Costel ZăganTavanul perforat (7)
Am întors noaptea pe toate părțile, doar-doar voi găsi vreo urmă din fericirea zilei ce-o încheiasem la toți nasturii posibilului!
Însă m-am chinuit degeaba. Ce-a fost a dispărut pentru totdeauna!
Mă simțeam golit de jumătate din viața mea: jumătatea vizibilă.
Mă simțeam jefuit în plină zi!
Iar cine mi-o făcuse ia-l de unde nu-i! Hoțul se făcuse nevăzut pentru totdeauna.
Cui să mă plâng?
Cine să mă redea zilei următoare?
O jumătate de mine era blocată în trecut.
Auzeam și înțelegeam totul înjumătățit.
Ce puteam face?
Nimic.
O doime de nimic.
Pereții poeziei (7)
Poezie în haine de protecție
Unde te-ai mutat copilărie
unde-s pașii tăi de aur
restul lumii mi-l dai mie
doar necazu-i meșter faur
Unde-s pașii tăi de aur
strălucesc toate în lume
din arenă fuge-un taur
norii-l șterg parcă de spume
Strălucesc toate în lume
restu-restul mi-l dai mie
ca Păcală-s pus pe glume
unde te-ai mutat copilărie
Unde-s pașii tăi de aur
nori aduni în ce tezaur
(din volumul Citadela în roz)
