Mirel Taloș– Da, ideile sunt sursa tuturor lucrurilor, după cum spunea domnul Platon, cel în a cărui Academie intrau doar bogaţii, cel care considera că doar cei deştepţi şi puţini trebuie să conducă, adică „filosofii”, cei autoproclamaţi cei mai deştepţi, iar cei mulţi şi proşti trebuie să stea cuminţi, să fie conduşi precum vitele. Platon, cel care credea că orice schimbare e rea, deci, lucrurile trebuie lăsate așa cum sunt, neschimbate, să nu le facem „mai imperfecte” decât sunt, faţă de „formele” perfecte. Bazaconii! Subordonarea individului faţă de stat! De la idei se trag toate relele din istorie, de asta suntem convinşi acum! Aceste scorneli, ideile, sunt scânteile de la care au pornit revoluţii sângeroase, ele sunt praful de puşcă ce a pornit războaie. Şi care este mănunchiul ce le-a legat pe toate laolaltă şi le-a întors pe toate fețele, şi le-a dezvoltat, şi le-a combătut, şi le-a reînviat, şi le-a aplicat în istorie! Filosofia, cine altcineva? Da, filosofia! Cu ea trebuie să ne războim. Pe ea trebuie să o pedepsim, îngropând-o de vie.
Se convocase o adunare publică pentru a dezbate propunerea de „îngropare” a filosofiei. Propunerea fusese prinsă într-un proiect de lege care prevedea arderea publică a tuturor cărţilor de filosofie, ştergerea oricăror materiale video ce au ca obiect filosofia şi apoi, desigur, pedepse pentru cei care continuau să se ocupe cu ideile.
Preşedintele Adunării îşi continuă expunerea.
– Da, să îngropăm filosofia. De aceea ne-am strâns aici, să ne manifestăm acordul pentru îngroparea acestei dinamite care a traversat istoria, incendiind-o. Filosofia, cea ţinută la loc de frunte, cu o mândrie absurdă, ca și când ai avea în raza atenției o regină a înţelepciunii. Filosofia folosită ca un stindard al superiorităţii intelectuale, prezentată ca forma supremă a spiritualităţii. Cea care are răspunsuri la toate marile întrebări, dar nu e în stare să rezolve vreuna dintre problemele omului; măcar din cele mărunte! O înşelătorie! Ea, filosofia, inutilitatea pură! Ea, mândră, cu nume mari, sonore, sforăitoare: Aristotel, Platon, Hegel, Heidegger, pronunţate ca incantaţii intelectuale, ca mărci ale superiorităţii, ca răspunsuri la întrebări, la dileme, la probleme. Da’ de unde? De numele fiecăruia din ei se leagă drame, conflicte, idei care au adus în realitate suferinţe, lacrimi, durere, chin. Nu a fost domnul Platon cel care milita ca doar unii, înţelepţii, să conducă, iar cei mulţi şi proşti să se lase conduşi? Câte state şi regimuri în istorie nu s-au lăsat conduse de această gândire găunoasă? Dar domnul Hegel nu a făcut o fixație din mai vechea obsesie a lui Heraclit, stabilind, împotriva vieţii, că totul este un conflict continuu, că nimic nu are pace, stare, aşezare? Şi din domnul Hegel nu a descins, în mod natural, domnul Marx care ne-a dat binefacerile comunismului, după ce proletariatul câştiga conflictul hegelian cu burghezia?
Preşedintele Adunării făcu o pauză. Se gândi că ar trebui să lase şi alţi vorbitori să aducă argumente, astfel încât concluzia să fie unanimă. Dădu cuvântul unui bătrân care stătea în spatele sălii. Se gândi că părul lui alb prefigurează argumente foarte solide. Căruntul se ridică, făcu o pauză adâncă şi începu să-şi expună ideile.
