Ion Țoanță
O iubesc pe femeia aceea,
înger şi demon,
icoană şi mister,
zâmbet paradisiac şi lacrimă de ţurţur!
Ea trece zi de zi
pe uliţa noastră murdară,
toţi o privesc extaziaţi,
doar eu mă aplec
asupra trecerii sale
şi-i aştern duios
poemul iubirii fără margini,
să treacă peste el
în vremea preumblărilor sale
cotidiene.
O aştept de fiecare dată
la aceeaşi oră,
zi de zi,
viaţă după viaţă,
moarte după moarte,
imagini poeme
zămislite-n ametistul
vândut ieftin la un anticar
obosit de vremuri apuse.
O iubesc pe femeia aceea,
vis abrutizat de nopţile de Brumar,
povestea fără de sfârşit
a celui care mai speră.
