Literatura de aziLiteratura de azi
11.01.2025

Cartea săptămânii: Avem loc unii de alții?

Mihaela Miroiu, Avem loc unii de alţii? Democratizare și feminism, editura Polirom, 2024, 240 pag.

Când lucrurile păreau că merg pe un drum bun, o serie de evenimente – printre care exodul sirienilor, Brexitul, alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite în 2016, pandemia, invadarea Ucrainei de către Rusia, războiul din Gaza – au declanşat crize grave, atrăgând lumea către o retorică suveranistă, naţionalist-autoritară şi ultraconservatoare. Într-o eră în care informaţia circulă rapid, iar opiniile sunt adesea influenţate de emoţiile de moment, recursul la istorie şi memorie devine cu atât mai necesar pentru a înţelege evoluţiile din prezent. Luând ca exemplu situaţia femeilor din România în ultimele decenii, volumul de faţă subliniază importanţa acceptării diversităţii şi a incluziunii în discuţiile despre libertate, egalitate şi dreptate şi explorează legătura profundă dintre umanism şi feminism, relevând modul în care aceste concepţii transpuse în strategii culturale şi politice pot fi utilizate eficient în lupta pentru drepturile omului.

(editorii)