Excentricitatea veacului și Maslow

Zilele trecute, Bogdan Aurescu, fost ministru și diplomat, a fost fotografiat în metrou. Imaginea a făcut înconjurul Facebook-ului, oamenii fiind șocați de normalitatea gestului. Ieri, la Timișoara Bookfest, povesteam cu un domn educat despre anomaliile zilelor noastre, văzute prin propriile dioptrii, când am exclamat simultan că „excentricitatea veacului va fi… normalitatea”.

Nu filosofez pe marginea semanticii normalității, așa că iau ca reper definiția din psihologie, care apreciază normalitatea ca „stare a unei persoane care se poate aprecia prin raportarea simultană atât la o performanță medie, cât și la absența manifestărilor patologice”, cu limite largi, determinate de cultura, vârsta și sexul insului evaluat.

Se spune că inteligența e ca un bust generos. Dacă-l ai, se vede, indiferent că porți un decolteu adânc sau un tricou lălâu. La fel și normalitatea. Trăim în secolul vitezei, al capitalismului canibalic și al împopoțonării inutile, când cei mai mulți încearcă să pară mai interesanți, mai inteligenți, mai înstăriți, mai frumoși, adesea în antagonie cu adevărata lor natură. Efectul e vădit nenatural.

Care-ar fi explicația psiho-socială? În 1954, psihologul Abraham Maslow elaborează Piramida lui Maslow, o ierarhizare a nevoile umane, bazată – în mare parte – pe studii de caz și nu pe studiul experimental, fapt care i-a atras numeroase critici.

Potrivit piramidei, toate nevoile sunt instinctive, însă nu la fel de puternice, cele mai intense fiind nevoile primare (hrana, apa, aerul, igiena, somnul, sexul, o temperatură relativ constantă a corpului), de la baza piramidei, comune oamenilor și animalelor. Către vârf, nevoile devin tot mai slabe și mai specifice.

Urmează nevoile de siguranță și de securitate personală, cruciale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor: integritatea fizică, securitatea casei și a familiei etc. Religia reprezintă adesea o încercare de satisfacere a acestora, prin promisiunea siguranței eterne, în Paradis.

Următoarele sunt nevoile sociale și de apartenență, prin relațiile de prietenie, de familie și apartenență la grup. Nevoile de recunoaștere socială sunt pe al patrulea nivel al piramidei, iar nesatisfacerea lor duce la descurajare și, pe termen lung, la complexe de inferioritate.

Ce se întâmplă însă într-o economie de piață, în care majoritatea oamenilor se zbat pentru nevoile primare, sunt asaltați de reclame și de materiale menite să le inducă false lacune sociale, fără de care apartenența la grup ar fi dificilă?

O persoană nu simte nimic special dacă toate nevoile de mai sus sunt satisfăcute, dar simte disconfort în caz contrar, iar acest disconfort îl determină pe om să trăiască în contradicție cu el însuși, să simuleze trăiri și comportamente, care nu-i aparțin, menite să-l scoată din normalitate, din banal.

În ultimii ani, din cauza unei sărăciri galopante a populației – excepție făcând 1% din populație, privilegiată -, tot mai mulți oameni și-au ridicat poalele în cap, pentru cinci minute de faimă sau au început să trăiască, pe datorie, un stil de viață pe care nu și-l permit, pentru a simula un statut social decent sau privilegiat, după caz.

Dacă înainte excentricitățile erau destinate exclusiv vedetelor, ele se regăsesc acum la tot pasul, motiv pentru care se observă în media o reintrare în tendințe a educației, culturii, filantropiei, inteligenței, bunului-simț etc. Cu alte cuvinte, dacă vei dori să câștigi notorietate într-un anumit domeniu, ai mai mari șanse s-o faci, pe viitor, dacă adopți o atitudine decentă, firească.

Ultimele nevoi, cele de autorealizare, de îmbunătățire, vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun. Maslow menționează că oamenii care au atins starea de auto-actualizare intră adesea într-o stare de transcendență, în care devin conștienți nu doar de potențialul personal, ci de întreg potențialul umanității.

Printre cei care își îndeplinesc aceste nevoi „înalte” se regăsesc oameni normali, echilibrați, care nu au frustrări privind celelalte nevoi. Satisfacerea lor nu estompează nevoia de autodepășire, ci motivează mai mult individul.

Normalitatea, soră cu modestia și cu simplitatea, nu presupune absența calităților, ci virtutea supremă. Convingerea imuabilă că valorezi enorm te eliberează de nevoia de a pendula între extreme sau de a ieși în evidență.

Am avut doza mea de teribilism în adolescență și am experimentat o perioadă de împopoțonare regretabilă, dar m-am maturizat și am renunțat la bagajul inutil. Unii o fac, alții nu o fac niciodată și am văzut bagaje psihologice inutile nu doar la oameni cu un alibi, ci și la numeroși oameni din mediul cultural sau înaintați în vârstă.

Ca idee, poți „mima” normalitatea, însă nu la infinit. Oamenii simulează relații întregi, empatia sau orice altă trăire, însă a simula normalitatea e imposibil, pentru că te vor da de gol, când ți-e lumea mai dragă, gesturi aparent mărunte.

Excentricitatea veacului va fi așadar normalitatea. De aceea, mulți o vor simula, la fel cum debilii care n-au probleme cu vederea simulează miopia, purtând ochelari de vedere, cu ramă groasă, fără dioptrii, pentru că sunt la modă.

Omul își este sieși superior, ceea ce îl face mereu neîmpăcat, de aceea unii duc simularea la rang de artă! De aici, împopoțonarea inutilă sau manifestările stridente din jur, care îl îndepărtează pe om de evoluția lui Darwin și îl apropie de maimuță.