Daniel Cristea-Enache despre scriitorii romani, pe 26 mai 2015:
„Aș adăuga că fără scriitorul român generic n-ar exista nici literatură română contemporană, și atunci profesiunile de editor, difuzor, librar, traducător, profesor, jurnalist cultural ori critic literar și-ar pierde, odată cu obiectul de activitate, rostul pe piața muncii. De pe această platformă se cuvine să amendăm simptomul de suficiență despre care vorbeam și să reamintim tuturor cum stau lucrurile. În centrul literaturii naționale este scriitorul român, iar noi, toți ceilalți, avem un rol (neîndoielnic, important) predeterminat de munca sa.”
.
Călin Vlasie: Dragul meu Daniel, e foarte frumos ce spui tu, dar în același timp e și o sofisticărie… Scriitorul român generic NU EXISTĂ! Există unul real, viu, trăitor azi sau ieri sau mâine și care poate fi o lichea, un mare caracter, un ipochimen sau un vizionar. Cu scriitorul român adeseori ne chinuim să-l judecăm după valoare, și nu după caracterul lui! Și tot adeseori, fără să vrem, confundăm valoarea cu lichelismul, din păcate – pentru că noi înșine nu discernem bine ce-i una și ce-i alta. De aceea cred că în centrul literaturii române naționale stă OPERA!
I ne închinăm cu toții și pentru ea muncim, indiferent cu ce ne ocupăm în agricultura asta literară!