Gabriela Feceoru m-am format într-un cireș departe
de casă, o creangă, o floare
ca să ascult miriștea și să privesc
caldul cenușiu al orașului pe moarte
am ascuns versuri atunci când
era periculos să le scriu
când am fost pusă la zid să respir
am ajuns să iert vinovații în gând
cu sentimentul că voi sfârși în haos
nu credeam să ajung să vorbesc și atât
despre tăietor și baros
că am format un număr cu cât
la urmă? numărul de telefon al prietenului
vindecător. dar eu auzeam
un călău repetându-mi pe valea izvorului
că ceva nu e în regulă cu mine și mă izbeam
de neliniște și de neiubire și voiam
să le acopăr pe toate astea cu pastile
înghițeam vin și croiam
gol și breșe în zile
în care viața îmi era furtunoasă
alegerea nu prea frumoasă
inima roasă
și nu eram la mine acasă
și credeam că voi fi iubită numai atunci
când dau casa mea pe a altuia
ca slova din mâini pe butuci
cărarea pe care o îndrugi și mânia
voiam doar să îmi scriu poezia
voiam doar să îmi scriu poezia.
