Dan Romașcanu Nu ştiu dacă artiştii care au conceput efectele grafice ale filmului „Arrival” (titlul românesc este „Primul contact”), regizat de canadianul (din Quebec) Dennis Villeneuve, au fost inspiraţi conştient sau inconştient de silueta „Păsării în Spaţiu” a lui Brâncuşi. Mie asemănarea mi se pare evidentă, dar desigur, obiectiv nu sunt, şi nu am găsit vreun credit pe undeva. Oricum ar sta situaţia, uriaşele nave spaţiale care apar din senin la începutul filmului, într-o zi din prezentul sau în viitorul nostru apropiat în 12 locuri diferite ale planetei aduc cu ele mistere demne de silueta stilizată până la esenţă care simbolizează de aproape 90 de ani pentru iubitorii de artă zborul în spaţiu.
(sursa imaginii: imdb.com/title/tt2543164/mediaviewer/rm1575422208)
Aproape fiecare sezon cinematografic american aduce cam în această perioadă o producţie ştiinţifico-fantastică. Dacă în ultimii ani temele abordate se ocupau de explorarea spaţială în limitele orbitei terestre („Gravity” în 2013 regizat de Alfonso Cuaron, cu Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile principale) sau ale planetelor sistemului nostru solar („The Martian” al lui Ridley Scott cu Matt Damon anul trecut), „Arrival” din acest an revine (ca şi „Interstellar” al lui Christopher Nolan, tot cu Matt Damon în rolul principal din 2014) la una dintre temele clasice cele mai populare ale literaturii şi cinematografiei genului şi anume contactul cu civilizaţiile extraterestre şi posibilele vizite şi chiar şi invazii ale planetei noastre de către reprezentanţii unor civilizaţii mai avansate decât a noastră.
Între jaloanele cele mai cunoscute ale abordării acestei tematici se află romanul lui H.G.Wells „Războiul lumilor” şi adaptarea radiofonică a acestuia realizată de Orson Welles care a băgat în 1938 în panică întreaga coastă de Est a Statelor Unite, romanul „Solaris” al polonezului Stanislaw Lem care a generat două filme între care primul, cel regizat de Tarkovski, nu poate fi numit altfel decât o capodoperă, filmele lui Steven Spielberg „Întâlnire de gradul trei” şi „E.T.”, comedii de genul celor din seria „Mars Attacks”, numeroase seriale de televiziune cum au fost „V”, „Alfie”, „X-Files” sau „3rd Rock from the Sun” sau filme cu ambiţii cosmologice cum au fost „Interstellar”, menţionat înainte, şi „Contact” din 1997 al lui Robert Zemeckis, cu Judie Foster în rolul principal, poate filmul cel mai apropiat ca profil de „Arrival”.
(sursa imaginii: actingoutpolitics.com/brancusi/)
Ce mai poate aduce nou încă un film dintr-un gen atât de popular şi de populat cu creaţii semnificative, cu ramificaţii în toate genurile de la science-fiction-ul tehnologic şi viziunile apocaliptice până la comedii spumoase şi basme care îi transformă pe extra-tereştri în fiinţe prietenoase, numai bune pentru filmele recomandate copiilor mici şi mari? „Arrival” a reuşit să-i pasioneze pe amatorii genului şi va reuşi cred să aibă succes şi dincolo de publicul captiv deoarece respectă două dintre regulile de bază ale succesului în acest sub-gen science-fiction. Prima dintre ele este că un film de „prim contact” trebuie să aibă în centrul atenţiei sau să acorde spaţiu semnificativ oamenilor şi problemelor lor reale, trebuie să aibă eroi în carne şi oase, cu care spectatorii să se poată identifica. În filmul lui Dennis Villeneuve o avem ca eroină principală pe Louise Banks, o femeie frumoasă, dar aflată dincolo de prima tinereţe, care tocmai a trecut prin teribilă trauma a pierderii unui copil răpit de o boală incurabilă. Introducerea în film se ocupă de ea şi seamănă mai mult cu începutul unei drame psihologice despre recuperare post-traumă, ceea ce filmul şi este, de fapt, într-un fel. Dar desigur, Louise Banks este şi doctor în lingvistică şi datorită acestei expertize devine implicată în încercarea de a comunica cu pasagerii celor 12 nave spaţiale care au apărut deodată în raza vizuală a pământenilor. Intervine aici al doilea element obligatoriu în succesul genului – o problematică legată de contactul între civilizaţii care să combine în doze potrivite misterul şi angoasele umane în contactul cu necunoscutul şi o explicaţie care să aibă suficientă logică ştiinţifică (sau umor, sau poezie, în alte filme) încât să satisfacă şi curiozitatea, dar să şi rămână cu spectatorii după terminarea filmului. Aici se află secretul interesului şi reuşitei filmului.
