Migranții

Atât de intens e subiectul crizei migranților, atât de mediatizat și dezbătut în toată Europa, încât mi s-ar părea aproape tautologic să mai încerc ceva la temă. Bașca lipsa mea de legitimitate intelectuală geo-politică. Sub constatarea că e nu atât una dintre cele mai grave crize europene de după Al Doilea Război Mondial, cât una lipsită de soluții imediate, vreau, totuși, să propun o serie de interogații simple, care pleacă de la ea. Ele arată cât de încurcată e, cât de ramificată, de nebuloasă și de adâncă se arată, în desenul ei asimetric și întunecat.

1. Liderii UE (cu Germania, în frunte) proclamă empatia, libertatea, valorile umane și democratice, solidaritatea, pentru a primi refugiați, a le salva existența și a le reda demnitatea (cu ceva reculuri și înnoite accese de prudență). Sună bine, e creștinește, e conform cu valorile liberale europene și cu experiența atâtor alte solidarizări, în cele două ultime războaie. E vorba de oameni care nu mai au nimic, oameni al căror destin a fost sfărâmat de ani de conflicte, discriminare și sărăcie. Pentru ei, Europa trebuie să facă ceva.

Și totuși, ce va face Europa dacă acest val de refugiați nu se va opri la un cuantum rezonabil, din care să se poată alcătui cote, pentru fiecare țară membră? Se vor calcula de fiecare dată sume fixe de indivizi, pentru fiecare aflux dinspre Africa și Orientul Mijlociu? Vor avea toate țările capacitatea de a integra, de fiecare dată, valuri nesfârșite de oameni (deja cu dimensiunile unui exod biblic), care vor veni, pe mare și pe uscat, încurajați de promisiunile filantropice ale unei Europe cu propriile probleme interne?

A-i integra înseamnă a-i educa, a-i angaja, a-i hrăni, a le asigura o viață obișnuită, lor și urmașilor lor, într-un cuvânt, a-i transforma în cetățeni care să conviețuiască alături de ”ceilalți”, de autohtoni. S-ar putea face analogii cu alți refugiați, din alte perioade istorice, pentru a crede că se pot integra și acum, la fel de ușor ca atunci? Sunt paradigmele istorice analoage, la distanțe mari în timp? Are solidaritatea de atunci aceeași dimensiune cu cea de acum?

Din Germania, unii refugiați sunt deja triați și repatriați. S-au inventat categorii, migranți ”economici”, ”politici” etc. Mulți sunt repatriați din propria-le dorință. Statutul de outsideri nu le-a priit și s-au săturat să aștepte ca Europa să fie coerentă în privința unei soluții pentru ei.

