Nicolae ManolescuNicolae Manolescu
19.02.2016

Legea morală

Daniel Cristea-Enache: Paul Cernat, în a cărui comisie de doctorat ați fost, a făcut de curând o recomandare cititorilor ziarului „Adevărul”, la care colaborați. Din toate cărțile de poezie apărute în România în anul editorial 2015, a recomandat una la care el însuși făcuse prefața. Câteva fragmente din postfața acestei cărți, semnată de autorul ei, „fratele” Marius Ianuș: „legionarii au fost elita spirituală și morală a laicatului românesc”; „nu sunt nicidecum niște criminali”; „sunt niște oameni care au vrut să-și apere țara și cultura ei și să ridice neamul lor către Cer”; „ei sunt condamnați azi de oameni fără Dumnezeu, vânduți străinilor sau crunt îndoctrinați de aceștia”; „nu mă dezic de mucenicii noștri” (pp. 134-135). Și recomandarea făcută cititorilor „Adevărului” de către criticul prefațator: „Poezia n-am urmărit-o atent în 2015 dar, atât cât am urmărit-o, nu mi-a atras atenţia prin apariţii ieşite din comun, aşa încât prefer să mă abţin de la orice clasament. O recomandare, totuşi: antologia de autor «Jos masca, Marius Ianuş!» de, evident, Marius Ianuş, la Editura Garofina.”.

Uniunea Scriitorilor, al cărei Președinte sunteți, a fost acuzată de multe (deși nu de mulți). Dar este oare o organizație de breaslă, numărând atâția membri, responsabilă pentru comportamentul public al unuia dintre ei? Altfel spus, are vreo vină USR pentru recomandarea făcută unei cărți cu o postfață prolegionară de către colegul nostru Paul Cernat?

Nicolae Manolescu: Este și nu este. Este responsabilă din punct de vedere moral și are datoria de a reacționa, nu neapărat printr-un comunicat oficial, dar prin publicarea în „România literară” sau în altă revistă de sub egida ei a protestului unuia sau mai multor scriitori. E cazul tău, care ai denunțat suportul indirect, dar limpede, acordat de Paul Cernat, membru al USR și colaborator la „România literară” până nu demult, aberațiilor legionaroide ale lui Marius Ianuș, care nu este, el, membru al USR. Prefațându-i cartea și elogiindu-i valoarea, Cernat se face vinovat de complicitate ideologică.

USR nu are mijloacele necesare de a combate astfel de atitudini aberante. O responsabilitate ca organizație de breaslă poate fi luată, desigur, în considerare. Dar nu prea cred în eficiența ei. Mă gândesc, de exemplu, că am putea semnala în numele USR cartea lui Ianuș instituțiilor care veghează la respectarea legii antidiscriminare sau celei care combate afirmarea publică a unor poziții ideologice totalitare, fasciste sau comuniste. Ianuș este, peste toate, și un antisemit virulent. Cum el se prezintă drept călugăr, aparținând de nu știu ce mănăstire, ar trebui sesizate autoritățile religioase. Cât îl privește pe Cernat, nu văd ce poate face USR. El nu afirmă cu gura lui ororile cu pricina, doar le menționează favorabil, fără a intra în amănuntele lor ideologice scabroase. Astfel de aprecieri nu cad sub incidența legii propriu-zise, ci doar sub incidența legii morale, cum spuneam. Ar merita dat afară din USR, fără îndoială, dar nu sunt sigur că justiția, căreia i se va adresa în mod cert, va fi de acord cu excluderea.

În asemenea situații, nu sunt adeptul unei abordări nuanțate. Francezul are o vorbă: c’est à prendre ou à laisser. Nu e rău totuși să discutăm un pic despre importanța fenomenului, dacă fenomen este și nu accident. Ca și despre persoanele implicate, despre ce reprezintă ele în ochii opiniei publice literare. Cu Ianuș, lucrurile sunt relativ simple. El nu mai este creditat ca poet nici măcar de cei care au văzut în debutul lui o promisiune. Cum te numeri printre ei, înțelegi perfect ce vreau să spun. Ai recunoscut-o cu onestitate în articolul din „România literară”. Textele poetice sau așa-zicând teoretice ale lui Ianuș sunt, de la o vreme, absolut delirante și de o trivialitate de limbaj care șochează și murdărește. Ar trebui lăsate în plata Domnului căruia Ianuș i se închină cu falsă umilință. Aici intervine cauționarea lor de către Cernat. Mai inteligent și bucurându-se de o audiență mai mare, în media virtuală, mai ales, ca toți congenerii lui, Cernat nu pare dus cu pluta ca Ianuș, ceea ce reprezintă, desigur, o circumstanță agravantă, nicidecum o scuză. Și, apoi, el nu e singur pe lume: aparține unei echipe de zgomote, cum i-am spus odată, capabile să inducă în mintea unora și altora tot soiul de idei greșite, de acuzații nefondate, de injurii nedemne de un intelectual.

Ajungem, iată, la posibilul caracter de fenomen al urâtei afaceri Ianuș-Cernat. Nu mi se pare, am mai spus-o, că ideologia de extremă dreaptă mai înseamnă mare lucru în momentul de față. Prin urmare, se prea poate să exagerăm importanța redescoperirii de către cei doi protagoniști a tezelor Căpitanului și ale acoliților lui de odinioară. Dacă acceptăm acest lucru, nu ne aflăm cu adevărat în fața unui fenomen, pe care să merite a pune artileria grea. Cine știe dacă declararea unui război nu se va dovedi contraperformantă, aducând apologiei fascismului o popularitate periculoasă și creând premisele unui fenomen general. În definitiv, trag în mod conștient spuza pe turta temerii de răspândire a epidemiei cu pricina: nici Ianuș, nici Cernat nu au anvergura necesară spre a deveni populari, dincolo de granițele micii lor comunități intelectuale, mai degrabă pamfletar-agresive decât dotate pentru polemica de idei.

Și totuși: ce-i de făcut? În condițiile internetului, bolile spiritului circulă la fel de greu de stopat cum circulă bolile trupului în condițiile globalizării. E cât se poate de evident că trebuie să fim atenți. Și să nu lăsăm nespus ce se cuvine spus contra lor. E nevoie, sunt convins, doar de puțin timp până când nu vom mai auzi de un ins certat cu logica și cu bunacuviință ca Ianuș. Nu atât de ușor de neutralizat este Cernat. Chiar dacă el însuși ne dă, tot mai frecvent în vremea din urmă, o mână de ajutor, compromițându-se singur. Cauționarea cărții lui Ianuș îl discreditează într-o măsură mai mare decât majoritatea luărilor lui publice de poziție de până acum. Îi aștept pe stângiștii de la CriticAtac: fie îl combat, fie tac și se fac de râs. Nu mai sunt atât de tineri și de naivi încât să nu înțeleagă miza jocului. Și să nu profite de ocazie.

Din volumul Convorbiri cu Nicolae Manolescu, în lucru

Foto: Dinu Lazăr