(sursa imaginii http://www.imdb.com/title/tt2543164/mediaviewer/rm4281993472)
De aici începe însă de fapt partea cea mai dificilă. Pentru noi, oamenii (cercetători ştiinţifici sau spectatori de filme), imaginaţia este singurul instrument pe care îl avem la îndemână pentru a ne imagina cum arată fizic locuitorii altor planete. Îi visăm şi visele pot lua formele coșmarurilor, dar cineaştii au datoria să-i aducă pe extratereștri pe ecran, să dea formă visurilor şi imaginaţiei. Aici au eşuat de multe ori realizatorii filmelor genului, căci atunci când substanţa viselor devine concretă, interesul şi aşteptarea fac loc de multe ori dezamăgirii. Nu se poate spune că în „Arrival” problema este rezolvată, mai degrabă ea este evitată sau marginalizată în mod elegant. Extra-tereştrii din filmul lui Villeneuve sunt nişte heptapozi cu aspect de caracatiţe, dar pentru a diminua senzaţia de repulsie sau pericol fizic, un ecran există în permanență între oameni şi ei. Atenţia spectatorilor este dirijată spre tema centrală a filmului care este posibilitatea sau imposibilitatea dialogului între civilizaţii care pot fi foarte diferite în trăsăturile lor biologice şi în stadiile lor de dezvoltare şi din acest motiv folosesc mijloace de comunicare extrem de specifice fiecăreia.
(sursa imaginii: dailymail.co.uk/tvshowbiz/article-3732122/FIRST-LOOK-Amy-Adams-boards-spaceship-braces-alien-contact-spine-tingling-teaser-new-film-Arrival.html)
Întrebarea principală pe care şi-o pun eroii lui „Arrival” este legată de intenţiile extratereştrilor. A-i judeca după chipul, asemănarea şi intenţiile omenirii poate fi o greşeală fatală. Fatală poate fi însă şi ignorarea pericolelor potenţiale. De ce au venit extratereştrii pe planeta noastră? Care le sunt intenţiile? Cooperare sau explorare, sau dimpotrivă, acapararea de resurse (care?) de pe planeta noastră şi apoi poate anihilare? Cum poate fi stabilită comunicarea cu ei, cum poate avea loc traducerea, când nu sunt cunoscute bazele limbajului pe care îl folosesc aceştia şi nici măcar reperele fundamentale ale modului lor de gândire. Nu voi da prea multe detalii căci nu aş vrea să răpesc din bucuria vizionării unui film pe care îl recomand tuturor. Desigur, joacă un rol în soluţia problemei şi în răspunsul care va veni în final la întrebare, profesiunea eroinei principale, dar şi biografia ei şi traumele prin care trecuse. Ca în orice altă opera literară sau cinematografică de nivel, calitatea trebuie căutată în primul rând în trăirile eroilor, în biografia lor interioară.
(sursa imaginii: theatlantic.com/entertainment/archive/2016/11/lost-in-translation-what-arrival-says-about-empathy/507809/)
Filmul este bazat pe o povestire a scriitorului Ted Chiang premiată în anul 2000 cu Premiul Nebula, una dintre distincţiile cele mai importante ale genului. Textul abordează multe aspecte legate de teoria limbajelor, percepţia temporală şi determinismul care stau la baza comunicării umane, şi dezvoltă un principiu cunoscut în lingvistică şi teoria cunoaşterii sub numele de „ipoteza Sapir-Whorf” sau „relativitate lingvistică”, după care limbajul determină sau cel puţin influenţează modul de gândire, de cunoaştere, şi de luare al deciziilor al celor care îl folosesc. Scenaristul Eric Heisserer şi regizorul Dennis Villeneuve au găsit echivalente parţiale pentru o parte dintre ideile povestirii şi au adăugat elemente suplimentare, unele mai reuşite (de exemplu foarte credibila reacţie „internaţională” la sosirea extratereştrilor) altele mai puţin pe gustul meu (rezolvarea crizei inter-civilizaţii care se află la un pas de conflict armat mi s-a părut mult prea „hollywoodiană”). Soluţiile grafice ale filmului sunt excepţionale estetic şi foarte potrivite raporturilor între civilizaţiile aflate la primul contact. Nu aflăm prea multe în acest film despre tehnologia extraterestră, căci secretul pe care aceştia doresc să-l transmită omenirii este de altă natură, şi merită să vedeţi filmul pentru a-l afla.
Îndrăznesc un timid pronostic în această fază timpurie a cursei pentru premiile Oscar, Globul de Aur, BAFTA şi alte premii care vor conclude anul cinematografic 2016. „Arrival” va fi un concurent serios la multe categorii.
