Dan RomașcanuDan Romașcanu
30.10.2016

Spre Marte – De ce?

Ultimele câteva săptămâni nu au fost deloc favorabile explorărilor spaţiale, în general, şi planurilor de a trimite o expediţie cu prezenţă umană spre Marte în viitorul apropiat, în special. Două incidente majore care nu pot fi privite altfel decât ca eşecuri s-au petrecut la începutul acestei toamne şi efectul lor asupra programelor de cercetare a spaţiului este încă în evaluare.

marte-1

(sursa imaginii – http://spaceref.com/mars/schiaparelli-crash-site-located-from-orbit.html)â

Cel mai recent a avut loc în după amiaza (europeană) a zilei de 19 octombrie, când a intrat în atmosfera marţiană sonda Schiaparelli. Modulul, care poartă numele astronomului italian din secolul XIX Giovani Schiaparelli căruia îi aparţin multe dintre observaţiile şi cartografierea planetei roşii, era de tip EDM (Entry Descent landing Module) şi făcea parte din proiectul ExoMars, proiect comun al Agenţiei Spaţiale Europene şi al agenţiei ruseşti Roscosmos. Întreaga misiune lansată la 14 martie 2016 se desfăşurase după plan, inclusiv plasarea pe orbită a staţiei TGO (Trace Gas Orbiter), dar după intrarea în atmosfera lui Marte, legătura cu modulul a fost pierdută. Fotografiile făcute ulterior par a indica faptul că desprinderea de paraşută şi activarea motoarelor care frânau modulul s-au petrecut la altitudine prea mare, ceea ce a rezultat într-o viteză de impact mai mare decât cea suportată de structura mecanică.

marte-2

(sursa imaginii – http://nypost.com/2016/09/03/spacex-begins-search-for-answers-after-launch-explosion/)

Incidentul din octombrie a fost precedat de explozia petrecută la 1 septembrie a rachetei Falcon 9 care face parte din proiectul companiei Space Exploration Technologies Corp. sau SpaceX care aparţine antreprenorului Elon Musk, iniţiatorul şi proprietarul companiei Tesla Motors, co-inventator al tehnologiei motoarelor electrice pentru automobile, activ şi în alte domenii cum ar fi energia solară. Odată cu racheta a fost distrus în această explozie şi satelitul de telecomunicaţii Amos 6 aparţinând companiei israeliene Space Communications, care se afla pe rampa de lansare, gata să fie trimis în spaţiu. Deşi o defecţiune precedentă a dus la explozia cu un an în urmă a unei rachete de acelaşi tip la scurt timp după lansare, în acest caz se pare – conform rezultatelor preliminare ale investigaţiilor accidentului publicate la 21 octombrie – că explozia care a avut loc pe rampă s-ar fi datorat unor greşeli în procedurile de alimentare cu combustibil a rachetelor, şi nu unor probleme de concepţie sau de fabricaţie.

marte-3

(sursa imaginii http://www.theverge.com/2016/9/27/13001590/mars-rocket-booster-announced-elon-musk-spacex)

SpaceX fiind un program finanţat din fonduri private şi care are scopuri, în final (cel puţin în parte) comerciale, eşecurile pot avea o implicaţie mai gravă în continuarea proiectelor. Trebuie menţionat că Falcon 9 şi SpaceX fac parte dintr-un program vast şi ambiţios care are drept scop trimiterea în spaţiu a unui sistem de transport interplanetar numit „Interplanetary Transport System” (sau ITS). Nava spaţială însăşi va avea o lungime de aproape 50 de metri şi va putea transporta în misiuni spaţiale în jur de o sută de pasageri, cu mult peste capacitatea actuală a staţiilor spaţiale pe orbite terestre care pot primi mai puţin de zece pasageri simultan, iar în perioadele mai îndelungate doar şase pasageri.

