Ioana Revnic
A doua parte a dilogiei lui Constantin Cheianu – Sex&Perestroika – este scrisă dintr-o suflare: din octombrie 2008 până în luna mai a anului următor.
La conducerea Republicii Moldova se află Vladimir Voronin. Comunismul este în floare. Atmosfera devine irespirabilă. În 7 aprilie 2009, au loc mișcări de stradă. Serviciile secrete manipulează revolta populară, la fel cum făcuseră – spune Constantin Cheianu – cu decenii în urmă. Mor tineri nevinovați. Idealurile pentru care luptaseră și alții la începutul anilor `90 rămân utopice.
O indignare retrospectivă pune stăpânire pe autor.
***
În Sex&Perestroika Constantin Cheianu introduce o serie de texte scrise dintr-o perspectivă polemică față de aceia care își asumă meritul Renașterii naționale din Basarabia. Cum mulți dintre respectivii sunt și scriitori, lepădarea de ei este inerentă, iar adeziunea necondiționată la generațiile succesoare – previzibilă.
Constantin Cheianu ajunge la concluzia că un moment fast a fost ratat, iar adevărul istoric nu este cel pe care și-l asumă patrioții de demult.
Cine au fost, totuși, adevărații luptători anticomuniști?
Să ne întoarcem în timp.
Pe fondul dezghețului adus de perestroika, în Republica Moldova încep primele mișcări de emancipare care culminează cu Marea Adunare Națională din 27 august 1989. Cu acest prilej, se solicită declararea limbii române ca limbă de stat și trecerea la grafia latină. Dar – spune Constantin Cheianu – Adunarea a fost una cu voie de la miliție (și, implicit, de la KGB). La fel ca primele alegeri libere care i-au urmat.
Adevăratul semnal al renașterii ar fi fost dat cu câteva luni înainte, pe 12 martie 1989 – ziua în care la Chișinău sediul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei era luat cu asalt de mulțime. Printre protestatari s-a aflat și personajul-narator. Manifestanții ar fi dovedit un real curaj, punându-i pe fugă pe milițienii moldoveni. Ba chiar au dat piept cu însăși Armata Sovietică. Confruntarea din martie a fost una violentă, iar de la aceasta ar fi lipsit crema patrioților moldoveni care au ajuns la putere în anii următori: ,,După 1991, în locul unor nomenclaturiști sovietici mediocri, au venit la putere niște reformatori democrați mediocri. Care nu puteau să construiască altceva decât o economie de piață după chipul și asemănarea lor.”
Intelectualii ar fi primit de la Moscova ceea ce ei nu au știut să obțină prin eforturi proprii, timp de 45 de ani – o Revoluție – pe care ar fi transformat-o într-una de uz personal.
Observațiile de mai sus li se aplică cu asupra de măsură scriitorilor care au intrat – atunci – în politică: ,,Paradoxul perestroikăi la moldoveni este că, de cele mai multe ori, ea i-a avut în frunte chiar pe acești scriitori-profitori din comunism. Nici nu au trebuit să iasă în prim-plan, au rămas acolo unde se aflau încă din vechiul regim. Ceea ce au știut să facă, în 1989, au fost să reducă bătălia pentru adevăr la bătălia pentru limbă.”
Autorul păcătuiește prin generalizare. Negarea oricărei contribuții constructive a oricui NU se număra printre congeneri e de un subiectivism exacerbat.
Realitățile din Republica Moldova vor fi fost, într-adevăr, mai complexe decât le pricepe cineva doar prin intermediul mărturiilor scrise. Sunt însă și mult mai nuanțate decât cum le descrie Constantin Cheianu.
Pe de altă parte, tocmai datorită subiectivismului opulent al autorului, antologice în Sex&Perestroika rămân paginile despre România și despre limba română.
Reiau câteva idei, știind bine că mulți dintre cei care citesc această rubrică nu au aflat nici până astăzi:
… că înainte de 1989, în Republica Moldova ura față de români și față de tot ce-i românesc era pervers insinuată și intens întreținută.