– Abia acum, în epoca noastră, omul este pe de-a întregul autonom intelectual. Modernitatea a clamat un lucru pe care nu l-a reuşit, anume să se rupă cu totul de trecut. Acum, noi avem un curaj pe care nimeni nu l-a avut înaintea noastră, curajul de a spune nu doar că Dumnezeu este mort, pentru că „Dumnezeu” a fost doar una dintre mărcile lumii vechi, ci să spunem că întregul trecut este mort. Ruperea de Dumnezeu nu a fost ruperea completă de trecut, de care omul avea atâta nevoie. Abia acum, prin noi, Omul spune adio lumii vechi. Biserica, statul, școala, familia, armata, cultura oficială, toate acestea au fost doar chingi ce au legat omul de mâini şi de picioare, împiedicându-l să devină el însuşi. De aceea, un filosof spunea că omul este ceea ce mai poate face după ce alţii l-au modelat deja. Prin ceea ce s-a numit „cultură”, omul a fost modelat şi controlat, nimic altceva. Astfel, omului i s-a inhibat autenticitatea, unicitatea. Dar, undeva în străfundurile minţii, fiecare om a refuzat, pasiv măcar, ceva din „meniul” ce îi era servit. De pildă, autoritatea unei elite ce se autoproclama „stat”, care cerea să iubim abstracţiuni precum „naţiune” şi să urâm alte asemenea „naţiuni”, iar în numele acestei iubiri să comitem crime, sub paravanul „legal” al războiului. Cei ce au refuzat s-au numit „trădători” sau „dezertori”. Sau autoritatea unei instituţii ce se numea Biserică, ai cărei reprezentanţi se autoproclamau „reprezentanţii lui Dumnezeu” şi promovau, sub paravanul unor interese economice şi politice cât se poate de meschine, etici şi morale menite să omoare umanitatea din om, să-l chinuie sub spectrul unor vini închipuite, să-l coboare la statutul de maimuţă, vânzându-i iluzia unui paradis aflat la sfârşitul unei vieţi chinuitoare, în care omul îşi inhiba orice pornire vitală. Sau… alt exemplu: ni s-a servit la școală aşa-numita „cultură”, un produs prefabricat, în care se ştia deja că anumite domenii reprezintă cultură, se știa care sunt reprezentanţii cei mai de seamă, care sunt operele de valoare şi care sunt lipsite de valoare, lucru pe care l-au făcut prin „Academii” şi alte instituţii fosilizate prin care îşi impuneau valorile, refuzând sectorului independent orice şansă de afirmare, în afara canoanelor impuse. Prin toate aceste instituţii lacome – statul, biserica, cultura –, omul a fost înfrânt. Dar care a fost susţinerea pentru toate aceste instituţii criminale şi practicile lor? O ştim, o ştim bine, a fost filosofia. Ea a oferit argumentele necesare celor ce dominau, le-a oferit argumentele să-şi justifice puterea, iar celor dominaţi le-a creat o setare mentală conform căreia trebuiau să se lase călcaţi în picioare. Am avut şi filosofie politică, şi filosofia religiei, şi filosofia culturii. Am avut idei cu nemiluita, idei peste idei, toate justificări. Pentru ce a fost omorât Socrate?
Intervenţia bătrânului fu recompensată cu ropote de aplauze. Un alt vorbitor, de astă dată mai tânăr, se ridică în picioare şi primi încuviinţarea preşedintelui pentru a lua cuvântul.
– Îngăduiți-mi, mai întâi, să salut excepţionala ţinută a acestei întruniri. Da, odată cu noi, omul trebuie să facă un pas decisiv în evoluţia lui: trebuie să iasă din clandestinitate. Filosofia mai este utilă la ceva? O mai lăsăm să trăiască în acest secol? La ce ne poate fi de folos, când ea nu a fost niciodată de folos?! O pălăvrăgeală inutilă, idei şi sisteme de idei prosteşti, prezentate drept forma sublimă de manifestare a spiritului. Filosofia este culmea ridicolului şi ar fi fost bine dacă ar fi fost doar atât. Dar ea, cu bună ştiinţă, a oferit justificări pentru opresiunea fiinţei umane. De aceea, eu cred că filosofia trebuie scoasă complet din şcoli, licee şi universităţi. Cărţile de filosofie trebuie arse. Filosofia este o superstiţie. Practica aceasta medievală trebuie interzisă. Să cuprindem toate ideile în condamnarea noastră.
Propunerea fu aprobată în unanimitate.
