Fractura epocii actuale

Daniel Cristea-Enache: Ați evocat această scenă teribilă și la întâlnirea „României literare” cu cititorii din Râmnicu Vâlcea, petrecută zilele trecute la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”. Oare elevii de liceu prezenți la eveniment, tinerii născuți după anul 2000, pot înțelege cu adevărat o asemenea secvență dintr-un regim totalitar? E nevoie să trăiești pe pielea ta experiențele cele mai dure pentru a-ți putea reprezenta contextul în care ele au devenit posibile?

Pe de altă parte, din articolele pe care le scrieți săptămânal pentru „Adevărul”, se vede că sunteți un observator foarte atent al actualității politice și sociale. Sunt voci care susțin că nu mai e cazul să ne referim „inerțial” la comunism, la regimul trecut, ci trebuie să ne raportăm (critic) la dramele prezentului nostru, produse în capitalism. Există un fel de „competiție” între o agendă anticomunistă și una anticapitalistă? Un intelectual e obligat să aleagă una dintre ele?

Nicolae Manolescu: Oricâte exemple contrare am avea, nu văd de ce omul se va fi schimbat atât de mult în deceniile din urmă, încât să-și fi pierdut complet sensibilitatea la lucruri petrecute în trecut. Când eram adolescent, după războiul mondial, lumea mea și aceea a părinților mei difereau deja radical. Bunica mea maternă, ți-am mai povestit, nu pricepea ce înseamnă să fii deținut politic: în mintea ei, închisoarea era pentru hoți. Poate că astăzi deosebirile sunt mai mari. Dar firea umană nu s-a putut modifica într-o asemenea măsură încât generațiile succesive să nu se mai înțeleagă deloc una pe alta. Istoria ne-a învățat că între Antichitate și Evul Mediu, între Evul Mediu și Renaștere, între Renaștere și Epoca Modernă și așa mai departe, au existat rupturi majore de mentalitate, dar, totodată, o continuitate istorică, o ștafetă. Ce i-o fi determinat pe arabii de acum 1000 de ani să „retranscrie” Antichitatea pe care creștinismul o condamnase la moarte? Părerea mea este că nu schimbarea firii omului este cauza, ci cultura și educația. Între membrii ISIS și cei din restul statelor civilizate nu e o deosebire de fire, ci una, desigur, majoră, de cultură și de educație. Djihadiștii care îi decapitează pe „necredincioși” sunt oameni ca și decapitații, dar sunt produsul unei culturi, educați în acest sens, care promovează uciderea celor de altă credință. Nu sunt monștri, sunt victime ale unui sistem de educație. Sistemul e criminal, nu ei! Teza mea nu simplifică problema, ci o complică, recunosc. Dar o consider corectă și ea presupune, în consecință, necesitatea de a căuta o soluție în cu totul altă parte decât s-a căutat până acum. Eu contez pe un alt tip de discriminare decât aceea curentă în politica mondială: și anume, nu între state animate de ideologii sau de teologii diferite, ci între state care profită de o ideologie sau de o teologie spre a-și impune controlul politic. E o formă de mercenariat, nu de credință. Iată: discriminarea nu are loc între creștini și islamiști, ci între Occident și Rusia. Altfel spus, nu între religioși, suniți ori șiiți, catolici ori ortodocși, ci între politici comuniste și politici democratice. Fractura epocii actuale este aceea dintre fostul comunism pe cale de dispariție și actualul capitalism pe cale de mondializare. Putin e un lider de cel mai pur tip sovietic. Ca să ne convingă că e vinovat de explozia armelor chimice din Siria e destul să declare că nu are nici un amestec. A fost specialitatea dintotdeauna a Agenției TASS. Propaganda, bat-o vina, singurul domeniu în care sovieticii au câștigat victoria contra Occidentului! Nu mă poate scoate nimeni din ideea că democrația a biruit definitiv comunismul planetar: al doilea război rece (deocamdată!) se dă tot între comunism și democrație. Doar că taberele nu mai sunt exact aceleași. Până deunăzi eram sigur că tabăra democratică e în progres. De la o vreme, crește tabăra comunistă. Treziți-vă, Fillon, Marine Le Pen și ceilalți simpatizanți ai Rusiei! Nu e de glumă. Ursul de la Răsărit câștigă în Vest terenul pierdut în Est! Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt ce am pățit noi!

Educația, cultura, bietele de ele! Când naționalismul înflorește, la noi, ca și aiurea, nu e a bună. Comunismul final a fost un național-comunism. Un comunism care se pretindea cu față umană. Cine a mai descoperit unul, fie și pe un atol australian, vorba lui Marx despre biruința capitalismului, să-mi comunice și mie! Nu cred o iotă din teoria naționaliștilor referitoare la firea românului: cred în educație și în cultură. Gabriela Firea și restul nu-și datorează alegerea firii, ci educației și culturii românului. Viitorul țării nu ține de firea românului, ci de educația și de cultura lui. Este motivul pentru care sunt, împotriva a tot ce se întâmplă de la o vreme, optimist: firea (nici chiar numita Gabriela) nu poate fi schimbată, fiindcă, pur și simplu, nu există decât ca un concept psihologic, vezi Drăghicescu!, nicidecum ca o realitate. În schimb, educația și cultura se află în mâinile noastre. Cât s-or mai afla.

Foto: Dinu Lazăr