Cariera mea de câteva decenii în lumea comunicațiilor globale mi-a prilejuit ocazia întâlnirii cu câțiva dintre cei mai inteligenți, mai inventivi și mai originali contribuitori care au făcut posibilă revoluția Internetului – poate cel mai semnificativ salt calitativ în interacțiile umane, după apariția scrisului și a tiparului. În ediția de astăzi a rubricii îl voi prezenta pe Vinton (Vint) Cerf, unul dintre cei considerați ‘părinții Internetului’. În cazul lui este vorba despre un titlu pe deplin meritat. Ocazia este festivă. La sfârșitul lunii iunie, Vint Cerf a anunțat că se retrage din ultima poziție importantă pe care a ocupat-o într-o carieră profesională de peste 60 de ani: cea de Evanghelist Șef pentru Internet la Google. Titlul este neobișnuit, precum cel care l-a purtat. El vorbește despre influență și despre pasiune. Trăsături de caracter care au marcat o viață.
(sursa imaginii: https://samueli.ucla.edu/ucla-engineering-alumnus-and-internet-pioneer-vint-cerf-featured-in-wall-street-journal/)
Când eu am ajuns să activez în lumea Internetului, pe la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, Vint Cerf era deja o celebritate. Silueta sa era de altfel ușor de reperat pe culoarele organizației Internet Engineering Task Force (IETF), acolo unde erau atunci, și sunt dezbătute până la consens și astăzi, iar apoi sunt publicate, recomandările tehnice care fac posibilă funcționarea rețelei de comunicații globale. Printre sutele sau miile de participanți în jeans și T-shirts (fiecare ediție a congreselor IETF are un T-shirt al său, am și eu o colecție de câteva zeci), Vint și încă un coleg de-al nostru suedez erau singurii care întotdeauna erau îmbrăcați la trei ace – în costum, vestă, cămașă, cravată. Când este întrebat în interviuri despre costumație, răspunde jumătate în glumă că detestă uniformele și că acesta este modul său de a se revolta contra convențiilor vestimentare. Desigur, în conferințele internaționale cu factori politici, atunci când vorbește la ocazii festive sau când se întâlnește cu șefii de guverne sau alți mai-mari ai lumii, acest cod de îmbrăcăminte este obligatoriu. Și pentru el este și natural. Eleganța și rigurozitatea vestimentației sunt o reflectare a caracterului și personalității sale.
Faima și autoritatea sa profesională se construise cu două decenii înainte ca eu să fi avut ocazia să-l întâlnesc. Vinton Cerf s-a născut pe 23 iunie 1943 la New Haven, în statul american Connecticut. În 1965, Cerf a obținut o licență în matematică la Universitatea Stanford din California. A lucrat apoi la IBM ca inginer de sistem înainte de a urma cursurile secției din Los Angeles a Universității din California (UCLA), unde a obținut o diplomă de master și apoi un doctorat în informatică în 1970 și, respectiv, 1972. S-a întors la Stanford ca cercetător, alăturându-se facultății de informatică și inginerie electrică. În timp ce era la UCLA, Cerf a lucrat sub conducerea colegului său Steve Crocker în laboratorul lui Leonard Kleinrock la proiectul care a creat protocolului de comunicație (Network Control Program – NCP) pentru ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network – rețeaua programului DARPA) prima rețea de calculatoare bazată pe comutarea pachetelor, o tehnologie netestată până atunci. Spre deosebire de comunicațiile telefonice obișnuite, în care un circuit specific trebuie dedicat transmisiei, comutarea pachetelor împarte un mesaj în „pachete” care călătoresc independent, posibil pe mai multe circuite diferite. UCLA a fost unul dintre cele patru noduri originale ale rețelei ARPANET. Cerf a lucrat, de asemenea, la software-ul care măsura și testa performanțele rețelei ARPANET – precursor al software-ului de monitorizare și comandă al Internetului. În timp ce lucra la acest proiect Cerf l-a întâlnit pe Robert Kahn, inginer electrotehnist, care pe atunci era cercetător la firma Bolt Beranek & Newman. Relația profesională a lui Cerf cu Kahn a fost printre cele mai importante din cariera sa, dar și pentru istoria Internetului. Colaborarea lor a generat articolul publicat în primăvara anului 1974, în care sunt descrise principiile a ceea ce ei au numit Internetul ARPA, din care, după doi ani, împreună cu alți colegi colaboratori sponsorizați de DARPA, avea să ia naștere TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol). Noua metodă separă informația de control de circuit și aplică principiul separării straturilor, care avea să facă posibil transportul pachetelor de informație pe orice medie fizică și de la, și spre orice tip de terminal. Internetul de astăzi, cu miliardele sale de dispozitive interconectate din orice punct de pe suprafața planetei sau chiar și din afara ei se bazează pe aceleași principii.
