Literatura de aziLiteratura de azi
23.07.2018

Răscumpărare prin suferinţă

La sfârşitul anului 1918, Goga, după lungi peripeţii, se află din nou în capitala Franţei, de unde va expedia o scrisoare de o deosebită valoare documentară, prin intermediul unor prieteni care plecau acasă.

„Regret din tot sufletul că nu mi-a fost dat să văd aceste valuri de oameni şi să pătrund şi eu de bucuria cea mai curată care mi-ar fi răsplătit îndeajuns tot zbuciumul de o viaţă întreagă pentru triumful unei idei”, sunau rândurile poetului.

Într-un discurs rostit la Paris, Goga făcea cunoscute din nou idealurile sale patriotice: „Problema unirii românilor din Transilvania şi Ungaria cu cei din România, statornicirea poporului nostru într-un singur stat, potrivit principiului naţionalităţilor, e un act de dreptate pe care istoria contemporană trebuie să-l înregistreze ca o consecinţă logică a victoriei dreptăţii asupra forţei brutale. La simpozionul luminos al libertăţii, menit să imprime o direcţie nouă lumii, noi cerem un loc modest, noi, un popor de patru milioane de suflete, care timp de secole ne-am luptat în întunecimile anacronice ale habsburgilor. Şi dacă fericirea omenească are nevoie, cum spune evanghelistul, de răscumpărare prin suferinţă, putem spune că triumful cauzei noastre are o perfectă justificare morală. O mie de ani de amărăciune neîntreruptă ne-a răscumpărat această fericire pentru viitor”.

(Text tradus de Gh. Bulgăr în Steaua 11 (126), 1968, p. 153 din discursul lui Goga rostit la Paris, publicat în La Roumanie, 29 XI 1918.)

(fragment ales și redactat de Odilia Roșianu)

(sursa foto: radioromaniacultural.ro)