogs.royalsociety.org/publishing/philosophical-transactions-the-early-years/)

Înfiinţată în noiembrie 1660, la scurtă vreme după revenirea la tron a lui Carol al II-lea, Societatea Regală („Royal Society”) avea ca scop promovarea învăţământului şi cunoaşterii naturii prin experimentare fizico-matematică. Sunt evidente de la bun început, din textele primelor „carte regale” care au pus fundamentele instituţiei caracterul ştiinţific şi raţional al activităţii acesteia. Este poate cea mai veche instituţie de acest fel din lume, funcţionând neîntrerupt până astăzi, când joacă în Regatul Unit rolul de Academie de Ştiinţe şi consilier ştiinţific al guvernului, patronată fiind de la înfiinţare de regii şi reginele Regatului.

Odată înfiinţată organizaţia, a apărut necesitatea de a consemna şi propaga rezultatele dezbaterilor sale, de a comunica şi distribui între savanţii, oamenii de cultură şi patronii finanţatori ai vremii ideile membrilor societăţii. Aşa s-a născut ideea publicării cu regularitate a unui „jurnal ştiinţific”. Cel care avea să inţieze şi să pună în practică acest nou concept avea să fie primul secretar al Societăţii, germanul la origine Heinrich (Henry) Oldenburg.

(sursa imaginii http://rstl.royalsocietypublishing.org/)

Născut în Bremen, întreprinzătorul tânăr german a părăsit devreme cariera teologică la care îl destinase familia, mânat de pasiunea de a călători şi cunoaşte. S-a angajat profesor particular al odraslelor aristocraţiei vremii, profesie care îi asigura independenţa financiară, şi îi oferea posibilitatea de a călători însoţindu-i pe nobili şi pe copiii lor în periplurile lor europene. L-a ajutat în asta talentul său pentru limbi străine, la o vârstă destul de tânără stăpânea perfect olandeza, franceza, italiana şi engleza. Se spune că atunci când a ajuns în Anglia, poetul John Milton l-a complimentat pentru engleza sa impecabilă. Cunoaşterea ţărilor străine şi a culturilor acestora, şi reţeaua de relaţii pe care şi-o crease l-au ajutat ca odată ajuns şi stabilit la Londra să intre în legătură cu intelectualii importanţi ai vremii între care şi Robert Boyle, aristocratul pionier al chimiei moderne. Astfel a ajuns să ocupe postul de secretar al organizaţiei nou formate. În afară de jurnal, se ocupa şi de corespondenţa Societăţii cu savanţii din Europa, corespondenţă purtată în vreo şase limbi diferite.

Primul număr al „Tranzacţiilor filosofice” (Philosophical Transactions) a apărut acum 350 de ani, în martie 1665. Trebuie observat că folosirea cuvântului „filosofic” în numele publicaţiei trebuie interpretată în spiritul secolului în care apare pentru prima dată, fiind vorba despre „filosofia naturii” sau ceea ce numim astăzi în vocabular modern „ştiinţa”. Ce conţinea primul număr? Găsim în sumar articole despre îmbunătăţirea calităţii sticlei optice, despre o imensă pată roşie observată pe suprafaţa planetei Jupiter, prezicerea traiectoriei unei comete, un studiu al lui Boyle despre proprietăţile materialelor la temperaturi scăzute, două relatări legate de explorări maritime (unul cu caracter geografic, celălalt despre folosirea ceasurilor cu pendulă în timpul călătoriilor pe mare) şi un necrolog, omagiu adus unei „eminente personalităţi, recent decedate” – matematicianul Pierre de Fermat.

Anii care au urmat nu au fost uşori nici pentru jurnal şi nici pentru cel care se dedicase aproape în întregime scrierii şi publicării acestuia. Londra a fost lovită succesiv de o epidemie de ciumă şi de un incendiu devastator în care majoritatea tipografiilor din centrul oraşului au fost distruse. A izbucnit apoi, în 1667 un război între Anglia şi Olanda, şi „străinul” care purta corespondenţe cu parteneri din ţări duşmane în limbile acestora a devenit suspect şi a fost întemniţat o vreme în Turnul Londrei. Nu se ştie exact cum a scăpat de condamnare, poate au intervernit prieteni sus-puşi, poate Boyle, poate Samuel Pepys, dar câteva luni mai târziu este eliberat şi îşi reia activitatea, continuată până la moartea sa subită în 1677.

(sursa imaginii http://rsta.royalsocietypublishing.org/)

„Philosophical Transactions” a supravieţuit istoriei şi s-a dezvoltat pentru a fi nu numai cel mai vechi, dar şi unul dintre cele mai importante jurnale de comunicări şi schimb de informaţie din istoria ştiinţei. Aici au fost puse bazele câtorva principii fundamentale ale publicaţiilor ştiinţifice, cel al priorităţii temporale a publicării informaţiei, ceea ce mai târziu se va numi „proprietate intelectuală”. Tot aici au fost aplicate şi formalizate practici devenite rutină în cercetarea ştiinţifică şi academică şi evaluarea valorică a contribuţiilor – referatele de expertiză şi referatele „egalilor” („peer reviews”). Din anul 1886 publicaţia s-a despărţit în două jurnale separate („Philosophical Transactions A” şi „Philosophical Transactions B”) care sunt specializate în domeniile legate de fizică, respectiv de ştiinţele naturale.

De-a lungul vremii, între colaboratorii şi cei care au contribuit cu articole la jurnal s-au numărat Isaac Newton, Benjamin Franklin, Charles Darwin, Michael Faraday, Alan Turing, Stephen Hawking. Voi menţiona doar două exemple din contribuţiile ultimilor doi. Articolul publicat de Alan Turing în 1952 se ocupa cu baza fizică şi chimică a tiparelor găsite în natură, prevăzând cu un an înainte de prima publicare în 1953 structura ADN-ului. Articolul lui Hawking publicat în 1983 se ocupa de „constanta cosmologică” introdusă de Albert Einstein în 1917 ca o completare a teoriei relativităţii, una dintre erorile ştiinţifice ale lui Einstein, recunoscută de altfel de acesta chiar în timpul vieţii. (Despre aceste erori voi scrie însă într-un articol viitor).

Care este rolul acestui gen de jurnale în epoca Internetului? Accesul imediat la informaţie, posibilitatea de a posta practic orice, are ca efect deloc secundar din păcate şi o inflaţie informaţională care poate să deruteze şi să creeze confuzii. Discernământul şi selectarea surselor de încredere şi cu valoare ştiinţifică şi intelectuală trebuie aplicate în mod sistematic pentru a filtra ceea ce este util. Accesul imediat nu înseamnă neapărat şi acces gratuit şi valoarea intelectuală este protejată prin diferite mijloace, de la legile proprietăţii intelectuale la barierele de preţ şi zidurile criptografice în spatele cărora sunt protejate rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi metodele de dezvoltare şi implementare tehnologică ale acestora. Principiile de bază care generează valoarea intelectuală şi ştiinţifică au rămas însă aceleaşi ca pe vremea lui Oldenburg – dialogul între experţi din aceleaşi domenii sau din domenii complementare, evaluarea pe criterii valorice şi aplicative a teoriilor şi experimentelor ştiinţifice, recunoaşterea priorităţii celor care au generat primii scânteia inventivităţii.