Călin Vlasie 
Regret că doar de 7 ani mi-am deschis pagina de Facebook!
Am avut o reticență idioată. Mulți o au și acum. Iar de cele mai multe ori explicațiile lor sunt ridicole, ca să nu zic incredibil de prostești.
Prin 1990, toamna, mă plimbam cu Mircea Iorgulescu pe malul Senei, când deodată Mircea îmi spune: „Parisul e singurul oraș din lume în care te poți descoperi pe tine însuți plimbându-te aiurea pe străzi”. Parisul e plin de lume tot timpul, dar paradoxal tocmai acolo te poți regăsi cel mai bine.
Facebook-ul, parafrazând, te ajută să te descoperi pe tine însuți, plimbându-te printre gândurile unor oameni vii, comunicând cu ei așa cum ai comunica cu tine însuți.
Te simți în aceeași cameră cu toată omenirea de acum, de ieri și cea viitoare. Absolut fantastic!
Și nu numai atât. Te îmboldește să scrii, să pocnești tastele ca și cum ai scârțâi, cum zicea Arghezi, o tablă imensă plină de semnele care stau la originea despărțirii noastre de natura frustă.
Dându-ți totodată iluzia că tot ceea ce consemnezi e dăltuit în stânca timpului.
