Despre incorectitudinea politică

Daniel Cristea-Enache: Corectitudinea politică a fost criticată frecvent, la noi, fie pentru că ea nu s-ar potrivi cu specificul românesc sau cu momentul istoric (după 40 de ani de totalitarism comunist, corectitudine politică ne trebuie nouă?!), fie pentru că ea ar fi un construct al stângismului academic nord-american, contestabil, într-un context european, de pe o poziție conservatoare ori chiar liberală.

Am fost nu de mult la Köln: în acea zi, simultan, puteai vedea în oraș o manifestare a minorităților sexuale și o prezență masivă a unor minoritari etnici veniți (sau refugiați) din spațiul islamic. Cei dintâi își manifestau bucuria dobândirii dreptului la propria identitate sexuală. Cei din urmă îi priveau, în mod vizibil, cu suspiciune și cu neînțelegere.

E greu de înțeles pentru un om apăsat de secole de educație religioasă un drept pe care el nu l-a avut în propria societate. Prin corectitudine politică, vom subînțelege obligația noastră de a respecta și dobândirea drepturilor noi de către un grup, și interzicerea drepturilor noi de către un alt grup?

Nicolae Manolescu: Political correctness a fost una din marile imbecilități ale stângii americane din anii 1980-1990, împrumutată fără un minim spirit critic de către Europa Occidentală, dar, din fericire, nu și cu tot atâta convingere. Respectiva politică decurgea din feminism, altă imbecilitate americană, din sexism și mai știu eu de unde. Rezultatul a fost epurarea manualelor și în general a publicațiilor de tot felul de cuvinte și de expresii socotite incorecte politic. Nu negru, ci om de culoare, nu he, adică, el, când era vorba de Iisus, ci it, pronumele neutru, ca să nu se creadă că vorbitorii sunt niște falocrați nenorociți. Norman Manea m-a invitat în anii 1990, când încă nu mă considera un antisemit, la Bard Colledge, unde preda el însuși. Avea un mic apartament în campus, în care, când primea studenți ori studente, ținea ușa în permanent deschisă, ca să nu fie acuzat de vreo feministă că a hărțuit-o sexual, motiv principal pentru o întreagă procedură de impeachment. Hărțuirea sexuală era acuzația cea mai frecventă a unor feministe la adresa șefilor lor sau a unor fete supărate tardiv pe tații lor, care le-ar fi abuzat în copilărie. Totul, ca urmare a politicii corecte. În SUA, au avut loc sute de procese pe această temă, numeroase soldate cu condamnări. Din fericire, oribila mentalitate și-a epuizat resursele după două decenii și acum puțini mai sunt cei care îi acordă importanță. Cu excepția lui Gabriel Liiceanu, în cartea lui recentă, altminteri foarte interesantă, despre Nebunia de a gândi cu mintea ta. În care aduce grave acuze civilizației occidentale, în linia Noica-Patapievici, și vede în political correctness una din principalele cauze ale dereglării gândirii europene.

Foto: Dinu Lazăr

            Cred, din contra, că political correctness reprezintă un capitol cvasi încheiat în mentalitatea contemporană. N-am cum să apreciez consecințele pe termen lung. Oricum, timpul politicii corecte a trecut. Cred, mai degrabă, că în prezent pericolul vine din altă direcție, și anume din ceea ce aș numi political incorrectness. Direcția la care mă refer este extrema dreaptă și populistă, deși nu neapărat exclusiv. Această nouă politică se caracterizează prin: lipsă de principii și de consecvență, ca și prin oportunism. Privește, te rog, peisajul politic internațional! Trump vrea să câștige președinția SUA, Dumnezeu să ne păzească!, declarând astăzi una, mâine alta, fără respect pentru realitate sau pentru adevăr, exploatând scandalos frica americanilor de imigrație (deși americanii sunt un popor de imigranți, de negri, de musulmani, de latino-americani, așa dar de minorități), propunând o Americă pură rasial, ceea ce SUA n-au fost niciodată. Putin evocă măreția URSS ca să excite sentimentul patriotic al tuturor frustraților. Erdogan inventează un puci ca să-și consolideze politica. Ca și Orban în Ungaria, mizând pe cele mai josnice, dar răspândite, sentimente legate de Ungaria de altădată. Ca și Victor Ponta (socialist și deopotrivă naționalist din interes ocazional), care declară de fiecare dată ce-i vine la gură, ignoră evidența și se comportă iresponsabil în împrejurări care privesc țara. Exemple, câtă frunză, câtă iarbă. Dacă populismul nu e politică incorectă, eu nu știu ce vorbesc.

(fragment din „Convorbiri cu Nicolae Manolescu”, în lucru)

(sursa foto cover: commdiginews.com)