Dan RomașcanuCeea ce îmi voi aminti în mod sigur din călătoria făcută săptămâna trecută la Macau şi Hong Kong este ceaţa. Fusesem preveniţi, dar până nu vezi, nu crezi sau nu poţi realiza starea de permanentă burniţă, vizibilitatea tot timpul limitată la câteva sute şi uneori la câţiva zeci de metri, şi densitatea apăsătoare a aerului care parcă împiedică nu numai privirea, ci înăbușe şi sunetele. Pe de altă parte, am constatat cu această ocazie că se pot face fotografii spectaculoase şi pe ceaţă, iar pe câteva din ele le voi împărtăși cu cititorii acestei rubrici.
Etapa principală a călătoriei a fost şedinţa plenară a organizaţiei de standardizare IEEE 802. Am mai scris despre această organizaţie în articole precedente – este forumul în care sunt standardizate reţelele locale de date, locul de unde au ieşit şi unde continuă să fie dezvoltate tehnologiile Ethernet şi wi-fi, precum şi standardele care stau la baza reţelelor personale (Personal Area Networks – PAN). Această organizaţie – americană la origine – iese rar din limitele Americii de Nord, şi alegerea oraşului Macau (sau Macao) ca loc de desfăşurare a conferinţei a fost una dintre aceste excepţii. Fosta colonie portugheză, prima concesiune făcută de imperiul chinez în vremea dinastiei Ming la mijlocul secolului 16, este astăzi o „regiune administrativă specială” a Chinei, cu un regim politic oarecum autonom, şi aşa va rămâne până în 2049, când expiră jumătatea de secol prevăzută de acordul dintre Portugalia şi Republica Populară Chineză. Cu o populaţie de aproximativ 600 de mii de locuitori la o suprafaţă de 30 de kilometri pătrați, Macau este singurul loc de pe teritoriile Chinei unde funcţionează legal cazinouri. Drept urmare au răsărit aici în ultimii zece ani replici aproape la scară ale hotelurilor-cazinouri din Las Vegas şi mulţi bogătaşi şi împătimiţi ai jocurilor îşi petrec aici timpul şi îşi risipesc o parte din bani. Cei care cunosc Las Vegas vor regăsi în Macau replici ale hotelurilor din capitala americană a viciului cum ar fi Venetian (unde a avut loc şi conferinţa) sau modele la scară ale unor monumente cum ar fi Turnul EIffel – în construcţie, lucrarea fiind executată de o firmă din Șanhai, termenul de predare fiind în toamna acestui an. Ceea ce nu vor găsi vizitatorii sunt vorbitori de portugheză – eu în orice caz nu am întâlnit, doar unele firme şi indicatoare de drumuri mai amintesc că portugheza este încă aici una dintre limbile oficiale.
Dintre evenimentele principale ale conferinţei aş menţiona formarea unui grup care va identifica tehnologiile dezvoltate de IEEE 802 care vor putea fi folosite de reţelele de a cincea generaţie 5G despre care am scris acum câteva săptămâni. Este o indicaţie a colaborării între IEEE şi ITU (International Telecommunications Union), dar şi alte organizaţii de standardizare (IETF, 3GPP) vor avea un cuvânt de spus.
Între Macau şi Hong Kong, ca şi între insula Hong Kong şi peninsula Kowloon – am folosit transportul cu ferry-urile (cred ca „bac” ar fi cuvântul românesc echivalent – deşi aceste nave sunt în primul rând destinate transportului de persoane). Că navigaţia modernă este aproape complet automatizată o demonstrează drumurile în ceaţă pe care le-am făcut în cursul săptămânii, inclusiv cel care ne-a adus din Macau spre Hong Kong unde am petrecut week-end-ul. Se vorbeşte despre construirea unui pod cu o lungime de 60 de kilometri care va uni cele două provincii speciale ale Chinei. Va fi cel mai lung pod din lume, dar nu mă mir de această realizare tehnologică a industriei chineze. China nu mai este de mult uriaşul atelier de muncă de complexitate joasă şi la preţuri reduse faţă de preţul muncii în restul lumii. Au crescut şi salariile, „atelierele de producţie” s-au mutat în mare majoritate în alte ţări ale Asiei (uneori cu manageri chinezi!) şi, în schimb, s-au dezvoltat industrii sofisticate, de la cea de telecomunicaţii (Huawei a fost în 2014 numărul unu mondial în branşă, cu o cifră de afaceri de peste 46 de miliarde de dolari) până la cea a construcţiilor – proiectele chinezeşti şi echipele „organice” trimise din China sunt astăzi prezente în toată lumea.
