Costel ZăganCostel Zăgan
23.12.2025

Hoțul de mere

Umblă cu durerea-n gură
de parcă ar fi un măr furat
dragă Kitty
dar știm că nu-i așa
fiecare cu durerea lui
mai mare sau mai mică
aici ca și-n cazul fericirii
durata nu contează
însă niciun tratament
nu se întrerupe
când nu mai simți durerea
(din volumul NEPOTUL LUI KAFKA, Editura eCreator, Baia Mare, 2024)