Taxa de protecție

Mai era o oră până la deschiderea localului. Patronul ștergea, preocupat, cu o cârpă tejgheaua zincată a barului chiar dacă ea strălucea deja de curățenie. Era un bărbat de cel mult 40 de ani, cu înfățișare plăcută – potrivit de înalt, cu păr negru tuns scurt și cu o mustață care îi făcea figura și mai agreabilă. Purta un pantalon negru impecabil călcat, o cămașă de un alb strălucitor; în picioare avea niște pantofi moi și îndelung dați cu cremă și lustruiți.

Soția lui – cu puțin mai tânără ca el – era cam de aceeași statură, îmbrăcată și ea cu deosebită grijă – bluză bleumarin, fustă cu multe pliuri de culoare neagră, pantofi comozi, cu toc jos. La gât îi atârna o cruciuliță de aur iar la încheietura mâinii stângi purta o brățară fină, tot de aur.

Cei doi se aflau în încăperea din față, în care se intra direct din stradă. Pe pereți erau oglinzi care măreau parcă dimensiunile decorului. Barul domina însă întreaga am­bianță: avea o formă curioasă, șerpuitoare, astfel că numărul de clienți care ar fi dorit să fie serviți stând pe scaunele înalte, cu picioarele metalice înfipte în podea, să fie cât mai mare. Pe peretele din spatele barului, pe polițe din lemn natur, erau etalate zeci de sticle cu etichete care îți luau ochii, pline cu băuturi străine și scumpe.

În încăperea din spate, în care se pătrundea trecând pe sub o arcadă, se zăreau câteva mese mici cu scaune joase. Acolo se mai afla un personaj – o fată care privea cu luare aminte jur-împrejur, încercând să descopere vreo neregulă în modul de aranjare a decorului. Chiar dacă nu ar fi recomandat-o nimeni, oricine i-ar fi cunoscut părinții ar fi ghicit că e odrasla celor doi care trebăluiau în camera din față. Avea ochii migdalați și obrazul de un oval perfect al mamei, nasul ușor obraznic și buzele exprimând hotărâre ale tatălui. Numai că, deși n-avea decât vreo 16-17 ani, era puțin mai înaltă decât ei. Îmbrăcată în blugi și o ie care îi punea în evidență formele atrăgătoare, în picioare cu niște cizmulițe cu carâmb scurt, părea în această ambianță un manechin venit să se relaxeze după orele de muncă.

Cei trei își vedeau de treburi fără să scoată un cuvânt. Doar de la un casetofon se auzea în surdină o muzică lentă, toropitoare. Prin geamuri se zărea cum cade prima zăpadă a anului. Trecători zgribuliți, cu gulerele paltoanelor ridicate, treceau în grabă prin dreptul ferestrelor. Apăreau și dispăreau ca pe ecranul unui televizor uriaș.

Femeia, care până atunci ștersese parchetul de un noroi imaginar, mai aruncă o privire critică în jur și, în sfârșit, rupse tăcerea:

– Eu cred că suntem gata… Până la zece avem timp să bem și noi o cafea. Pe urmă începe iureșul. Mădălina! Pui de-o cafea?

Mădălina însă n-apucă să răspundă. Ușa de la intrare fu izbită de perete și în local pătrunseră trei indivizi. Păreau descinși dintr-un film polițist prost, în care conceptul de mare mahăr înseamnă mantale lungi de piele, ochelari fumurii pe nas și pălării cu borul larg pe cap.

– Închide ușa să nu răcească frumoșii ăștia!, spuse cel care părea șeful. Ținea în mâna dreaptă un baston cu măciulie argintată și făcea cu el mișcări complicate ca un scamator iscusit. În timp ce unul dintre tovarășii lui se repezi să-i îndeplinească porunca, Șeful se îndreptă spre tejgheaua argintie a barului. În drum, își scoase ochelarii și-i șterse de abur. Imediat, ceilalți doi îl imitară. În general, fiecare gest pe care îl făcea era copiat de ceilalți doi ca un semn de adorare și de supușenie.

Ajuns lângă tejghea, Șeful își puse din nou ochelarii pe nas – în bar erau aprinse toate luminile, dar tot puteai să te întrebi ce mai vedea prin lentilele acelea fumurii – luă tacticos un pahar, plescăi mulțumit fiindcă îl găsi curat și-și turnă o porție zdravănă dintr-o sticlă de whisky.

Îndată, ceilalți doi înșfăcară și ei câte un pahar, plescăiră satisfăcuți și, cățărați pe scaune, își turnară din licoarea scumpă și băură.

– Fain! Ai băutură bună, zise Șeful.

– Fain!, îngăimară cei doi.

Patronul, soția și fiica lui se strânseseră lângă arcada dintre cele două încăperi. Nu înțelegeau nimic. Se uitau buimaci unii la alții.

Bărbatul prinse curaj și se adresă indivizilor în mantale. Făcea un efort vizibil să-și ascundă tremurul din glas.

