Outsiderii

Ca întotdeauna când sunt obligat să folosesc un cuvânt importat căruia nu îi cunosc echivalentul în limba română învățată de mine în școală, m-am dus la dicționar pentru a verifica existența termenului în româna contemporană. Am găsit deci ‘outsider’ în dexonline, și mi s-a confirmat că una dintre definițiile larg acceptate ale cuvântului este cea pe care o căutam: o echipă care participă într-o competiție sportivă cu șanse reduse de a o câștiga. Pot deci, liniștit, să folosesc termenul pentru subiectul pe care l-am ales astăzi pentru rubrica CHANGE.WORLD – programele de explorare spațială ale țărilor care au ajuns să participe cu o întârziere de câteva decenii în cursa pentru explorarea spațiului cosmic. Dacă în prima ligă, cea a liderilor, includem Statele Unite și Rusia (ca urmașă a Uniunii Sovietice), dacă includem în liga imediat următoare China și consorțiul țărilor Comunității Europene, ale căror programe spațiale au început cu vreo două decenii mai târziu decât cele ale liderilor, dar care au realizat progrese substanțiale, inclusiv lansarea de astronauți și planuri ambițioase de lansare a unor stații spațiale, în categoria outsiderilor trebuie să se afle astăzi un număr de țări care au deja sau sunt foarte aproape de capacitatea tehnică de a lansa obiecte în spațiu, și planifică sau sunt angrenate în programe de explorare spațială în diferite faze de execuție. Fac parte din această categorie India, Japonia, Israelul, Iranul, Brazilia și Coreea de Nord.

(sursa imaginii: cnet.com/news/glxp-milestone-prizes-awarded/)

Firesc, există deosebiri între aceste țări în ceea ce privește gama de soluții și tehnologii folosite, și mai ales scopurile urmărite. Dacă punem la o parte Iranul și Coreea de Nord, ale căror programe aparțin unor agenții guvernamentale, sunt ținute destul de în secret și se bănuiește că sunt dominate de scopuri militare, în toate celelalte țări de ‘outsideri’ se poate observa contribuția însemnată a sectoarelor neguvernamentale – cel comercial și cel universitar-academic. Asta nu înseamnă că statul și agențiile guvernamentale echivalente local cu NASA nu își au rolul și contribuțiile lor, dar inițiativa și concepția programelor aparțin în multe cazuri comunităților științifice și de afaceri. O parte dintre aceste programe au participat la competiția XPRIZE inițiată de firma Google, despre care am scris în rubrica CHANGE.WORLD cu aproape un an în urmă. Atunci rămăseseră în cursa cinci finaliste din cele peste 23 de proiecte care fuseseră acceptate inițial. Din păcate, nici unul dintre aceste proiecte nu a reușit să se încadreze în termenul stabilit de organizatorii competiției, care avea ca țintă aselenizarea unor stații automate pe suprafața Lunii înainte de 31 martie 2018. În consecință, în luna ianuarie a acestui an, Peter Diamandis și Marcus Shingles, conducătorii competiției au anunțat că premiul de 30 de milioane de dolari nu va fi decernat. În anunțul oficial (care poate fi citit la https://lunar.xprize.org/news/blog/important-update-google-lunar-xprize), ei concluzionează optimist, arătând câteva dintre avansurile aduse de competiție: demonstrarea faptului că explorarea Lunii și a spațiului in general nu mai este prerogativa exclusivă a organizațiilor guvernamentale, strângerea de capital de peste 300 de milioane de dolari pentru programele spațiale, progresele tehnologice înregistrate și aprobările primite pentru executarea și lansarea proiectelor. 

(sursa imaginii: static.timesofisrael.com/www/uploads/2015/10/spaceil-lander.jpg)

Aspectul cel mai interesant este însă faptul că punctul final nu a fost pus. În pofida dezamăgirii firești, datorate faptului că nu au reușit să se încadreze în termenele stabilite de Google, proiectele finaliste (și nu numai ele) au decis să-și continue activitățile, să caute sponsorizări alternative și să-și modifice termenii de execuție ținând cont de date concrete și de realitățile tehnologice și financiare care le fac posibilă concretizarea. Chiar dacă nu au atins Luna în 2018, vom vedea probabil cel puțin o parte dintre ele ajungând să plaseze stațiile automate pe suprafața satelitului artificial al Pământului în 2019, 2020, sau în anii următori. Outsiderii se aproprie de linia de sosire.