2. Unele țări UE au o conștiință etnică și religioasă puternică, țin la coeziunea lor internă, la tradițiile și la modul lor de a fi. A se vedea Ungaria, Polonia, Croația, care caută metode de a se proteja, cumva, de valul imigraționist care le-a lovit, brusc, de niciunde. (Și noi, ca și Cehia, Slovacia, Letonia, încercăm să respingem cotele agabaritice. Se pare că Mitteleuropa vișegradiană e mult atentă decât alte zone la protejarea și conservarea unui anume cod de existență). Pentru unele ca acestea, poate mai puțin cosmopolite cultural și mai puțin secularizate decât Germania, Anglia, Franța și țările nordice, un aflux nelimitat și subit de străini va însemna confruntarea cu alteritatea absolută. În forma ei cea mai dură, cea cantitativă. Pur și simplu foarte mulți oameni, foarte diferiți ca educație, rasă, religie și orizont vor pretinde, odată intrați semi-forțat pe un teritoriu, aceleași drepturi cu nativii, constituiți de o întreagă istorie într-un popor individualizat. Cum vor administra autoritățile eventualele derapaje xenofobe (să nu ne iluzionăm că toți autohtonii sunt filotimi!) care, inevitabil, vor apărea, cu timpul, când ”celălalt”, în ipostaza lui extremă (musulman, antioccidental, fără exercițiul conviețuirii urbane într-o țară seculară și democratică, petiționar, gregar etc.), îl va agresa pe ”același”, când minoritarul va revendica mereu ceva de la majoritar și-l va concura în toate, la el acasă?
3. Acceptând migranți și integrându-i în straturi succesive, peste tot (nu-mi imaginez că se vor opri, la un moment dat, cel puțin nu acum, deși au văzut că deja li se închid ușile), coloratura etno-culturală a Europei se va schimba, în câțiva zeci de ani. Un tip de a fi prezent în lume, de a te raporta la semen și la divinitate, de a administra existența și de a crea bunuri va dispărea sau se va transforma radical. Se va întâmpla peste ceea ce multiculturalismul atât de invocat a putut prevedea (Și oare multiculturalismul se aplică și în valorile ”tari” – religie, libertatea cuvântului, opțiunea seculară, sau numai în folclor, artă culinară și turism?). Vom mai putea vorbi, atunci, de valori europene și de identitate europeană, când Europa însăși și-a semnat autodafé-ul, marcând eșecul politicilor sale multiculturale? Este Europa pregătită să suporte o schimbare de paradigmă atât de bruscă în ființa ei istorică? Are Europa ideologia necesară rezistenței în fața unei posibile masive aculturații afro-arabo-asiatice? Și au migranții oare o cultură a democrației, a libertății, a egalității și a non-discriminării, așa cum vrem noi să le-o aplicăm? Nu cumva criteriile noastre, de care acum ne prevalăm, nu vor fi niciodată ale lor? Pot fi ei absorbiți de lumea occidentală? Cu ce consecințe?

Islamul nu s-a reformat vreodată (sunt puține țările musulmane care să aibă parfum democratic – a se vedea Tunisia!), nu a găsit un acord convenabil cu secularismul modern, ceea ce-l face, încă, autist. Islamiștii au trăit sub autarhii, regimuri militare și dictaturi religioase fanatice. În cele mai liberale monarhii musulmane din Peninsula Arabă femeile sunt încă greu acceptate ca active în spațiul public și încă se decapitează oameni pentru delicte considerate grave. Se poate exporta democrația, cu toate ale ei, oriunde?

