Ion Țoanță
(Îngerului blond Aurel Dumitrașcu plecat pe un drum
fără întoarcere într-o zi de septembrie trist)
E târziu,
cad păsările obosite și lebedele-și
tânguiesc cântarea,
se face întuneric
și poetul întârzie la cina cea
din taina cuvintelor,
pâinea miroase a cerneală
pe masa din muguri de brad,
lumânarea suspină cu lacrimi de ceară,
pe unde se preumblă Aurel al meu?
vorbește cu icoanele,
mama răstignită în agora minții
celui care privește înapoi cu mânie
și nu se va întoarce vreodată…
(sursa foto: gzt.ro)
