Literatura de aziLiteratura de azi
21.01.2023

Cartea săptămânii: Ce s-ar fi întâmplat dacă…?

Niall Ferguson, „Ce s-ar fi întâmplat dacă…?”, editura Polirom, 2022, traducere de Cătălin Drăcșineanu, 440 pag.

Ce s-ar fi întâmplat dacă Germania ar fi ieșit învingătoare în al Doilea Război Mondial sau dacă Rusia ar fi câștigat Războiul Rece? Niall Ferguson și colaboratorii săi, prestigioși profesori de istorie de la Oxford, Cambridge sau Harvard, ne arată care ar fi fost cursul istoriei dacă anumite evenimente s-ar fi desfășurat altfel decât știm. Pentru aceasta, ne propun nouă călătorii fascinante în „timpul imaginar”, corespunzătoare unor momente cruciale din istoria modernă și contemporană. La capătul călătoriilor, descoperim câteva tablouri foarte convingătoare ale unor posibile lumi – de la Anglia ocupată de naziști, până la Kennedy care trăiește suficient ca să-și ducă la bun sfârșit mandatul sau o Europă unde comunismul nu a dispărut. Și mai important, poate, înțelegem de ce istoria a avut evoluția pe care o cunoaștem, iar lumea noastră arată astfel în prezent. (editorii)