cu lumea la picioarele noastre cu războaie în spate
cu cadavre în minte cu gloanțe fierbinți
cu lava pe creștet și inima-n morți
vom pleca departe
cu rulota și prin Land Rover Discovery
vom vedea cerul prin sticla din tavan
rachete și lansatoare amestecate cu stele
vom vedea cerul, dragostea mea
și pe noi la marginea lui
fără respirație o noapte întreagă
ca rechinii după ce au mâncat
jumătate din omenire
numai privindu-ne viitorul
avortez copiii noștri unul câte unul
o groapă comună în noi
dacă țin o lopățică în mână
înseamnă că tocmai am mai astupat gura cuiva
deși aud tot timpul scâncete
nu nasc pe nimeni care ar putea ține
arme în mâini.