Dan Romașcanu„Mobile World Congress” este unul dintre cele mai semnificative evenimente din lumea comunicaţiilor, aducând împreună o impresionantă expoziţie şi o conferinţă care reuneşte personalităţile cele mai importante ale industriei – conducători de firme, experţi tehnici, producători, operatori şi consumatori, tehnologi şi creatori de conţinut. Ediţia 2016 a acestui eveniment MWC-2016 a avut loc la Barcelona între 22 şi 25 februarie. Nu este întâmplătoare alegerea oraşului care a găzduit Olimpiada din 1992, căci puţine oraşe ale lumii au infrastructura care să le permită să găzduiască evenimente de o asemenea anvergură. La ediţia din acest an s-au înscris peste 101 de mii de participanţi din 204 ţări şi teritorii, 2200 de firme au expus produse şi soluţii şi 3600 de ziarişti, analişti şi alţi membri ai mediei au relatat de la faţa locului despre evenimentele celor patru zile.
(sursa imaginii http://www.kennispark.nl/news/10429-twente-high-tech-companies-make-transition-to-5g-possible/)
Există în fiecare an câteva teme principale ale acestor evenimente, şi la una dintre ele mai voi referi în articolul de astăzi. Este vorba despre tehnologiile aşa numite ale „generaţiei a 5-a” sau prescurtat 5G. Firme cunoscute au folosit scena oferită la Barcelona pentru a face anunţuri legate de acest domeniu. Intel a anunţat investiţii şi alianţe tehnologice cu parteneri cum ar fi Ericsson sau Huawei, furnizorii de servicii AT&T şi Verizon au anunţat testări experimentale în reţelele lor, iar Mark Zuckerberg de la Facebook a legat această nouă treaptă tehnologică cu lumea aplicaţiilor prin declaraţia sa care plasează realitatea virtuală pe poziţie de „killer application” (în jargon – aplicaţie determinantă pentru succes) al tehnologiilor 5G. Guvernele membre ale Comunităţii Europene susţin şi ele proiecte diverse ale domeniului prin programe de investiţie şi încurajare a invenţiilor şi a companiilor care se implică în domeniu.
(sursa imaginii http://www.informationweek.com/mobile/mobile-business/5g-roadmap-bumps-and-all-detailed-at-mwc/a/d-id/1319321)
Pare puţin paradoxal, dar aceste investiţii reale ale unor organizaţii şi firme cu reputaţie ca şi declaraţiile optimiste ale diferitelor personalităţi se refera la o colecţie de tehnologii care nu este încă bine şi clar definită şi delimitată. De aceea, poate cea mai importantă contribuţie concretă adusă de MWC-2016 a fost dezbaterea care a avut loc marţi 23 februarie în care leaderi şi experţi au dezbătut ce înseamnă de fapt „5G”. Concluzii definitive nu au fost, dar câteva trăsături dominante par să fie în zona de consens:
– viteze de acces cu cel puţin un ordin de mărime superioare celor actuale, ceea ce înseamnă de la 10Gbps pentru utilizatori
– timpul de propagare pe linie (latency) între oricare două puncte ale reţelei de 1-5 milisecunde ceea ce înseamnă de 100 de ori mai puţin decât cele garantate de actuala generaţie de tehnologii numite LTE – Long-Term Evolution
– eficienţă energetică, reducând consumul de energie la o zecime din cel al aparaturii actuale
– Securitate, robusteţe şi fiabilitate la nivelul reţelelor telefonice tradiţionale, care garantează serviciul în parametri funcţionali la 99,999% din timp (aşa numitul „5 9s”) faţă de cei 99,99% („4 9s”) garantaţi de tehnologiile actuale (şi nici ei întotdeauna onoraţi).
Cam la atât au putut ajunge să fie de acord cei care au participat la discuţie. Au fost multe divergenţe, între altele în legătură cu data disponibilităţii sistemelor, opiniile variind de la 2020 (şeful corporaţiei coreene KT, care a anunţat că primele servicii vor fi în funcţiune la Olimpiada de la Seoul) şi 2030 (liderii tehnologici de la NTT DOCOMO din Japonia, şi cei de la Ericsoon).
