Proteza cu dinți de argint

Patronul unei firme importante de țigări fusese găsit mort, în pielea goală, în propriul său birou, situat într-o clădire de pe Aleea Aviatorilor. Pe corpul său nu se vedea nici o urmă de violență. La autopsie se descoperise și cauza morții – un infarct. Dar ce-l provocase? Consumul exagerat de băutură – pe masa lui de lucru se afla un pahar în care mai era un strop de whisky, iar lângă scaunul cu spătar reglabil – o sticlă pe jumătate plină? Partida de sex care-i solicitase trupul de sexagenar?

În această privință, medicul legist era categoric.

– N-a fost nici o partidă de sex.

– N-a avut nici măcar bafta asta, îl căină sincer Miron Stratilat pe cel dispărut. Măcar să fi murit fericit.

– Și de altfel, nu te pregătești să faci amor cu o proteză străină în gură, mai adăugase medicul.

– Cum așa?

– Proteza din gură nu-i aparține.

Culmea e că o altă proteză fusese găsită într-un pahar, pe o policioară, în mica baie alăturată biroului. Lucrurile păreau încurcate rău. În aparență, nu lipsea nimic; mobilul jafului era exclus. E drept, ușa marelui safe din încăpere se deschisese când apăsasem pe mâner; dar ca să pătrunzi în el mai trebuia descuiată cu o cheie încă o ușă. Deocamdată, oricât fusese căutată, cheia nu se găsise, nici în hainele aruncate pe canapea, nici în altă parte.

– Cherchez la femme, spusese filozofic partenerul meu.

Ceva dreptate avea Miron; portarul afirma că pe la opt seara, pe patron îl vizitase cineva, într-adevăr, o femeie care plecase pe la zece. Nu știa cine e, n-o mai văzuse niciodată. O femeie cam de 30 de ani, bine făcută, blondă – „o ­bijuterie“, după cum se exprimase tânărul îmbrăcat în uniformă de body-guard. O zăriseră la plecare și doi polițiști care patrulau prin zonă.

– Caută acum acul în carul cu fân, oftase Miron.

– Caută-l mai bine pe medicul lui stomatolog, l-am sfătuit eu liniștit.

De la medicul stomatolog, Miron revenise cu coada între picioare.

Acesta fusese categoric: nici una dintre protezele pe care i le prezentase nu aparținea pacientului său.

– Puteți să încercați să i le puneți în gură. Nu i se potrivesc. Aparțin altcuiva.

O clipă mi-am închipuit ce figură o fi avut Miron când i se spusese să îndese o proteză în gura unui mort.

– Ce naiba e cu protezele astea? Doar nu le ținea ca suveniruri. Brr! Cam ciudate gusturi.

Dar omul nostru zăcea într-o ladă frigorifică la morgă și n-avea cum să ne lămurească.

Pe deasupra, ora infarctului nu coincidea cu ora la care plecase femeia. Moartea survenise după miezul nopții. Să fi plecat dama și patronul să mai fi rămas în pielea goală, plimbându-se în costumul lui Adam prin birou? Greu de crezut.

– O fi adormit, iar femeia a plecat dezamăgită. Altă explicație nu e. În orice caz e cam trist pentru ea să fie tratată așa. Dacă eram eu…

Partenerul meu e falnic ca un cocoș rostind vorbele astea. Eu însă mă uit în continuare la proteza găsită în pahar. N-are nimic neobișnuit. Doar cele câteva incrustații cu argint par mai neobișnuite.

Tot examinând-o, fac o mișcare aiurea și o scap din mână. Îndatoritor, Miron se repede s-o ridice de pe jos. La rândul lui neîndemânatic, o calcă sub unul dintre pantofii lui uriași – comandă specială, fiindcă nu-și găsește niciodată în magazine încălțări pe măsură. Partenerul meu încremenește de groază.

– Am distrus o probă, bâiguie el pierdut. Încă o bilă neagră la Șefu’ cel Mare.

Își ridică piciorul cu grijă, cu speranța că proteza a rămas intactă. Speranța lui se dovedește a fi deșartă – e făcută zob. Dar printre sfărâmături se ivește ceva strălucitor. O cheie!

Pentru o clipă, ne uităm buimaci unul la altul. Apoi înțelegem totul. Înțelegem cum femeia l-a adormit – ana­lizele nu s-au terminat, cu siguranță că în whisky i-a pus un somnifer, apoi cum i-a scos proteza unde știa că e ascunsă cheița de la safe. Negăsind-o, a plecat înnebunită. Iar patronul, după câteva ore de somn s-a trezit și, descoperind că ține în gură o altă proteză, are un șoc și cade fulgerat de apoplexie. Și totuși, ceva nu se leagă. Pe masa de lucru a patronului se afla o scrisoare venită prin fax, datată 2 octombrie. O scrisoare pe care cineva a luat-o de lângă aparat și a citit-o, din moment ce a notat ceva pe ea. Înseamnă că femeia n-are nici un amestec în toată afacerea, ea plecând pe 1 octombrie la ora zece.

Îl chem pe portar – un tânăr cam la 35 de ani, deloc marcat de tevatura provocată de moartea patronului său.

– Și zici că femeia a plecat pe la zece seara?

– Chiar la zece; m-am uitat la ceas, spune el sigur.

– Și n-a mai intrat nimeni aici până dimineața când femeia care face curat l-a găsit pe patron întins pe covor?

– Nimeni.

Pentru prima oară e nesigur și dă din umeri. Fără să mai pierd vremea îl iau din scurt.

– Hai să ne închipuim că lucrurile s-au desfășurat altfel. După ce femeia a plecat, patronul a vrut să umble la safe. N-a mai apucat să-l deschidă – a avut un infarct.

Înainte de a continua, îmi trag o clipă suflarea.

– Spre dimineață, neștiind de ce nu pleacă, i-ai intrat în birou și l-ai găsit căzut pe covor. De multă vreme voiai să dai lovitura la safe. Ți-ai zis că acum e momentul și că întâmplarea te ajută. L-ai dezbrăcat, ca să induci în eroare pe anchetatori, ca ei s-o bănuiască pe vizitatoarea nocturnă. I-ai scos proteza din gură și i-ai pus o alta, pregătită pentru un alt plan pe care îl aveai. Apoi i-ai spart proteza. Însă cheița nu era acolo. Dacă ai fi căutat în baie, ai fi dat de ea. Nu știu de unde ai aflat de ascunzătoarea asta ciudată – o să ne spui la anchetă. Ai făcut o singură greșeală.

Pentru o clipă vrea să nege, dar își dă seama că sunt stăpân pe situație, așa că se dă bătut.

– Care?

– Din obișnuință, la plecare, ai stins lumina. Or, dacă nu mai intra nimeni în birou până dimineața, ar fi trebuit ca femeia de serviciu s-o găsească aprinsă.

– Dar proteza din baie a cui era?, întreabă Miron.

– Era o proteză mai veche. Cine știe de ce-o mai păstra.

Sursa foto: kiss.am