gânduri încâlcite zburdau ziua
le-ntorceam noaptea între stele și nori
în nebuloasa minții care nu știa ce e bine
și ce-i rău
am trăit în
limitele regulilor stupilor
dure și mânioase
eram dură și mânioasă
mă perindam prin natură cu o floare în mâini
mă agățam de ultima vară ca de lumini
m-am trezit în soarele albastru
modelând trupurile noastre grele
gustul îmblânzirii este
ca trandafirii și lavanda
ca bujorii și macii
sunt o floare smulsă din pământ
dar am rămas în vază
ca la tataia când nu mă primea
dar rămâneam lângă sobă
să mai văd brațele sale primind
alți copii. mă simțeam ca și primită în brațele sale.