Andreea Nanu Dragi cititori, vă invit, împreună cu Librăria Cărturești Verona și editura EIKON la lansarea celui mai recent roman al meu, Timpul splendorii – toamna care închide tetralogia AnoTimpurilor.
Lansarea va avea loc joi, 19 mai, începând cu orele 18.30 la Librăria Cărturești Verona din Str. Arthur Verona nr. 13-15.
Îi voi avea alături pe Daniel Cristea-Enache, Alex. Ștefănescu, Christian Crăciun și Teodora Stanciu.
… „Timpul splendorii” poate suna neverosimil și aproape sfidător dacă ne gândim la timpul contemporan, desfigurat de viteză, violență, consumerism…. Cred însă că există un timp care recuperează frumusețea exilată a lumii; un timp răscumpărător, vindecător, consolator… Prologul romanului se deschide în toamna anului 1742, cu dialogul nocturn dintre Johann Sebastian Bach și contele Hermann Carl von Keyserling, acesta din urmă cerându-i să compună Variațiunile Goldberg pentru a-i alunga insomniile. Întregul roman stă sub semnul insomniei (ca imposibilitate a uitării dar și ca metaforă pentru contemplație și zbor interior), al vindecării memoriei prin muzică…
Vă invit să descoperiți Timpul Splendorii… anoTimp al memoriei, al luminii discrete care scoate la iveală vechi interioare de vieți și case somptuoase din Bucureștiul interbelic, al Nostalgiei răscumpărătoare, toate armonizate în polifonia muzicii lui Bach… De la albul înghețat al zăpezii din Ziua cea mai albă, la albul transfigurat, imaterial, spiritualizat al veșniciei din Timpul splendorii, cercul anoTimpurilor și al vârstelor umane se închide în ritmul contemplativ și alert deopotrivă al călătoriei lui Iacob Tauber prin Europa, în toamna lui 2016… Ați înțeles bine, într-o toamnă care încă nu a venit!…
Cuvintele, ca și muzica, au nevoie de durată… Nu ne putem sustrage timpului, dar îi putem altera sensul, extrăgându-l din linearitatea cotidiană pentru a-l integra în circularitatea veșniciei care-i salvează înțelesurile. Prinși în „variațiunile” destinelor noastre trebuie să găsim Aria, firul vieții. Să fim gata mereu pentru o Aria da cappo. „Totul e un etern început. Nu-i așa?”
„Am intrat fără să vreau în intimitatea toamnei ca în odaia de nuntă a unei femei necunoscute”. În acest fel este scris romanul Timpul splendorii. Cu această senzație naratorul intră în lumea personajelor. Se încheie aici unul dintre cele mai atipice cicluri romanești, apărut într-un dürftiger Zeit de care el se dezice cu vehemența tăcută a frumuseții calme și vulnerabile. Să recapitulăm: Ziua cea mai albă – iarna -; Numele ei era Uitare – primăvara -; Insula melc – vara -; Timpul splendorii – toamna. Plasând romanul în contextul istoriei noastre literare, el oferă speranța unei diversități care e semn de sănătate estetică. Se încheie, odată cu acest volum, un ciclu epic unic în literatura noastră recentă, al AnoTimpurilor. Ciclu epic de o adevărată kaloterapie, o vindecare prin frumos a lumii decăzute.”
Christian Crăciun
„O văd pe Andreea Nanu ca pe un dirijor care și-a împărțit orchestra, exersând în camere separate: instrumente cu corzi, apoi suflători, apoi percuțiile… într-o arhitectură epică amplă, aproape paradoxală. O scriitură care practică destinul simfonic; un roman de eufonii, de puritate senzorială, de sinestezii care corespund unei viziuni estetizante asupra vieții. Tetralogia Andreei Nanu are nevoie de un cititor rafinat, capabil să palpite în fața unei proze inițiatice care cultivă transfigurările, chiar și metempsihoza… o proză care răstoarnă radical orizontul pervertit din literatura de astăzi. Avem un punct de vedere auditiv și olfactiv – însuși diafanul, inefabilul care fecundează toată carnalitatea și concretețea – și un al șaselea simț, ce învăluie totul… O văd pe autoare ca pe un copil de o puritate absolută care se uită la un acvariu enorm. Privește această lentoare extraordinară, coregrafia peștilor din altă lume. O privire hipnotică și hipnotizantă pe o realitate care merge, invariabil, au ralenti. Totul este încetinit, totul este lăsat ca pe un fund de mare pe care evoluează cele mai ciudate specii de pești.
…Este acolo o forță uriașă, misterioasă ca nașterea și moartea.”
Dan C. Mihăilescu
„Încercând să definească barocul, Edgar Papu a vorbit de un fast al declinului, folosind ca exemplu splendoarea culorilor dobândite toamna de frunzișul arborilor. Dacă ar fi trăit, marele om de cultură ar fi fost încântat să citească romanul Timpul splendorii de Andreea Nanu, care îi confirmă ideea. În acest al patrulea volum din tetralogia sa inspirată de poetica anotimpurilor, autoarea încheie ceea ce s-ar putea numi o saga a familiei Tauber așezându-și personajele în lumina melancolică a toamnei.
…Pictură, muzică, literatură se întrepătrund armonios, ca într-o sinteză a artelor, pentru a reprezenta dâra de farmec pe care o lasă trecerea unui om ales prin lume.”
Alex. Ștefănescu