– Domnilor… nu vă supărați… deschidem de-abia peste o oră.

Șeful îi aruncă o privire scurtă, mai bău o înghițitură și zise cu voce albă:

– Deschideți de-abia peste o oră…

Până atunci totul se desfășurase ca filmat cu încetinitorul. O atmosferă calmă, într-un bar bucureștean. Șase personaje îmbrăcate sărbătorește discută pașnic. Afară ninge fastuos.

Și, dintr-o dată, începu nebunia. Șeful sări de pe scaun – ceilalți doi săriră și ei – și mătură cu bastonul sticlele aflate pe tejghea. Apucă apoi bastonul invers, și cu măciulia de argint, începu să lovească în oglinzile de pe pereți. Amicii lui își ridicaseră pulpanele mantalelor și țopăiau pisând sub cizme cioburile strălucitoare, chiuiau, hohoteau.

Tatăl, soția și fiica fură cuprinși de groază. Luați prin surprindere, nici nu știau cum să reacționeze.

Șeful simți că patronul vrea să spună ceva. I-o luă înainte.

– Tu să taci!

– Să taci!, se auzi îngânatul.

Șeful începu să se plimbe nervos prin local, lovind la întâmplare cu picioarele sau cu bastonul mese, scaune, tablouri.

– Ai deschis acum o lună spelunca asta și am așteptat. Am tot așteptat. Nu-i așa că am așteptat?, își luă el drept martori însoțitorii.

– Am așteptat. Sigur că am așteptat.

– Ce ați așteptat?, întrebă nedumerit patronul.

Șeful se uită la el ca la un picat din lună.

– Cum ce am așteptat, zevzecule? Am așteptat să plătești taxa.

– Care taxă?

– Taxa de protecție. Ca să nu-ți facă nimeni nici un rău. Ca să nu-ți facă praf prăvălia vreun scandalagiu. Ca să nu te jumulească vreun borfaș. Ca să-ți asigur o clientelă grasă. Taxa asta, deșteptule!

Patronul își mai venise în fire.

– Am auzit de taxa asta. Ți-ai trimis niște oameni la mine. Le-am spus că nu am de gând să plătesc nimic.

Șeful părea sincer uluit.

– N-ai de gând să plătești…

Ceilalți doi chicotiră.

– N-are de gând să plătească…

Bărbatul cu bastonul își potolise furia. Vorbea acum pe un ton aparent prietenos.

– Se pare că nu știi cine sunt… Fără mine nu mișcă nimic în zona asta. Toți patronii de restaurante, de buticuri, de terase îmi plătesc. Iar eu am grijă de toți ca un părinte. Fără mine ar fi pierduți.

Șeful aproape că se înduioșase de ce spunea. Continuă însă aspru.

– Dar vai și-amar de cel care nu mi se supune. Jăratec mănâncă! Ești nou pe-aici, dar dacă ai să întâlnești un individ fără o ureche – e patronul barului din colțul străzii – să știi că n-a vrut să cotizeze. Altuia îi lipsește un deget. Altul, dintr-o bătaie, a ajuns în cărucior. Iar pe vreo doi nu-i mai poți întâlni decât la țintirim. Întreabă de ei!

Cuvântul care îi venise pe buze îl făcu să râdă. Redeveni brusc serios. Se apropie de grupul celor trei care rămăseseră nemișcați și în aceeași stare de stupoare. Cu vârful bastonului atinse bluza femeii și, cu o mișcare dibace, o sfâșie. Aproape instantaneu procedă la fel cu ia fetei.

– Cred că o să vă vină mintea la cap. Azi sunt bun. O să iau doar un mic aconto. O să fac o tură cu dama asta. E cam coaptă dar merge. După care o să-mi dreg gustul cu puștoaica. O să fie o distracție pe cinste. Și voi o să rămâneți muți ca și ceilalți.

– Distracție pe dracu’!, zice Miron și se repede în local.

Am uitat să mai spun că localul avea și o bucătărie în care de când se deschisese barul stăteam la pândă împreună cu Miron. Ne plictisisem de moarte, dar n-aveam încotro. Ca să-l dăm în gât pe individul care tăia și spânzura în zonă, trebuia să-i întindem o capcană. Fiindcă, oricâte cercetări făcusem, nu găsisem pe nimeni dispus să-l înfunde. Toți tăceau mâlc, plecau privirea în pământ, îndurau și plăteau taxa de protecție. În cartier domnea teroarea.

N-am timp să vă povestesc mai mult. Mai puneți și de la voi ca să aveți tacâmul complet. N-am timp dintr-un motiv foarte simplu: trebuie să-i salvez pe cei trei derbedei care, cu gurile căscate, încasează pumnii uriași ai lui Miron. De! După ce-i pui cătușele, nu-ți mai vine să dai într-un ticălos.

Imagine de pe newyork.com