… că pentru românii de dincolo de Prut, România nu era altceva decât un gunoi dușmănos și o amenințare perfidă. DAR o iubire dureroasă îl lega pe basarabean de țara soră (a se vedea capitolul Cine nu are basarabean să și-l cumpere!). O răceală apăsătoare, chiar ostilă – era de cele mai multe ori răspunsul frățesc.
Zeci de ani, informațiile despre români și România le erau livrate basarabenilor într-un mod meschin: ,,Cele mai multe dintre țările socialiste-surori erau străbătute de Dunăre, care nu știu cum ocolea cu încăpățânare România. România nu avea munți, câmpii, orașe, monumente, râuri, arbori, iarbă, sol, aer. Era, într-un cuvânt, o imensă gaură pe harta Europei.” Din manualele de literatură (moldovenească sau universală) scriitorii români lipseau. Ori, dacă erau prezenți, informațiile despre biografia și operele lor erau ocultate.
În sprijinul cultivării unei conștiințe anti-românești, ,,limbiștii” de la Chișinău au inventat o limbă maternă nouă – limba moldovenească – și au născocit argumente ,,științifice” în favoarea existenței ei.
Una din consecințele acestei politici a fost epurarea limbii de neologisme.(A se consulta lista din capitolul 30 000 de cuvinte interzise, capitol din care aflăm și că, în 1977, Dicționarului Explicativ al Limbii Moldovenești – o variantă a DEX-ului românesc – era accesibil doar radiourilor străine din Chișinău, devenind astfel cartea cea mai disidentă din RSS Moldovenească.)
Pe lângă prohibiția lexicală, interzise au fost pronunția românească, topica românească, punctuația românească. Erau acceptate: palatalizările rusești; topica și punctuația rusească. Punctele de suspensie – utilizate în stil românesc, în număr de trei, după semnul întrebării sau al exclamării – erau inadmisibile. După ,,!” sau ,,?”, cele trei puncte erau… două, ca la ruși.
Până și unele litere au fost interzise: ,,Era destul să nu scrii, ca în rusă, comunizm, capitalizm, socializm, deci cu litera z, ci cu s – comunism, capitalism, socialism, ca în română, și gloria de antisovietic îți era iarăși garantată.”
Iar alte sunete – așijderea.
Sunetul [ğ – ge, gi], absent din limba rusă, e declarat ,,strict românesc”. În locul lui, se utilizează [j]: ,,Așa se face că, până în anul 1967, totul în scrisul moldav era plin de [j]: Jermania, vijelie, vejetație, Arjentina, jeg. Geniul în Moldova putea fi doar jeniu, degetul – dejet, îngerul – înjer. Vaginele moldovencelor aveau lipsă punctul ge, toate dețineau vajine.”
Cui folosesc interminabilele reveniri asupra unor realități istorice pe care basarabenii le cunosc atât de bine? ai putea să te întrebi citind cartea lui Constantin Cheianu.
Oricui încearcă să înțeleagă de ce, după zeci de ani, în Basarabia instalarea în normalitate pare a se amâna sine die. Pentru că azi, în Republica Moldova, degringolada politică și socială s-a cronicizat.
Impasul pare de nedepășit.
Multă publicistică scrisă cu vervă și cu părtinire; picanterii erotice imaginate/ transcrise cu fervoare; plus episoade autobiografice spumoase, cele mai multe povestite într-o manieră memorabilă sunt de găsit în Sex&Perestroika.
Autorul stăpânește bine arta creării suspansului și practică tehnica amânării, când vine vorba de povestirile de-amor pe care le dezvăluie. Stilul colocvial nu derapează într-o familiaritate vulgară și iscă o complicitate între cronicar și ,,iubitul cetitoriu”. Exersatele-i virtuți de dramaturg îl ajută pe Constantin Cheianu să nu își piardă ,,spectatorii”, chiar și atunci când el însuși se pierde în ample digresiuni care nu au legătură cu literatura.
*Articolul reprezintă o continuare a celui pe care-l puteți citi aici.
Foto de pe machteamsoft.ro
