primesc vești și scuze
cuvinte de laudă din care saliva-mi
țâșnește – fântână arteziană
din zilele mele grele asamblez o pădure
din drumurile mele – o pendulă
timpul e scurt și nu ne așteaptă
tot ce nu se face acum
nu se mai face niciodată.
La 30 de ani mi-am schimbat viața
mi-a luat câteva luni
las în urmă trecătorii și asfaltu
trec dintr-un oraș în altul
trec din iarnă în vară
și uit de ce aici îmbrac pufoaica și mă scuz
la munte sunt numai 4 grade în mai
am inima ca vârful Parâng
albă și de neatins.