Jacob’s Joy

Jacob’s Joy

I wish we travelled

In a place where there’s nothing,

Deprived of attributes

such as grass and trees

and ephemeral clouds in the sky.

I have no alibi

For this strange request

Only, it would please me to rest

Where there’s no landscape

Simply escape,

Eternal and pure

You know, as well as I,

Time cannot endure

such miraculous vision,

one that Reason without

Grace could easily destroy.

Rather…

Take me inside your joy!

Far and wide… and quite slow,

Mysterious is the ascension of Beauty

Like a dreams’ afterglow.

Without it, the notion of `travel` remains

A mere shadow of what we know.

***

…Am privit de multe ori acest portret din albumul familiei noastre. Sub anonimatul fotografiei în nuanțe sepia, descopăr însuși chipul copilăriei; expresia unei bucurii senine în care ești îmbiat să locuiești, adăpostindu-te de cotidianul abraziv, de neliniștea, adesea malignă, a vieții trăite în galop, poate chiar fără o destinație precisă. Priviți-i zâmbetul; mă face să mă gândesc la o ofrandă, o năframă albă de pace, o aripă luminoasă care, adiindu-ne peste fruntea încrețită de griji (sau de anii care trec), pare să șoptească, asemenea Havilei din Insula Melc: „Înmulțește Paradisul”… Inocență, serenitate, firescul veseliei, calm, joie de vivre. Oare unde am mai întâlnit expresia aceasta?… Am revăzut recent Faust, de Alexander Sokurov. Chipul ei, al Tinereții pentru care Faust e gata să-și vândă sufletul, m-a făcut să tresar. În secunda în care ea și-a întors ochii spre mine, am auzit-o; Copilăria susură un cântec, parcă numai pentru urechile mele. Stă imobilă, la marginea lacului, pe țărmul vieții. Mă apropii, cu brațele întinse, înaintând cu precauție. Dar copilăria, această „dulce pasăre”, nu vrea să fugă nicăieri, s-a așezat acolo tocmai ca să mă aștepte, îmbiindu-mă cu o ultimă privire înainte de a ne prăbuși, îmbrățișați, în somn.

(‘Faust’, de Alexander Sokurov)

Imagine cover: Portret de copil. (foto din arhiva personală)