Adrian G. RomilaAdrian G. Romila
16.12.2016

Spre Orient: drumuri, texte și aventuri spirituale

Acum nu mai ducem lipsa libertății de deplasare, putem pleca oriunde, oricât de departe, dacă avem timp și bani. Mobilitatea globală a atins cote înalte, și la asta au contribuit nu doar firmele de transport aerian, cu o rețea imensă, ca zonă de acoperire, ci și performanțele internetului, care-ți permit asigurarea legăturilor administrative și umane. Când călătoria nu e doar una de plăcere, ci și una cu plănuite reverberații interioare, lucrurile se schimbă. Drumul e, atunci, deopotrivă, exterior și interior, iar dacă experiența e consemnată într-o carte (sau în mai multe), ai deja tipologia unui veritabil și complet aventurier.

Cam asta s-a întâmplat în cazul lui Octavian Segărceanu, Sega, pe numele său de autor. După un sejur athonit, pomenit ici-colo, informativ, a călătorit în Orient, de mai multe ori, cu scopuri spirituale și filantropice, și, până acum, și-a consemnat experiențele în două cărți consistente: Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India (Humanitas, 2012) și Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal (Humanitas, 2015). Publicate una în continuarea celeilalte, ele alcătuiesc o singură poveste personală, aceea a căutătorului unui rost interior, într-o altă matrice geografică decât cea cunoscută.

În prima carte avem experiența colorată și parfumată a Indiei, cu străzi, gunoaie, aglomerație, hoteluri, monumente, magazine, oameni, plus aproape inevitabilele ispite de a procura ”iarba” halucinogenă și de a vizita un bordel local, urmând insistențele unui proxenet ambulant. Pe linia București-Londra-Mumbay, Sega are, de fapt, drept țintă, ashramul vestitului lider spiritual Osho, din Pune, în cadrul unui program internațional numit ”Work as Meditation”. Trei luni de asceză în școala lui Osho subîntind și timpul real al cărții care consemnează această experiență exotică. Avem, deci, un jurnal, un lung monolog cvasi-colocvial, ironic și autoironic despre absoluta noutate a spațiului indian, ivit, inițial, dincolo de geamul hotelului primei nopți petrecute în țara Vedelor, cu cruciulița luată de la Athos în mână. Din start se prefigurează adevărul unei crize interioare ce trebuie rezolvate la destinație, cu toate imponderabilele unei aventuri care deschide porțile necunoscutului: ”Sunt o gaură neagră, asta sunt eu. Afară în noapte, ploaia prevestește potopul. Dar în hotelul ăsta nu e nimeni care să intre în panică. Nimeni în afară de mine. De mâine, călătoria continuă. Spre interior. Fie ce-o fi.” Pulsul vieții în mănăstire, reflecții metafizice budiste, experiențe sexuale și amintiri de dinainte și de după cele trei luni în ashramul lui Osho reprezintă substanța acestui text inedit. El arată ca un fel de Maitreyi eliadesc, o narațiune subiectivă ajustată pe un alt mileniu, mai tehnologizat, mai eclectic, mai ”pop”, mai subțire în acumulări culturale, dar mai însetat de stranietatea unor experiențe. Ele nu prea l-au schimbat pe autor, după cum însuși mărturisește, la ieșirea din ashram, mai ales din cauza neputinței de a-și gestiona trecutul și de a-l debarasa, definitiv: ”Cu teama de necunoscut în stomac, dar și cu o curiozitate vie, de copil, în inimă, se furișează pe Poarta Principală în întunericul dinaintea zorilor, spre ricșa tocmită de ieri, care îl așteaptă cu motorul pornit, răsunând în liniștea dimineții ca o darabană. În fața ochilor e doar o noapte care se îngână cu ziua, nu și un drum înfundat”.

Al doilea volum consemnează experiența nepaleză și continuă seria aventurilor spirituale, sub auspiciile unui gest umanitar: ajutorul dat, prin cumpărarea cărții, sinistraților de pe urma cutremurului ce a devastat minuscula țară, în aprilie 2015. Prelungind sejurul indian, Sega face un curs de Vipassana, în izolare, și vizitează locul natal al lui Buddha. Pe linia India-Kathmandu-Delhi (înapoi), experiența se deschide cu fascinația pentru femeile nepaleze și cu rularea unui ”joint” în pensiune, cu câțiva tineri colocatari. Din nou, avem un discurs mixt: pasaje diaristice despre zilele petrecute în școala de meditație a lui Goenkaji, lungi predici budiste, amestec inform de vise, amintiri și reflecții, ce atestă efortul de a găsi liniștea, de a obține un sine curățit de zgura realității și a dorințelor. Unele dintre scenele visate sunt comice, căci locurile și personajele sunt aduse în scenă disparat, contrastant, așa cum comică în cel mai înalt grad e excursia cu ”brother Lama”, la munte – o nouă relație toxică între un ghid local șui și insistent, topit după satisfacerea intereselor personal-pecuniare, și un client fraier, supus constant unor dezamăgiri și situații penibile. Nici de această dată izolarea ascetică nu-i priește, se îmbolnăvește și, disperat, vrea la un moment dat să lase totul baltă. În siajul unor aventuri erotice pasagere (cu japoneza Yoko sau cu rusoaica Ana) și al contactului cu o lume care-i gata să înșele orice turist occidental cu false promisiuni (exemplare sunt ”pachetele” turistice cu rafting, ascensiuni montane prin Himalaya, călărit elefanți și vizite la temple), eul naratorului e privit autoscopic prin oglinzile celorlalți: opinii, destăinuiri pe mail, analize spirituale. Discursul e spart în fragmente diferite stilistic, sugerând haosul din mintea discipolului oriental, înainte de orice posibilă iluminare. Neîmplinirea e firul roșu al acestei cărți, ceea ce contează, până la urmă, e drumul, nu atingerea capătului. A scrie povestea, spune autorul, e chiar a căuta sinele, trezirea. Jocul autoironic de cuvinte ”Segghartha-Siddhartha” trimite, analogic, la povestea prințului Buddha, prinsă simbolic la mijlocul cărții precum o nestemată în scoică. Numai că, dacă vestitul Siddhartha Gautama a reușit să atingă trezirea și să evadeze din capcana înșelătoare a lumii, Segghartha n-a făcut-o. Lui i-a rămas să-și povestească rătăcirile, să se joace cu puterea sunetelor (întreite, ca-ntr-o mantră) și a cuvintelor, în lipsa (sau în așteptarea) iluminării. ”Și… Namaste? Îndrăznesc eu. E tot o poveste, Sega. Povestea ta. Ea n-a existat până la tine. Deci nu renunța, caută să-ți scrii povestea. Cinstit, pas cu pas, iar la sfârșșșit vei înțelege ce eșșști șșși că nu eșșști povestea. Nu te lăsa furat de somn, de vise. Veghează, Sega…”. Perspectiva cățelei Suzy, de-acasă, prezentă printr-o fantastică scrisoare, face parte din acest joc, la fel ca și revenirea la Delhi, din final, de unde lasă loc unei alte viitoare căutări. Călătoria exterioară și interioară continuă, la fel ca și poveștile ei. Chiar dacă, uneori, călătorul trebuie să zăbovească o noapte în arestul poliției, ca suspect.

Jurnal de călătorie, confesiune spirituală și proză autobiografică, Namaste le atinge pe toate trei, ca gen. Cu rezultatul unui text pasionant și unic, în literatura română actuală.

(text apărut în ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”)