4. De acord că migranții sunt, cel puțin în momentul de față, oameni care au nevoie urgentă de ajutor. Scenele cu epuizați, înfometați și însetați, așteptând ceva, după garduri de sârmă ghimpată, mărșăluind kilometric între granițe sau urcând disperați în trenuri sunt impresionante, la fel ca și confruntările violente dintre ei și forțele de ordine mobilizate de țările ale căror teritorii sunt amenințate. La fel de impresionante sunt solidarizările spontane ale voluntarilor care aduc apă, haine și hrană imigranților ajunși în localitățile lor. Cei care-i resping, o fac pentru că suprapopulează un spațiu cu alterități adânc sedimentate și pentru că nimeni nu garantează că, printre ei, nu se ascund deja antioccidentali structurali, al căror antioccidentalism e alimentat de veacuri de politică occidental-americană agresivă, de orice natură ar fi fost ea — colonială, economică, militară sau religioasă. Cine garantează că, odată deveniți cetățeni europeni, nu se vor radicaliza, în viitor, confruntați cu greutățile integrării într-un spațiu profund diferit de al lor? Ce vor face statele occidentale cu facțiuni musulmane radicalizate camuflat, pe teritoriile lor, gata oricând și oriunde de revendicări și chiar de atentate? Vor putea controla serviciile secrete ”cuantumul” de racolări ale ISIS printre occidentali? Cum vor trata delictele tipic musulmane (agresiunile împotriva femeilor, căsătoriile aranjate înainte de majorat, presupusa indecență publică, omniprezenta suspiciune de lezmajestate divină etc.)? Ce amploare vor lua măsurile de tip ”Big Brother”, atât de dăunătoare libertăților private?
5. A fi membru UE înseamnă a avea drepturi și obligații. Nu toate membrele UE, însă, sunt dispuse să tragă ultimele concluzii (a se citi cele mai rele) dintr-o istorie în care nu au avut niciun amestec, în ultimele sute de ani. Dacă tot sunt ajustate cote și măsuri, acestea nu ar trebui să respecte și criteriul unor minime legături ale statelor care le impun cu istoria populațiilor din care provin migranții? Nu cumva solidaritatea duce, pe nevăzute, la insecuritate și la haos?
6. În loc să se confrunte cu teroarea sosirii unor valuri succesive de migranți, nu ar fi mai bine să se investească în rezolvarea problemei originii imigrației? Adică în pacificarea zonei din care vin sau măcar într-o relocare a expatriaților mai aproape de teritoriul, de cultura și de modul lor de viață? În Turcia, în Liban, în fostele republici sovietice musulmane sau în țările din Peninsula Arabă, cu soluții militare și economice, cu mobilizarea tuturor decidenților și membrilor UE, cu ajutorul altor structuri și națiuni dispuse să se implice. (Exemplu: Suedia, parazitată puternic de cerșetori romi dintr-o anumită zonă a României, în loc să acționeze direct asupra cerșetorilor care le umplu străzile, a trimis reprezentanți care să negocieze cu autoritățile locale din acea zonă românească, pentru a găsi soluții de stopare a fenomenului).
7. Rusia, atât de sancționată (pe bună dreptate!), în ultima vreme, e deja prezentă cu acțiuni militare în Siria. Ea e mai aproape de zonele de conflict, are o politică declarată anti-ISIS (numai anti-ISIS, ori și anti-rebeli, adică pro-guvernamentală?) și are forța necesară. Dar Rusia e de partea lui Bashar al-Assad, inamic al NATO și al UE, al întregii lumi civilizate. Cum se va ieși din asta? Care va fi poziția Occidentului față de Rusia, țară puternică, imensă și complet imprevizibilă, care e în plină campanie de relegitimare internațională, care nu scapă de obsesiile imperiale și care se învecinează oricând cu cine vrea ea? Nu cumva vom avea nevoie tot mai mult de Rusia, dacă Statul Islamic își menține foaia de parcurs? Cu ce compromisuri internaționale?

Solidaritate pentru problema migranților? Implicare? Da! Dar ele sunt, din nefericire, îmbrăcate într-o haină a lui Nessus: dovedesc umanitatea, afectând iremediabil coerența, pacea și identitatea.

Cum se va ieși din asta, nu văd, și de-aici, nebuloasa ramificată de care vorbeam mai sus. Europa nu are, deocamdată, o strategie de rezolvare a problemei migranților, alta decât cea contabilă, a împărțirii pe cote. Și, desigur, a discursurilor mult prea corecte politic.

În rest, numai întrebări și opinii încrucișate, după cum se vede! Singurul lucru sigur e că trebuie făcut ceva pentru oameni ăștia!

Între multele comentarii competente asupra chestiunii, din ultima vreme, recomand unul nuanțat și absolut pertinent, al gânditorului sloven Slavoj Zizek. De citit și luat aminte:

http://www.gandul.info/international/criza-imigrantilor-cu-europa-la-psihiatru-analiza-taioasa-a-unui-celebru-filosof-european-14710329

Iar pentru cei ce vor să știe ce e islamismul, dincolo de poncife și de alte prejudecăți depreciative, să vadă opiniile unui specialist autohton, Marius Lazăr:

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/profesor-islamolog-cluj-mituri-spulberate-despre-musulmani-sunt-fapt-saria-razboiul-sfant-cele-70-fecioare-asteapta-rai-1_5613cd34f5eaafab2c5dc08c/index.html