familia

îmi pare rău pentru toate aceste încercări
am fost un dezastru
au fost câteva momente în care
m-aș fi cățărat pe vârful munților mei
de acasă
să-ți aduc cel mai frumos copac

în cele din urmă l-am adus
în cele din urmă ai zâmbit
în cele din urmă ai atins cuvintele
pipăind textura lor

ca în poveste. începeai să crezi
pentru că vedeai zi de zi
soarele încălzind casa noastră
și înăuntru îmbrățișarea panourilor solare

cineva te așteaptă în livadă
și bucuria ta când te întorci acasă
dulceață în păr
și un zâmbet mare pe repeat

pentru care voi face ca în vis
trebuia să ne lăsăm acoperiți de destin
să mărșăluim cu acest coș plin
aici și acolo

liniștea mea la 6.20
dealurile departe
ca un tablou
zic: cum?
ca un tablou – dealurile par pictate

când mă lipesc de tine
îmi creez familia.