340 de zile în Cosmos

Mărturisesc că întoarcerile anunţate din spaţiul cosmic ale astronauţilor îmi produc încă mari emoţii. Cei care au apucat primele decenii ale explorărilor spaţiale, în anii 60 şi 70, îşi reamintesc probabil că una dintre deosebirile dintre programele spaţiale sovietic şi american era faptul că, în timp ce data şi ora lansării sau reîntoarcerii cosmonauţilor sovietici era un straşnic secret de stat, lansările şi revenirile pe Terra ale americanilor erau evenimente publice şi publicizate, transmise în direct până şi de Televiziunea Română a acelor ani. Întoarcerile eroilor călătoriilor cosmice cu capsulele spaţiale intrând în atmosferă învelite într-o mantie de foc mi-au creat de atunci emoţii şi temeri pentru soarta astronauţilor. Cu mulţi ani mai târziu, aceste temeri mi-au fost confirmate tragic când într-o sâmbătă după-amiază de februarie, în 2003, am urmărit în transmisie directă tragedia pierderii navetei spaţiale „Columbia”, amplificată de faptul că în studioul israelian care o transmitea așteptau părinţii singurului astronaut (până acum) din Israel, care se afla la bordul navei spaţiale.

(sursa imaginii http://www.etonline.com/news/183606_astronaut_scott_kelly_returns_to_earth_after_340_days_space/)

Am trecut prin emoţii similare în noaptea dintre 1 şi 2 martie a acestui an, urmărind reîntoarcerea pe Pământ a astronautului american Scott Kelly şi a colegului său rus, Mihail Kornienko, după 340 de zile petrecute în spaţiu. Totul a decurs perfect şi aterizarea a avut loc în Kazahstan, de unde, de altfel, fuseseră trimişi în spaţiu cei doi, la 18 martie 2015. Trebuie menţionat că în ultimii ani toţi astronauţii care se perindă pe Staţia Spaţială Internaţională folosesc tehnologie rusească de lansare în spaţiu şi revenire pe planeta noastră, NASA aflându-se în acest moment între generaţii de transport spaţial, programul navetelor fiind încheiat şi noul program de transport în pregătire aflându-se încă la câţiva ani buni înainte de a deveni operaţional.

(sursa imaginii http://www.technobuffalo.com/2016/03/02/scott-kelly-safely-returns-to-earth-after-340-days-aboard-the-iss/)

Cine este Scott Kelly? Născut în februarie 1964, inginer de formaţie şi pilot în forţele navale ale armatei americane, Scott Kelly este un veteran al spaţiului, misiunea cea mai recentă fiind a treia din cariera sa. A apucat să zboare în spaţiu cu naveta spaţială „Discovery” încă în secolul trecut, în 1999. A doua sa misiune a avut loc în 2010, când a şi comandat activitatea staţiei internaţionale, post în care a revenit acum, în 2015-16. Fratele său geamăn Mark Kelly a fost şi el astronaut, cei doi fiind singurii fraţi care au zburat amândoi în spaţiu până acum.

(sursa imaginii http://www.npr.org/2016/03/01/468239527/scott-kelly-reflects-on-his-year-off-the-planet)

Cele 340 de zile petrecute de Kelly şi Kornienko în spaţiu nu sunt un record. În fapt cei doi se clasează doar pe locurile 5-6 cu această performanţă de longevitate. Kelly devine primul american în clasament, toţi cei care îl preced fiind ruşi, deţinătorul recordului absolut în acest moment fiind Valeri Polyakov la bordul staţiei spaţiale „Mir” în anul 1995. Ceea ce este nou în realizarea celor doi este faptul că, pentru prima dată în istoria cercetării spaţiale, efectele şederii prelungite în spaţiu asupra organismului şi sănătăţii fizice şi mintale a astronauţilor s-au aflat în centrul atenţiei şi al programului de experienţe şi măsurători ştiinţifice. Contează şi condiţiile de zbor şi trai, cei doi petrecând acest timp pe staţia spaţială, în condiţii apropiate celor în care vor trăi şi lucra astronauţii care vor parcurge – probabil în deceniul viitor – drumul spre Marte. Călătoria spre Marte va dura aproximativ şapte luni, întoarcerea alte şapte luni.

