Diana Farca 
O încăpere ce-i păstrează aroma, o solitudine-agasantă,
Patru pereți pustii. Un geam murdar, în care se reflectă
Imaginea unui scaun gol, atins de rana nepăsării,
Și un amant grăbit, ce piere-n în ceața serii,
Foste iubiri, ce se perindă pe altarul inimii,
Ca peceți ale devenirii. Dar toate trec
Și-n timp ce pe podea se-așază suflete,
Amintiri se sting în bâzâitul fin al muzicii.
Ieri, astăzi, mâine, aparte de clișee cotidiene,
Privește în oglindă. Spune-mi, ce vezi?
Un con de umbră obosit de prea multă lumină
Sau o flacără care mocnește timid în beznă?
Aparte de răspuns, o clipă tocmai a trecut,
Căci timpul omnipotent nu cunoaște dualitate.
Dar restul, toate? Concepte efemere, iluzii la bucată,
Cât vezi cu ochii, doar deșertăciune
Și viața noastră, o șaradă.
(sursa foto: zecelucruri.ro)