Săptămâna în ceaţă nu a fost lipsită de momentele ei frustrante, cum ar fi suirea vârfului cel mai înalt al insulei Hong Kong cu celebrul tren pe cablu Peak Train pentru a putea fotografia… ceaţa. Traversarea între insulă şi Kowloon a fost însă superbă în pofida ceţii sau poate tocmai datorită ei. Oraşul Hong Kong însuşi şi-a pierdut o parte din importanţa economică şi caracterul unic în ultimele două decenii datorită expansiunii economice spectaculoase a Republicii Populare (sau „mainland”, cum o numesc localnicii) în care există astăzi peste 30 de oraşe cu o populaţie depăşind cinci milioane de locuitori. Ca forţă economică Hong Kong nu mai poate rivaliza, şi dacă o face nu are un avantaj special în concurenţa cu alte oraşe chineze. Specială rămâne în Hong Kong atmosfera relativ liberă şi mai puţin încorsetată de birocraţie în care pot evolua întreprinderile economice şi în care pot investi posesorii de capital.
Pasionaţilor de istorie şi celor interesaţi să înţeleagă de unde vine Hong Kong-ul de astăzi le recomand vizitarea Muzeului de Istorie. Este probabil cel mai interesant muzeu deschis în Hong Kong în acest moment, poate că i-ar face concurenţă Muzeul de Artă, dar acesta este închis pentru renovare. Muzeul se află în partea mai comercială şi mai turistică a provinciei – Kowloon, loc în care am văzut aglomeraţie stradală şi dopuri de circulaţie care nu ar face de ruşine nici Manhattan-ul. Vizitatorii pot vedea în cele opt săli ale expoziţiei (permanente, cred) „Story of Hong Kong” dezvoltarea locului, începând cu vechile ere geologice, perioadele diferite ale multi-milenarei istorii a Chinei, războiul opiului şi perioada de dominaţie britanică următoare, al doilea război mondial şi ocupaţia japoneză, şi retrocedarea din 1997, care a transformat şi Hong Kong-ul într-o provincie cu regim special conform principiului „o ţară, două sisteme”. Citisem despre aceste perioade, în special despre cele recente, dar perspectiva chineză este fascinantă.
Muzeul prezintă o comoară de informaţii şi despre viaţa de zi cu zi, şi despre industriile locale, şi despre evoluţia tehnologiei. Nostalgicii pot avea în faţa ochilor viziunea „mail-box”-ului în accepţiunea proprie a cuvintelor, sau pot admira modele de telefoane precursoare ale iPhone-urilor pe care le purtam cu toţii în buzunare.
Dintre toate cifrele statistice cu care am fost copleşit în această săptămână am reţinut una care mi s-a părut semnificativă. Veniturile bazate pe Internet sau pe aplicaţii care folosesc ca infrastructură Internetul reprezintă 7% din produsul naţional brut. Este un procentaj imens, care arată ca în condiţii de libertate (economică, în special, dar şi politică) transferul de informaţii şi posibilităţile oferite de Internet se pot transforma în surse de venit. Hong Kong este un nod important pe orice harta a Internetului. Este motivul pentru care şi unele dintre marile bănci ale lumii (HSBC este una dintre ele) îşi au aici sediul sau investesc aici în mod consistent.
Viitorul nu este neapărat roz şi nicidecum sigur. Precum un zgârie nor semeţ, dar ale cărui etaje superioare sunt în nori sau deasupra norilor, şi industria de comunicaţii din Hong Kong (ca şi alte industrii) privesc înainte cu prudenţă şi cu destul de multe nelinişti. Atmosfera politică este dominată de conflictul dintre grupurile care cer exercitarea drepturilor democratice – în Hong Kong, dar şi în restul Chinei – şi puterea centrală care insistă pe respectarea pactului social conform căruia partidul comunist rămâne forţa politică conducătoare şi partid unic, cetăţenilor fiindu-le oferite oportunităţile de a se realiza social şi a se îmbogăţi material. Este vizibilă în Hong Kong (ca şi în Macau) scăderea influenţei – chiar şi culturale – a fostei puteri coloniale. Pe măsură ce se aproprie fatidicul an 2047, Hong Kong pare a deveni din ce în ce mai chinez în caracter. Scade din această cauză valoarea specifică a Provinciei Speciale? Viitorul şi oamenii din Hong Kong sunt cei care vor hotărî.
Foto: Dan Romașcanu
