Dan RomașcanuCalomnia este o îndeletnicire veche. Don Basilio, personajul din opera ‘Bărbierul din Sevilla’ a lui Gioachino Rossini, a cărei premieră a avut loc în 1816, o cânta deja în aria faimoasă ‘La calunnia è un venticello’ (‘Calomnia este o briză’ sau mai popular – ‘aria calomniei’). În fapt însă, campaniile mai mult sau mai puțin coordonate, mai personale sau mai justificate de interesul public – cel puțin în ochii celor care le inițiaseră –, au început mult mai devreme în istorie. Regina Cleopatra a fost ținta unei astfel de campanii inițiate de cel care avea să devină Octavian Augustus, primul împărat roman. Multe secole mai târziu, o altă regină, Marie Antoinette, a fost victima unei campanii folosind ca mijloc principal pamfletele, campanie care s-a sfârșit doar pe eșafod. Botticelli a descris fenomenul în ‘Calomnia lui Apelles’, una dintre capodoperele sale datată 1494-1495 și aflată astăzi la Galeriile Uffizi, pictură inspirată de perioada lui Savonarola și probabil de propriile sale experiențe. Lumea științei nu a fost ocolită nici ea de acest fenomen. Când Nikola Tesla și George Westinghouse au demonstrat că metoda de generare și distribuire a electricității prin curent alternativ era mult mai eficientă pentru alimentarea orașelor, Thomas Edison – care investise în metoda concurentă ce folosea curent continuu – a lansat o campanie agresivă de denigrare pentru a convinge publicul că acest tip de curent (alternativ) ar fi inerent letal. Alt exemplu: J. Robert Oppenheimer, care, după ce condusese Proiectul Manhattan, se opunea dezvoltării bombei cu hidrogen din motive morale și tehnice, a fost prezentat de adversarii săi politici în frunte cu Lewis Strauss (președintele Comisiei pentru Energie Atomică) și directorul FBI J. Edgar Hoover drept un risc pentru securitate și suspectat de a fi comunist. În zilele noastre, acest gen de campanii se propagă și iau amploare cu și mai mare ușurință folosind mediile internetice. Paradoxal sau nu, au devenit ținte chiar unii dintre liderii industriilor Inteligenței Artificiale (IA) și a comunicațiilor. Autori precum Thierry Wolton sau Giuliano da Empoli au devenit un fel de apostoli ai cruciadelor anti-AI și anti-tehnologie. Argumentele lor merită să fie dezbătute, le putem combate sau putem fi de acord cu ele, dar pericolul constă în abordarea neo-luddita și în calomnierea populistă și ne-discriminată a liderilor ramurilor tehnologice și a celor care au trudit în ultima jumătate de secol la crearea lumii digitale în care trăim. Din istorie însă, cei care vrem, avem multe de învățat. De aceea, în articolul din această săptămână al rubricii, propun să examinăm un caz vechi de trei secole, în care au fost implicate două personaje celebre. Ținta era Isaac Newton. Inițiatorul atacurilor Jonathan Swift. Ce i-a opus?
(sursa imaginii: https://americanliterature.com/author/nathaniel-hawthorne/short-story/sir-isaac-newton)
În anii 1720, Isaac Newton (1643 – 1727) era deja o celebritate, dar nu numai atât. Trecuseră peste trei decenii de când publicase, în 1687, ‘Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica’, opera sa fundamentală, în care descria cele trei legi ale mișcării și legea gravitației universale. Era președinte al Societății Regale și profesor la Cambridge, fusese în două rânduri deputat în Parlament și deținea, din 1699, poziția de Master of the Royal Mint (director al Monetăriei Regale). Această funcție importantă în birocrația regală britanică îi conferise ocazia de a reforma sistemul monetar britanic și de a lupta contra falsurilor de monede. Marginile striate ale monedelor, folosite până azi, sunt o invenție a lui Newton. Jonathan Swift (1667 – 1745) se bucura deja de o faimă și o influență considerabile. Publicase deja, în 1704, ‘Povestea unui poloboc’ (‘A Tale of a Tub’), o satiră în proză îndreptată împotriva corupției din domeniile religiei și învățământului. Deși era recunoscut pe scară largă drept un scriitor satiric politic redutabil, nu publicase încă operele de căpătâi care aveau să-i consacre moștenirea durabilă la nivel mondial. Adept al partidului Tory, se afla în opoziție politică și într-un semi-exil în Irlanda (sub stăpânire britanică), după venirea la putere a partidului Whig în 1714, urmare a morții reginei Anne și a accesiunii la tron a Casei de Hanovra.