(sursa imaginii: timesofisrael.com/in-first-israeli-spacecraft-set-for-trip-to-the-moon/)

Dintre cele cinci proiecte finaliste anunțate anul trecut, cel care pare în acest moment a fi cel mai avansat, cu șanse concrete și cu planuri exacte făcute publice de a ajunge pe Lună, este proiectul israelian SpaceIL. Echipa israeliană a anunțat într-o conferință de presă, acum câteva săptămâni, că lansarea modulului lunar va avea loc în decembrie 2018, iar aselenizarea este prevăzută pentru 13 februarie 2019. Lansarea va avea loc de la Cape Canaveral în Florida folosind o rachetă SpaceX Falcon 9. Ambițiile științifice ale programului sunt destul de limitate: fotografierea și filmarea zonei aselenizării și un experiment conceput la Institutul Weizman pentru măsurarea câmpului magnetic al Lunii. Misiunea va dura două zile. Modulul prezentat ziariștilor în cadrul conferinței de presă măsoară un metru și jumătate înălțime și cântărește 600 de kilograme. Finanțarea este în mare parte privată, conducătorul proiectului, miliardarul Morris Kahn, fiind și unul dintre principalii contributori, el donând o sumă de 27 de milioane de dolari programului care reprezintă o colaborare între echipa SpaceIL și Industria Aeronautică Israeliană. Se așteaptă și o contribuție din partea guvernului israelian, care va folosi proiectul ca obiect de studiu în școlile israeliene, cu intenția de a trezi interesul și a lărgi cunoștințele elevilor israelieni de diferite vârste și nivele, pentru explorarea spațială.

(sursa imaginii: outlookindia.com/website/story/big-setback-for-india-as-teamindus-calls-off-countrys-first-commercial-mission-t/306671)

Un alt program, asupra căruia planează mai multe semne de întrebare, este programul indian TeamIndus. Compania cu același nume a fost înființată la Bangalore în 2010 cu scopul declarat de a participa la competiția XPRIZE, și a reușit să intre între cei cinci finaliști cu o propunere elegantă și ambițioasă, care include o călătorie de zece zile spre Lună, activitate pe orbita lunară de încă zece zile, aselenizare, urmată de alte zece zile de activitate științifică. Pentru a-și mări atractivitatea comercială (este vorba despre o antrepriză complet privată) și a interesa colaboratori diverși, TeamIndus a încheiat contracte de colaborare cu organizații științifice diferite, ale căror proiecte urmează să fie transportate de misiune. Între acestea, putem menționa studii de biologie spațială și de astrofizică create de cercetători francezi, italieni și indieni. TeamIndus a suferit însă la începutul lui 2018 o lovitură financiară semnificativă, prin anularea unor contracte cu agenția guvernamentală indiană care urma să finanțeze o parte din proiect și să preia unele dintre rezultatele sale. Încercarea de a obține fonduri alternative din surse private este încă în curs, în martie 2018 fuseseră găsiți 23 de milioane de dolari, dar lipseau încă 35 de milioane. Deocamdată, ceea ce se știe este că doar că vor continua construcția modulului lunar și planificarea experimentelor, dar lipsa de fonduri nu a permis până în acest moment contractarea lansării. În consecință, termenul anunțat, care prevedea aselenizarea cândva în 2019, se află sub semnul întrebării.

(sursa imaginii: mainichi.jp/english/articles/20160611/p2a/00m/0na/010000c)

În final, iată câteva știri actualizate despre programul japonez Hakuto început în 2008. Numele este cel al unui iepure alb din mitologia japoneză. Pentru o vreme, proiectul a fost o colaborare între experții olandezi și cei japonezi, dar din 2012 operațiunile din Olanda au fost mutate în Japonia, și conducerea proiectului a fost preluată de Takeshi Hamada, răspunderea tehnică aparținându-i profesorului Kazuya Yoshida de la Universitatea Tohoku. Este o colaborare dintre compania ispace, Inc. și laboratorul de robotică spațială al Universității. Pentru lansare, proiectul japonez va folosi și el tehnologie americană, însă privată, și anume rachete Atlas V și modulul transportor Peregrine proiectat de firma Astrobotic Technology. Lansarea este prevăzută pentru anul 2020.

Apariția outsiderilor va influența peisajul cosmic care va exista peste un deceniu. Spațiul interplanetar și suprafața astrelor care vor fi treptat atinse și explorate de omenire nu vor mai fi domeniul exclusiv al supra-puterilor. Liderii sunt conștienți de aceste evoluții și se pregătesc în consecință. Capacitatea de explorare spațială, lansarea de sateliți de comunicație și observare a ceea ce se petrece pe Terra, explorarea resurselor planetelor și crearea în viitor de habitate care să permită colonizarea umană devin din ce în ce mai mult aspecte strategice. Unul dintre evenimentele interesante ale ultimelor săptămâni este anunțul american al creării unei Forțe Spațiale (US Space Force) similară lui US Air Force. Cursa se încinge, și prezența outsiderilor nu poate fi ignorată.