(sursa imaginii http://www.atelier.net/en/trends/articles/europe-and-japan-vying-5g-development_432637)
Încă nu aţi întrebat – „de ce a 5-a Generaţie”? Răspunsul, în glumă, ar fi „pentru că vine după a 4-a” pe care o avem deja la îndemână în telefoanele mobile cele mai recente, de exemplu. Să vedem care au fost caracteristicile principale ale generaţiilor precedente:
– 1G – prima generaţie de telefonie mobilă a fost introdusă la începutul anilor 80 şi se baza pe tehnologie radio analogică
– 2G – generaţia a doua a fost lansată comercial în 1991 odată cu disponibilitatea publică a codificării digitale GSM. Pe lângă telefonia de voce au fost introduse şi transmisiile de date care includeau text (la început SMS) şi informaţie vizuală (imagini) codificate digital.
– 3G – Generaţia a treia a făcut posibilă apariţia telefoanelor mobile multifuncţionale („inteligente”). Standardizarea în cadrul sistemului ITU-T International Movile Telecommunications (IMT) 2000 permite servicii simultane de voce, video, acces la Internet, mobilitate celulară şi locală.
– 4G – Generaţia a 4-a este considerată în acest moment „state-of-the-art” adică cea mai perfecţionată tehnologic şi funcţional. Specificaţiile sunt o variantă îmbunătăţită a sistemului IMT-2000, cu performanţe şi fiabilitate sporită, permițând pe lângă aplicaţiile 3G, o mai mare flexibilitate pentru conferinţe video, jocuri pe reţea, tele-prezenţă.
Putem observa că o nouă generaţie apare cam la diferenţă de un deceniu. Începând cu 3G şi apoi 4G putem vorbi despre mai multe tehnologii care se combină, dar uneori şi sunt în competiţie pentru a răspunde aceluiaşi set de cerinţe funcţionale şi de performanţă. În cazul generaţiei 4G tehnologiile WiMax de la IEEE şi LTE, definită de 3GPP şi ITU-T, sunt în concurenţă şi câteodată se combină în reţele multi-tehnologie.
(sursa imaginii https://ec.europa.eu/digital-agenda/en/towards-5g)
Generaţia a 5-a nu este încă formulată complet nici la nivel de specificaţii, şi cu atât mai puţin la nivel de implementare. Specificaţiile vor fi cunoscute sub numele generic de IMT-2020, nume care indică şi ţinta ambiţioasă a primelor aplicaţii în practică. Lista parametrilor funcţionali este încă deschisă, şi unii dintre ei sunt subiecte de dezbateri aprinse. Organizaţiile de standardizare, cum ar fi ITU-T (în grupul care discută specificaţiile), ITU-R (pentru partea de tehnologii radio), IEEE 802.11 şi 802.16 (accesul în reţele locale şi regionale), 3GPP (tehnologie celulară), sunt deja implicate cu programe şi proiecte de standardizare. Cum se vor combina acestea vom vedea. Nu lipsesc nici provocările tehnologice. Vitezele sporite înseamnă frecvenţe de spectru mai mari, dar acestea implică distanţe mai mici de propagare. Va fi nevoie deci de mai multe celule interconectate între ele. Toată infrastructura va trebui să fie mobilă, dar şi flexibilă, ceea ce înseamnă că tehnicile bazate pe programe (software) vor fi singurele adecvate pentru a da răspuns cererilor de flexibilitate şi reprogramare. De aici nevoia sporită pentru stocarea informaţiei şi universalitatea accesului „în nor”.
Cert este că perspectivele deschise de tehnologiile 5G sunt extrem de promiţătoare. Internetul „tactil”, realitatea virtuală şi realitatea extinsă, sistemele de transport „inteligente” automate şi sigure, generalizarea Internetului lucrurilor la milioane de senzori şi alte categorii de „lucruri”, roboţi interconectaţi lucrând permanent în reţea şi multe altele. Toate acestea se bazează pe cercetare tehnologică şi investiţii care au loc acum. Viitorul începe să prindă contur şi în această zonă a tehnologiilor.
