Nicolae Manolescu
Daniel Cristea-Enache: Există, neîndoielnic, diferențe semnificative între felul în care citește o carte un critic literar și cel în care o face un cititor „obișnuit”: al doilea, de plăcere, cu identificare, transpunere, evazionism. Totuși, cititul nu a fost pentru dvs. și o formă, dacă nu de a trăi într-o altă realitate, de a o cunoaște?
Spuneați la un moment dat, cu ani în urmă, că nu ați resimțit nevoia de a face literatură, fiindcă prin scrisul critic v-ați luat „bunul” de peste tot; a scrie despre mii de cărți, atât de diferite, reprezenta o experiență auctorială cvasi-completă. Dacă un critic ca Nicolae Manolescu a cunoscut realitățile, „lumea”, „viața” prin cititul cărților, realitatea cotidiană nu i s-a părut mai fadă în priză existențială directă?
Nicolae Manolescu: N-am avut niciodată curiozitatea și, cu atât mai puțin, dorința de a pătrunde pe calea lecturii ficțiunilor într-o altă lume. Ceea ce înseamnă un răspuns și la cea de a doua întrebare: nu, realitatea noastră cea de toate zilele nu mi s-a părut fadă sau, din contra, senzațională prin raport cu aceea din ficțiuni, pentru simplul motiv că nu le-am comparat niciodată. Am încercat să-mi iau, așa zicând, partea din fiecare, să le trăiesc plenar pe amândouă, fără a simți vreo clipă nevoia de a le compara. Cărțile n-au constituit pentru mine un refugiu, o fugă, o evadare. De altfel, fiind mai tot timpul foarte ocupat, n-am prea simțit nevoia s-o iau la fugă din cotidian. Lucrurile s-au potrivit așa, nu ca nu cumva să mi se ofere posibilitatea de a evada din cotidian, ci pentru că, pur și simplu, n-am putut sta nici o clipă degeaba. N-am știut niciodată ce vrea să spună a avea vacanță sau concediu. Vreme de treizeci și doi de ani și acum, sâmbăta și duminica mi-am scris cronica săptămânală, și asta, iarnă, vară, de Sărbători, fără pauză, acasă, la mare sau la munte, în țară sau în străinătate. A fost toată viața modul meu de a mă odihni și recrea. Am descoperit la un moment dat că citesc și scriu cu mai multă energie și plăcere când sunt hărțuit de treburi. Ca fost navetist, la începutul carierei mele didactice, am învățat să citesc și să scriu în tren. N-am avut multă vreme ceea ce se cheamă un birou, o cameră de lucru, adică, iar când am avut-o, n-am folosit-o. Am citit și am scris pe unde am apucat. În perioada în care era frig în apartamente, citeam și scriam întins în pat, acoperit cu un pled. Deseori, așezat la o masă din sufragerie sau din bucătărie. Nederanjat nici de zgomote, nici de mișcarea din jurul meu, nici de soneria telefonului, la care răspundeam și răspund oricât de „prins” aș fi cu cititul și scrisul. Cel puțin din acest punct de vedere, sunt un om cât se poate de comod pentru anturaj. Sunt în stare să fac mai multe lucruri deodată și să rămân concentrat timp îndelungat. Mișcarea fizică m-a obosit totdeauna, iar la bătrânețe ce să mai spun, mai tare decât aceea intelectuală. Neuronii mei sunt într-o stare de funcționare mai bună decât mușchii. M-au plictisit totdeauna plimbările. Nu sunt peripatetician și n-am nevoie să umblu în tovărășie ca să gândesc. Gândesc cum scriu: cu creionul în mână. Iar acum cu computerul în față. Am vorbit studenților mei zeci de mii de ore, am ținut sute de conferințe, dar foarte rar am trecut direct pe hârtie ce spusesem. Am preferat interviurile scrise, cum sunt convorbirile noastre. Verba volant,scripta manent a fost de când mă știu un dicton preferat. Nu numai fiindcă vorbele dispar odată rostite, dar și pentru că ele sunt fatalmente exprimate nesigur, pline de aproximații, chiar greșite și fără putință de îndreptare. Asupra cuvintelor scrise, în schimb, poți reveni, poți clarifica mesajul sau spori expresivitatea. Am ținut totdeauna și cu tot dinadinsul la claritatea expresiei. Francezul are o vorbă: ce qui est bien conçu s’exprime clairement. Neclaritatea mesajului e o dovadă de precaritate a gândirii. Mi s-a întâmplat și mie ca oricui să nu reușesc să mă exprim limpede de la început. M-am chinuit în astfel de cazuri să descopăr cauza neclarității și s-o înlătur. În vorbire așa ceva nu e de obicei ușor de făcut. Un motiv în plus să prefer scrisul.
De unde am plecat și unde am ajuns… Ca să n-o iau razna de tot, mă opresc aici.
Din volumul Convorbiri cu Nicolae Manolescu, în lucru
Foto: Dinu Lazăr
(sursa imagine cover: adevarul.ro)
