Când Internetul schimbă lumea

Am trăit câţiva ani, puţini la număr, în care istoria părea să se accelereze. Ani la sfârşitul cărora lumea nu mai era aceeaşi ca atunci când ciocneam paharele la miezurile de noapte care le marcau începutul. Ani în care au fost aruncate în aer sisteme politice, în care s-au prăbuşit ziduri şi în care sistemele de referinţă care conţin regulile de bază ale vieţii cotidiene s-au modificat radical. 1968 cu gloanţele ucigaşe care au curmat vieţile lui Martin Luther King si Robert Kennedy, cu revoltele studenţeşti şi baricadele din Paris, cu primăvara de la Praga, invazia sovietică şi discursul lui Nicolae Ceauşescu în Piaţa Palatului (cel din 68, nu cel din 89) a fost unul dintre acei ani.

1989, anul în care au căzut Zidul Berlinului şi Cortina de Fier şi în care am trăit sfârşitul sistemului al cărui final nu credeam să am şansa să-l trăiesc vreodată a fost un al doilea astfel de an în decursul vieţii mele active. 2001 a fost cred al treilea. Şi acum 2015. Anul nu s-a sfârşit, dar evenimentele ultimelor luni şi în special ale ultimelor săptămâni indică faptul că sunt şanse reale ca şi acesta să fie unul dintre acei ani.

Protestul de la București, 3 noiembrie 2015

(sursa fotografiei http://www.unitischimbam.ro/protest-bucuresti-3-noiembrie-2015/)

Am fost plecat timp de două săptămâni într-o călătorie profesională care m-a purtat în Japonia (la Yokohama) şi în Statele Unite (la Dallas). Mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului, ca în multe astfel de călătorii, în camerele de şedinţe ale conferinţelor la care am participat. Legătura cu lumea a fost însă permanentă prin intermediul Internetului, singura problemă fiind diferenţa de fus orar: în prima săptămână m-am aflat cu şapte ore în avans faţă de fusul meu orar obişnuit, în a doua săptămână cu opt ore în urma lui. Perioadele cele mai problematice au fost cele ale zborurilor inter-continentale şi am avut parte de patru dintre acestea cu o medie de 11 ore de zbor efectiv. Timp pe care eu îl folosesc cu predilecţie pentru lectură considerându-l „timp de calitate”. Când mai am ocazia să citesc o carte din scoarţă în scoarţă fără ca nimeni să mă întrerupă cu mesaje electronice (e-mail, chat şi altele echivalente) sau cu convorbiri telefonice sau video? Adevărul este, însă, că şi asta a devenit o alegere din multiple alternative posibile.

(sursa imaginii http://deadline.com/2015/11/paris-shootings-charlie-hebro-concert-cable-news-networks-1201622384/)

Primul zbor l-am început în dimineaţa zilei de 30 octombrie. M-am detaşat de reţeaua globala şi m-am cufundat în lumea scriitorului australian Peter Carey. La aterizarea în Japonia pagina mea de Facebook era împânzită de tricoloruri în doliu şi de pătrate negre. Se întâmplase catastrofa de la clubul Colectiv, erau primele ore, prima zi după. Lumea încerca să se dumirească ce s-a întâmplat, se întrebau unii pe alţii despre copii sau despre copiii prietenilor. În zilele care au urmat durerea şi doliul au rămas numitorul comun, dar s-a mai consolidat şi altceva – sentimentul că ceva trebuie să se schimbe la nivelul instituţiilor dar şi al politicienilor care conduc destinul naţiunii. Media principală care a concentrat opinia şi a distribuit informaţia a fost Internetul. Sunt multe diferenţe între schimbările care au avut loc în România în decembrie 1989 şi cele care au avut şi au loc în noiembrie 2015. Una dintre ele şi nu cea mai puţin importantă este faptul că în 1989 canalul principal de transmisie al informaţiei (local şi global) era televiziunea, în timp ce în 2015 centrul de greutate informaţional a devenit Internetul.

(sursa imaginii http://www.english-online.at/news-articles/technology/high-speed-internet-connections-on-airplanes.htm)

La sfârşitul săptămânii trecute eram în zbor dinspre Dallas spre aeroportul Newark Liberty, unde urma să schimbăm avionul în drum spre casă. Am adoptat sau am încercat să adopt aceeași tactică (nu terminasem şi nu am terminat încă „Oscar şi Lucinda”). Pe scaunul de lângă noi (călătoream împreună cu soţia mea) se aşezase un tânăr care a cumpărat la preţul de 15,99 de dolari programul de conectare la Internet care îi aducea pe ecranele televizoarelor individuale şi programele marilor reţele de ştiri americane. La mijlocul călătoriei au început să defileze ştirile despre atacurile teroriste din Paris. Tânărul a luat imediat telefonul mobil şi folosind Skype-ul pentru convorbiri a chemat Parisul unde se aflau părinţii săi, pentru a se asigura că ei şi toată familia de acolo sunt în regulă. Aşa am aflat că băiatul din Texas avea o mamă originară din Paris, care se căsătorise cu un texan şi îşi trăise cea mai mare parte a vieţii în Dallas. Toată lumea era în regulă în familia lui. Când am coborât din avion pentru escala la Newark am confirmat şi noi că prietenii apropiaţi din Paris sunt cu toţii OK, şi ne-am legat cu reţeaua noastră de rude şi prieteni, o mică parte din reţeaua socială globală.