marte-4
(sursa imaginii http://www.theverge.com/2016/9/27/13001590/mars-rocket-booster-announced-elon-musk-spacex)

Fiind vorba despre o afacere comercială, parametrii economici ai proiectului SpaceX au o importanţă deosebită. Elementul principal al rentabilităţii este folosirea unui sistem de rachete reutilizabile, diferite în concepţie de cele din generaţiile precedente, cum ar fi rachetele Soyuz (ruseşti) sau Saturn (americane) care funcţionează încă pe baza principiilor şi liniilor generale de proiectare trasate cu aproape un secol în urmă de savanţii germani în frunte cu Werner von Braun. Lansarea amânată din cauza dezastrului de la începutul lui septembrie era una dintr-o serie de aproximativ 70 de lansări al căror preţ total este de aproape 10 miliarde de dolari. Costul ţintă al trimiterii unui astronaut în misiune spaţială va fi însă în final mai mic decât 200 de mii de dolari, el fiind realizabil prin reutilizarea aceleiaşi rachete în până la o mie de misiuni succesive. Desigur, pe drum vor trebui rezolvate numeroase probleme ştiinţifice şi tehnologice, legate şi de asigurarea de parametri de fiabilitate a zborurilor apropiaţi de cei ai zborului cu avioanele comerciale de astăzi, şi de solicitările fiziologice şi psihologice ale zborurilor spaţiale care durează luni de zile, şi asta înainte de a discuta despre felul în care vor trăi şi explora primii colonişti ai planetei vecine Terrei.

marte-5

(sursa imaginii http://www.latimes.com/business/la-fi-spacex-explosion-live-updates-htmlstory.html)

Din orice punct de vedere le-am privi, investiţiile prevăzute pentru proiectele care îşi propun să trimită oameni pe Marte ca un început al posibilei colonizări a planetei vor fi imense, fie că este vorba despre fonduri guvernamentale (programul spaţial american are ca sarcină trasată de preşedintele Obama să trimită astronauţi pe Marte până în 2030) sau particulare. De ce ar trebui să facă omenirea aceste eforturi de pe o planetă măcinată de conflicte, cu atâtea probleme politice şi ecologice, cu inegalităţi atât de evidente între ţări şi clasele sociale? O parte din răspunsuri se află în viziunea lui Elon Musk şi nu cred că este bine să le luăm doar ca o justificare a ambiţiilor programelor sale sau ca o contra-balansare în relaţii publice a poticnelilor pe drumurile spre astre. Musk susţine că specia umană trebuie să devină o specie multi-planetară pentru a supravieţui. Conflictele internaţionale şi accesul din ce în ce mai uşor la tehnologie nucleară ridică riscul distrugerii planetei. O parte din resursele naturale sunt pe cale de epuizare şi efectele ecologice ale industrializării asupra climei par a scăpa de sub control. Există de asemenea şi pericole externe, legate de impacturile posibile ale Terrei cu asteroizi de dimensiuni mari, care pot duce la schimbări radicale ale climei. S-a întâmplat în istoria planetei noastre şi se va mai întâmpla, este doar o chestiune de timp.

Privind în istorie remarcăm că marile explorări şi colonizările teritoriilor descoperite de exploratori, cum a fost America, în secolele XVI-XVII au fost cauzate de războaiele între regate şi de persecuţiile religioase de pe continentele de unde proveneau coloniştii. Musk (şi împreună cu el şi alţi savanţi şi gânditori cum ar fi Steven Hawking) susţin că departe de a fi un lux, explorarea spaţiului este o necesitate. Problemele actuale ale planetei noastre şi riscurile locuirii unui singur cămin planetar fac din colonizarea altor planete o necesitate imperioasă şi imediată pentru omenire. Traseele explorărilor spaţiale nu sunt şi nu vor fi întotdeauna lineare, accidente s-au întâmplat şi se vor mai întâmpla, dar şi în acest domeniu progresul este necesar şi inevitabil.