Costel ZăganDe dragoste
de indiferență
de ignoranță
mă privesc
deasupra oglinzii
un ceas încremenit
la ora 5 fără 5
pereții îmi înconjoară singurătatea
întâi m-am îmbrăcat
apoi m-am dezbrăcat
nici în primul
nici în al doilea caz
paradisul pierdut
invocat cu vârf și îndesat
nu și-a făcut apariția
totuși
am rămas
în
ținută de gală
un om în pielea goală
după
ce-am făcut
un duș
fierbinte-fierbinte
lumea a prins contur
conturul unei iluzii pierdute
mi-am pus ochelarii
și-am început să citesc
la început a fost cuvântul
dar
încătușindu-ți aproapele
nu devii mai liber
paznicul libertăți-i
primul încătușat
ochii lui sunt două gratii
rădăcinile picioarelor
se hrănesc cu flăcări
pășesc din scânteie-n scânteie
inteligența-i insuportabilă
contra conometru
numai proștii o sfidează
nu vor să piardă nimic
însă pierd totul
numai prostul zilei
n-are sonerie
dar
se-aude de la distanță
nimic din nimic
atât
(din volumul „Ode gingașe”)