(sursa imaginii http://www.npr.org/2016/03/01/468239527/scott-kelly-reflects-on-his-year-off-the-planet)

Una dintre ocupaţiile principale ale lui Scott Kelly în această perioadă a fost fotografia. Combinată cu legătura permanentă prin Internet şi video-conferinţe cu colegii şi familia de pe Pământ, ea a rezultat într-un album de fotografii ale planetei din toate unghiurile şi la toate orele posibile. În timpul celor 340 de zile Kelly a fost prezent pe reţelele sociale şi a postat fotografii pe Instagram. Dacă ne referim la comunicaţii în general, călătoria spre Marte va pune la încercare şi tehnologia Internetului, căci distanţele se vor traduce în timpi de propagare a informaţiei mult mai mari decât cei întâlniţi în Internetul terestru. Aceasta nu este însă o surpriză pentru experţii în domeniu, care lucrează de câţiva ani buni în cadrul organizaţiei Internet Engineering Task Force (IETF) la o variantă „tolerantă la întârzieri” (delay-tolerant) a standardelor. Mai există desigur şi alte probleme şi obstacole în realizarea Internetului interplanetar, cum ar fi apărarea comunicaţiei radio şi a informaţiei înmagazinate contra perturbaţiilor cauzate de radiaţiile cosmice. Acest proiect fiind însă anticipat din vreme, sunt optimist în legătură cu şansele realizării sale la timp şi la parametrii funcţionali necesari.

(sursa imaginii http://www.npr.org/2016/03/01/468239527/scott-kelly-reflects-on-his-year-off-the-planet)

Dintr-un anumit punct de vedere se poate spune că partea ştiinţifică a misiunii se află doar la sfârşitul primei faze. Imediat după revenirea pe pământ, Kelly, Kornienko şi al treilea cosmonaut care a revenit împreună cu ei, rusul Serghei Volkov au fost examinaţi medical, au făcut o primă rundă de teste şi analize şi au fost puşi sub o monitorizare care va dura multe săptămâni şi luni. Prelucrarea rezultatelor şi stabilirea concluziilor vor lua şi mai mult timp. Scopul acestor cercetări este să determine nu numai cum vor rezista organismele astronauţilor în timpul celor şapte luni de călătorie spre Marte, dar şi cât de repede pot fi ei aduşi în stare de funcţionare pentru misiunile care trebuie îndeplinite în condiţiile gravităţii pe planeta roşie, după câtă vreme este sigur să fie reîntorşi la o nouă lansare şi cele şapte luni de condiţii de călătorie interplanetară ale drumului înapoi spre Terra. Unele rezultate sunt imediate şi oarecum aşteptate – de exemplu faptul că în perioada petrecută în spaţiu înălţimea astronauţilor creşte cu câţiva centimetri, coloanele lor vertebrale nefiind supuse presiunii gravitaţionale. Altele necesită prelucrări şi analize şi nu sunt excluse niciodată surprizele. Procesul de selecţie al astonauţilor deja elimină din start 999 de candidaţi din 1000 pentru zborurile orbitale, este de presupus că noile informaţii şi învăţăminte rezultate din călătoria lui Kelly şi Kornienko vor aduce noi criterii de selecţie care vor rezulta în alegerea celor mai potriviţi reprezentanţi ai omenirii pentru primele zboruri umane interplanetare. Şi dacă pentru Scott Kelly s-ar putea să fie ultima misiune spaţială, aventura sa spaţială continuă la sol şi ea reprezintă doar încă o etapă în cercetarea de către oameni a universului care ne înconjoară.