Diana Farca
Omul fandosit cunoaște superficial toate tainele de la facerea lumii până după Apocalipsă, stăpânește prea puține meșteșuguri, dar își dă cu presupusul despre toți și toate. Teoretician desăvârșit, dar practician repetent, e artizan al improvizațiilor și are câte o problemă pentru fiecare soluție. Nu poți trăi fără el, fiindu-ți văr, iubită sau vecin, dar nici cu el traiul nu e trai.
Poate că netrebnicia lui ar fi ușor de trecut cu vederea dacă n-ar avea și o închipuită suficiență intelectuală. Cu alte cuvinte, e de neînțeles, dar nu și geniu, pentru că-și raportează inteligența discutabilă la prostia notorie a altora!
Dar hai să observăm psihologic fenomenul: Efectul de observator se referă la modificările comportamentale ale oamenilor atunci când știu că sunt urmăriți, cu numeroase aplicații psiho-sociale.
Spre exemplu, în școli, inspecțiile anunțate sunt folosite pentru a vedea cât de bine se comportă elevii și profesorii atunci când se străduiesc, iar inspecțiile neanunțate sunt folosite pentru a vedea cât de pregătiți sunt aceștia în general. Similar, armata face fie inspecții neanunțate, fie inspecții anunțate, pentru a vedea cât de pregătite sunt cadrele militare în general, respectiv în particular.
Dacă analizăm grupurile autohtone, regăsim efectele acestei strădanii fandosite în toate ipostazele cotidiene: în trafic, chiar și în staționare, la semafor, când o prințesă sau vreun prințișor urban se scobesc în nări până în Cosmos, în căutarea altor forme de viață, la fel de inteligente, la serviciu, unde toți sunt asistent manager sau recepționist front desk și nu secretară sau recepționeră, la sala de fitness, unde unele distinse trag de fiare machiate etc.
Însă prețiozitatea nu e un atribut de sine stătător, ci vine la pachet cu sora ei mai flămândă, prostia. Efectul Dunning–Kruger descrie cel mai bine ipostaza. Acesta constă într-o eroare de apreciere în care persoane incompetente își supraestimează competența.
Există și reversul medaliei, când un nivel ridicat de cunoștințe poate submina încrederea în sine, iar oamenii competenți pot crede în mod fals că ceilalți au același nivel de cunoaștere, de înțelegere.
Cu alte cuvinte, și oamenii sclipitori, și proștii fandosiți își pot evalua greșit competențele, însă unii sunt plini de dubii, iar ceilalți abundă în certitudini.
Drept urmare, proștii își urlă prostia în cele patru zări, rezolvă mai repede problemele altora decât propriile puzzle-uri interioare și dau sfaturi nesolicitate, ca răspuns la propriile frustrări, în vreme ce oamenii isteți suferă mai mult în imaginație decât în realitate și se îmbracă în cunoaștere, în modestie!
(sursa foto: devianart.com)