(sursa imaginii: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Jonathan_Swift_by_Charles_Jervas_detail.jpg)
Cazul celebru care i-a despărțit pe cei doi este descris în detalii într-un articol semnat de Patricia Fara (n. 1948) – conferențiară în istoria științei la Clare College la Cambridge –, publicat în numărul din mai 2026 al revistei History Today. El este legat și de mișcarea pentru independență a Irlandei, dar și de considerente economice cazând sub atribuțiile monetăriei. Irlanda se afla sub dominație engleză de pe vremea lui Henric al VIII-lea, dar fabricarea monedelor care circulau în țară rămăsese până la sfârșitul secolului al XVII-lea sub responsabilitate locală. Circulau însă foarte multe falsuri. Pentru a contracara acest fenomen, o licență de fabricație a 360 de tone de monede de cupru în valoare de 108 mii de lire a fost acordată în 1722 unui fabricant britanic pe nume William Wood. Swift și alți patrioți irlandezi au văzut în această decizie încă o subminare a autonomiei locale limitate și au pornit imediat o campanie de protest. Era atacat atât Wood, bănuit de a fi obținut licența prin corupție, dar și procesul de decizii căruia îi lipsea aprobarea Parlamentului Irlandez. Swift și-a întrerupt lucrul la ‘Călătoriile lui Gulliver’ pentru a scrie o serie de pamflete numită ‘Scrisorile lui Drapier’, în care pleda pentru respingerea propunerii engleze. Autorul era anonim, dar toată lumea știa despre cine este vorba. Cazul a ajuns la Newton, care se pare că s-a dovedit a fi un politician mai puțin iscusit decât era ca om de știință. A reafirmat în primul rând dreptul englezilor de a decide într-o afacere irlandeză, o atitudine anglo-centrică antagonizând și mai mult oponenții. Atunci când guvernul britanic i-a încredințat sarcina de a efectua o analiză științifică a monedelor, Newton și-a aplicat riguroasa metodologie experimentală care-l făcuse faimos și a declarat oficial că monedele lui Wood îndeplineau toate standardele de calitate. Cine garanta însă că Wood nu i-a trimis lui Newton spre verificare un eșantion care corespundea standardelor, în timp ce restul producției era de calitate îndoielnică? Este ceea ce susțineau oponenții.
(sursa imaginii: https://en.wikipedia.org/wiki/Laputa)
Jonathan Swift nu s-a oprit însă la pamflete și proteste politice. L-a transformat pe Newton într-un model transparent pentru un episod din ‘Călătoriile lui Gulliver’. Când volumul său cel mai celebru a apărut în 1726, Cartea a III-a descria locuitorii insulei plutitoare Laputa și Marea Academie din Lagado. Elita conducătoare din Laputa era formată din matematicieni și astronomi geniali, complet detașați de realitate. Spiritele lor erau atât de absorbite de speculații abstracte intense, încât își pierdeau în mod repetat contactul cu mediul înconjurător. Pentru a fi readuși la realitate, aveau nevoie de servitori numiți ‘Flappers” (cei care lovesc ușor), care își loveau stăpânii peste gură sau urechi cu vezici umplute cu pietricele. Evident, insula plutitoare Laputa servește drept metaforă pentru ‘turnul de fildeș’ al Iluminismului. Critica lui Swift a mers însă mai departe, asociind progresele aduse de descoperirile lui Newton cu sistemul politic. Legând teoriile lui Newton despre magnetism și gravitație de tirania imperială, Swift susținea că autoritatea științifică era transformată într-o armă de către establishmentul politic Whig. El îi înfățișa pe oamenii de știință newtonieni drept ‘proiectanți’ reci și detașați, care prețuiau sistemele abstracte mai mult decât bunăstarea practică, cotidiană a ființelor umane reale. Newton a fost acuzat că a folosit o știință ‘frauduloasă’ și analize falsificate pentru a induce în eroare publicul și a justifica tirania engleză. Orice analogie cu acuzațiile aduse astăzi ‘elitei tehnologice din Silicon Valley’ sau cu etichetarea virusologiei și tehnologiilor moderne de fabricare a vaccinurilor drept ‘fake science’ rămâne rezervată cititorilor.
(sursa imaginii: https://www.meisterdrucke.ie/fine-art-prints/Paul-Gavarni/378223/Gulliver-enters-a-room-in-the-grand-Academy-of-Lagado-filled-with-a-repulsive-odour,-from-French-Edition-of-Gulliver%27s-Travels-by-Jonathan-Swift.html)
Trebuie menționat că Swift avea ceea ce am numi astăzi informații interne despre persoana lui Newton, caracterul și obiceiurile sale, de la nepoata acestuia, Catherine Barton, o vorbăreață femeie de societate, care trăise mulți ani în casa savantului. Cazul monedelor de cupru fabricate de Wood s-a încheiat în 1725, cu retragerea licenței acordate acestuia. Se poate spune că a fost o victorie a lui Swift, dar în aceeași măsură a solidarității populației irlandeze care a boicotat folosirea acestor monede și chiar a împiedicat descărcarea vaselor care le aduceau din Anglia. Niciodată cazul însă nu a fost elucidat complet. Interesele naționaliste au influențat clar afirmațiile oponenților și nicio expertiză în afară de cea condusă de Newton nu a existat pentru a le confirma. Newton avea să moară la scurt timp după aceea, în 1727. Locul său în istoria științei nu poate fi schimbat, iar prestigiul i-a fost doar puțin umbrit de aceasta poveste. Jonathan Swift și-a ocupat și el locul ilustru în istoria literaturii și ‘Călătoriile lui Gulliver’ au devenit o referință pentru satirele și alegoriile politice. Secolul al XVIII-lea a fost martor al progresului științific și tehnologic al cărui deschizător de drumuri a fost Newton, dar și al democrației cu libertatea de exprimare și de critică, pe drumurile deschise de Swift.
(sursa imaginii: https://en.wikipedia.org/wiki/Calumny_of_Apelles)
Concluziile pe care le putem trage? Amestecul dintre politică și știință a fost și este inevitabil, dar dezbaterile trebuie să fie clar delimitate. Argumentele trebuie să fie justificate de fapte și nu trebuie să alunece pe panta atacurilor la persoană, cu atât mai puțin a demonizărilor liderilor progresului științific și tehnologic sau a celor care lucrează în acest domeniu. Progresul științei, tehnologiilor și al societății merg mână în mână. Informarea corectă și dezbaterile argumentate și în cunoștință de cauză trebuie să prevaleze criticilor populiste și comentariilor născute din ignoranță sau teamă.
