
Literatura de azi
24.05.2025
Cartea săptămânii: Opt sute de metri – o mie șase sute de pași până la tine
Simona Ferrante, Opt sute de metri – o mie șase sute de pași până la tine, Editura pentru Artă și Literatură, 2025, 200 pag.
Cartea Simonei Ferrante spune poveștile tulburătoare ale celor nevoiți să-și părăsească patria din motive care țin de fragilitatea lumii și de complexitatea naturii umane – frică, speranță, supraviețuire, dar vorbește totodată și despre frumusețea legăturilor care se nasc în mijlocul suferinței. Este o carte despre curaj și reziliență, despre dor și alegeri imposibile, despre rușine și demnitate, despre prietenii neașteptate și iubiri salvatoare. (Camelia Cavadia)