rațională

limba română lipește de tine un magnet
mă contorsionez aici în – aripi ca mogâldețele
n-am să mai fiu cine am fost
am fost culoar pentru lună

o specie de plante care înflorește
în umbră și-n temperaturi joase
așteptând gerul cumplit să-i înghețe frunzele
am fost – dintr-o mare neiubire de sine

un fir de floare
noaptea la umbra ta de bumbac
noaptea la umbra ta încolțind în minte
cu un strop de sirop

din depărtatele primăveri
absorbind din puterea nebuloasei
picături de pe asfalt și de pe țigle
sau am fost o fată

care a auzit din gura ta cea mai
urâtă limbă română cu strigăte și
distorsiuni cu disonanțe și valențe
despre care nu știam nimic atunci

dar mă durea să văd cum arde steagul
și inima mea totodată ancorată pe un băț
deasupra statuii din centru când treceam
cu mașina și-mi spuneai

„ce frumos e centrul,
dar stai să vină vara
vara e mai frumos
verde”

poate că limba română te ajuta
să spui mai bine folosindu-te de anotimpuri
că e mai frumos și mai verde
când nu suntem împreună

niciodată vara nu ne-a prins
în același loc.
te-am cunoscut iarna
primăvara plecam cu flori
adunate în toate buzunarele
și cu mângâierea și promisiunea
că iarna asta n-are să mai vină
niciodată în casa noastră

casa mi-o voi construi din surcele și din
rămășițe de frezii adunate în nopți
cele uscate ca fundație și cele colorate la porți
și voi fi rațională ca Dumnezeu.