Literatura de aziLiteratura de azi
20.02.2021

Cartea săptămânii: Michelangelo ereticul

Matteo Strukul, „Michelangelo ereticul”, Editura Humanitas fiction, 2021, traducere și note de Gabriela Lunge, 320 pag.

„Se simțea obosit și fără vlagă. Își privi mâinile albite de praful de marmură, degetele puternice, care în tot acel timp ținuseră isonul tumultului inimii, căutând figurile în piatră, explorând materia cu o cunoaștere antrenată în studiul corpului, al mușchilor, al expresiilor. Oftă.

Casa lui era simplă și goală. Ca întotdeauna. Era refugiul său, portul sigur în care găsea alinare. Privi cuptorul. Jăraticul roșu care arunca scântei sângerânde sub cenușă. Câteva unelte aruncate grămadă pe masa de lucru.

Roma agoniza în fața ochilor lui, dar ceea ce vedea nu era decât reflexul unui rău mai mare, o durere sufletească ce părea să distrugă orașul. Zi după zi, bucată după bucată. La cheremul papilor, stăpâni vremelnici care pierduseră orice pic de spiritualitate.”