Tehnologia care permite legătura la Internet în timpul zborurilor aeriene nu este nouă, dar a fost pusă „la congelator” timp de aproape un deceniu în special din motive de securitate. În ultimii trei sau patru ani însă serviciile de Internet în timpul zborului au devenit din ce în ce mai frecvente, ele fiind prezente astăzi în proporţie de 90% în flota aeriană a companiilor aeriene mari. Trebuie menţionat că serviciul în general nu este gratuit, şi preţurile sunt chiar destul de piperate, unul dintre motive fiind că fiecare avion este legat la Internet printr-o legătură radio (upstream) care variază de la câţiva Mbps pentru legătura la staţii terestre (cum sunt cele folosite de unele linii aeriene americane care lucrează cu compania de servicii internet Gogo) până la 50-70 de Mbps pentru legăturile prin satelit folosite de companiile care zboară peste Atlantic sau Pacific. Consumatorii legaţi la reţea îşi împart capacitatea reţelei locale wi-fi care este practic nelimitată, dar legătura la Internet nu este posibilă pentru mai mult de câţiva zeci de utilizatori, şi prețurile prohibitive creează un fel de filtru implicit. Despre avantajele şi dezavantajele legării la Internet în timpul zborurilor se poate glosa îndelung. Pentru unii păstrarea legăturii cu familia, locul de munca şi reţeaua de ştiri este un factor calmant, care îmbunătăţeşte calitatea zborurilor. Pentru alţii – ca mine – se pierde oportunitatea de a face altceva (acel „timp de calitate”) şi poate şi de a socializa cu vecinul sau vecina de scaun. Există însă posibilitatea de a alege.

(sursa imaginii http://christandpopculture.com/lol-interwebz-no-one-cares-about-your-political-image-macros-you-clod/)

Să revenim la politică. Evenimentele din ultimele săptămâni nu au fost numai reflectate de Internet. O parte dintre ele s-au petrecut chiar pe Internet, care a devenit mult mai mult decât o medie de transmitere a informaţiei şi anume un loc de formare a opiniei, de transmitere a îndemnurilor la acţiune, de influenţare (unii folosesc termenul de „manipulare”) a opiniei majorităţii în general pasive, determinând-o să treacă la acţiune. La bine şi la rău. Chiar şi în Statele Unite unde am petrecut a doua săptămână a călătoriei mele şi unde televiziunea joacă încă un rol politic mai mare decât în alte părţi ale lumii dezvoltate, dezbaterea între aspiranţii republicani la candidatura la președinție în cursa electorală din 2016 (a 4-a dintre multe) a fost urmată de comentarii, aprecieri, dezbateri şi dispute aprinse pe Internet. Sondajele au indicat schimbări între momentul de imediat după ce se încheiaseră dezbaterile televizate şi 24 de ore mai târziu când îşi făcuseră efectul conversaţiile din reţelele sociale.

Echilibrul fragil între libertatea de exprimare şi pericolele folosirii acesteia în scopuri nocive de către terorişti este din nou în examen în asemenea situaţii. Reţeaua socială Facebook a jucat un rol pozitiv apreciat cred de foarte mulţi, activând după atentatele de la Paris, pentru a doua oară, o aplicaţie iniţiată în timpul cutremurului din Nepal de anul trecut care permite marcarea rudelor şi prietenilor care se află în siguranţă după o catastrofă, fie ea naturală sau creată de oameni (dacă îi putem numi aşa pe terorişti). Aceeaşi reţea se află însă chemată în justiţie de o acţiune comună care a fost intentată la un tribunal din New York de peste 20 de mii de israelieni care susţin că Facebook nu a făcut suficient pentru a preveni ca reţeaua socială să se transforme într-o media care conţine incitări permanente la atacuri violente împotriva cetăţenilor israelieni, permiţând comunicaţia între incitatori (predicatorii islamici extremişti) şi publicul lor ţintă (tineri care sfârşesc prin a comite atentate teroriste). Este vizat conţinutul nociv care variază de la predici religioase la indicaţii specifice pentru a înjunghia mai eficace şi glorificarea „eroilor martiri” – adică a teroriştilor care au fost ucişi de forţele de ordine sau de armata israeliană. Twitter şi Facebook sunt sursa de informaţii şi canalul de exprimare principal a milioane de palestinieni, şi site-uri sau pagini ale unor organizaţii ca Hamas şi Islamic Jihad au milioane de „urmăritori”.

În perioada politică incertă pe care o trăim este greu de apreciat ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, peste o lună sau peste un an. Unul dintre puţinele lucruri certe este că Internetul şi aplicaţiile sale vor juca un rol important nu numai în reflectarea evenimentelor, ci chiar în desfăşurarea lor.