(sursa imaginii: www.universityarchives.com/auction-lot/father-of-the-internet-vint-cerf-signed-photo_84249f4810)
Etapele care au urmat în cariera lui Vint Cerf au fost dedicate cauzei introducerii tehnologiei interconectivității universale în aplicații civile și comerciale, accesibile tuturor. În 1982, el a părăsit DARPA pentru a deveni vicepreședinte al firmei MCI Communications Corporation ( care avea să devină WorldCom, Inc., în 1998). În timp ce lucra la MCI, a condus efortul de a dezvolta și implementa MCI Mail, primul serviciu comercial de e-mail conectat la Internet. Pe lângă activitatea corporatistă, Cerf și alti câțiva dintre colegii săi au înființat organizațiile de standardizare și administrare a Internetului. În 1986, el a devenit vicepreședinte la Corporation for National Research Initiatives (CNRI), o corporație non-profit situată în Reston, Virginia, pe care Kahn, în calitate de președinte, o înființase pentru a dezvolta tehnologii informaționale bazate pe rețea pentru binele public. CNRI a patronat activitatea tehnică a inginerilor de la IETF în primul deceniu de existență al acesteia. Cerf a fost, de asemenea, președinte fondator (între 1992 și 1995) al Societății Internetului (Internet Society). În 1994, el s-a întors la MCI ca vicepreședinte senior, iar din 2000 până în 2007 a fost președinte al organizației Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), grupul care supraveghează creșterea și extinderea Internetului. În 2005, a părăsit MCI pentru a deveni vicepreședinte și „Evanghelist Șef pentru Internet” la Google Inc. De aici și-a anunțat retragerea cu câteva săptămâni în urmă, la vârsta de 83 de ani.
(sursa imaginii: www.thedigitalspeaker.com/ai-unlock-intelligent-internet-of-things/)
A-l asculta pe Vint Cerf povestind despre începuturile Internetului este o experiență unică. Nu doar că este vorba despre mărturia unui participant activ și contribuitor principal, dar fiecare dintre experiențele și detaliile pe care le împărtășește sunt însoțite de comentarii și observații care leagă originile și trecutul de prezent și viitor. Este foarte interesantă paralela pe care Cerf o face în aparițiile sale publice din ultimii ani între stadiul de dezvoltare de astăzi al Inteligentei Artificiale (IA) și cel în care se afla tehnologia Internetului cu 40 de ani în urma. Există, desigur, o diferență esențială, pe care Vint Cerf nu o ascunde sau nu o ocolește: spre deosebire de tehnologia IP de acum 40 de ani, aplicațiile IA au în spate astăzi corporații și investitori cu o putere financiară colosală, ca și o faimă în rândul publicului larg, care precede în mare măsură aplicațiile concrete. În timp ce modelul care a făcut posibil Internetul era decentralizat, concentrarea de putere IA de astăzi pare foarte centralizată. Apariția agenților IA poate schimba aceasta paradigmă, în opinia lui Cerf. Aceștia sunt în fapt sisteme software care pot acționa autonom și în coordonare cu alte programe, ceea ce va împinge companiile de tehnologie înapoi către protocoale standardizate. În paralel, el își alătură vocea celor care avertizează în legătură cu pericolele accesului nesupravegheat al agenților autonomi – cum ar fi modelele lingvistice mari – la sisteme din lumea reală fără o responsabilitate adecvată. Standardizarea, deci, nu doar ar răspunde unei necesitați – interoperabilitatea –, ci ar fi și un act de responsabilitate.
„Ascultă-ți bătrânii” este o zicală pe care o prețuiesc. În lumea Internetului, aceștia sunt numiți „bărbile cenușii”, deși unii dintre ei au de mult bărbi albe, iar altele sau alții nu au barbă deloc. Vinton Cerf (care de mulți ani chiar are o barbă albă) este unul dintre cei care au contribuit direct și esențial la nașterea Internetului, care au ghidat vreme de decenii dezvoltarea acestuia și de la care am avut de învățat multe generații de ingineri și de utilizatori. Sunt convins că prezența, prestigiul și influența sa nu vor înceta să fie alături de noi în anii care urmează.


