Oferta specială

Reclama era pur și simplu deșănțată. În fiecare zi, la televizor, pe orice canal românesc ai fi butonat, zăreai din când în când o blondă platinată care, cu un glas răgușit, te îndemna să cumperi pachetele de țigări Miriam, fiindcă în unele dintre ele se află taloane câștigătoare în valoare de 100.000.000 de lei. La posturile de radio, același glas îți zgâria auzul, cu același slogan „Dacă vrei să ai un ban, cumpără doar Miriam”. Pe străzi, panouri mari anunțau oferta specială a anului.

În ziare și reviste apăreau, în unele zile, fotografii ale unor persoane care descoperiseră astfel de taloane.

Lumea fumătorilor era cuprinsă de nebunie. Toți pu­făiau Miriam, în ciuda rimei șchioape din slogan. Vânzările la celelalte tipuri de țigări scăzuseră drastic.

Până și partenerul meu Miron Stratilat, care catalogase la început țigările Miriam drept „infecte“, bune pentru „pârnăiași“, începuse să le cumpere în draci și să le pufăie ca disperatul, ca și cum ar fi fost niște havane veritabile. Lua câte un cartuș întreg, îl scotea din țiplă cu febrilitate, extrăgea cele zece pachete și le desfăcea pe toate, scotocind rapid în fiecare, cu speranța de a descoperi vreun talon. Evident, bafta îl ocolea. Pornea atunci cu înverșunare să le fumeze, una după alta, de parcă le-ar fi „sudat“, tot potrivit unei expresii care-i aparținea. Ca să le termine mai repede, oferea cu generozitate și altora din pachetele risipite pe biroul lui, printre maldărele de dosare, așteptând cu febrilitate clipa când avea să achiziționeze un alt cartuș.

Dar asupra firmei care se ocupa de desfacerea țigărilor Miriam și care cunoscuse vânzări record în urma ingenioasei campanii de promovare se abătură necazurile. Într-o dimineață, directorul de marketing al companiei fu găsit fără viață în biroul său. Fusese lovit în tâmplă cu o pungă de cârpă plină cu bile de rulmenți. Lovitura fusese năprasnică. Asasinul nu se mai ostenise să ia cu sine arma crimei și o lăsase pe o canapea. În aparență, nu exista nici un mobil al asasinatului. După spusele colegilor, nu lipsea nimic din birou, deci jaful era exclus. Să fi fost amestecată o firmă rivală, invidioasă pentru reușita cu Miriam?

Directorul fusese un bărbat încă tânăr și atrăgător, celibatar înrăit, cu multe aventuri la activ. Să fi fost vorba despre vreo femeie înșelată în așteptări? În orice caz, se știa cum își petrecuse ultimele ore din viață. Potrivit unui obicei de-al său, ca întotdeauna când avea mult de lucru, rămăsese singur în firmă peste noapte. După cât se părea, pregătea un raport important, pe care el însuși îl caracterizase drept „fulminant“, într-un cerc de apropiați. Dar pe masa lui de lucru, dimineața, când femeia care făcea curat prin birouri dăduse peste trupul prăbușit pe parchet, nu se găsea nimic deosebit. Să-l fi luat ucigașul?

Pentru cine era așa de important un raport al unui ­director de marketing ca să merite sacrificată o viață de om?

În primul rând l-am luat la întrebări pe paznic. Acesta nu auzise și nu văzuse nimic suspect în timpul serviciului său. Atunci cum se strecurase asasinul și cum ieșise?

– Bizar, șefu’ scump, foarte bizar, catadicsi Miron să mi se adreseze încă supărat pe mine fiindcă nu-l lăsasem să plece în concediu, și-și mai aprinse o țigară, deși tocmai stinsese o alta.

– Dar dacă ucigașul e unul dintre salariați, care a rămas ascuns în vreun birou?

– Exclus!, exclamă partenerul meu cu bucurie, ca și cum ar fi fost scos la tablă taman în ziua în care își învățase lecția. Am verificat – la plecare, ca și la venire, salariații pontează cu o fișă personală. Nimeni n-a rămas în firmă în afara celui ucis.

– Poate criminalul s-a strecurat în cursul zilei și s-a ascuns în vreun cotlon, așteptând noaptea.

– Nici asta nu stă în picioare. Ca să intri în firmă, lași o legitimație și primești un ecuson de vizitator. La plecare, dai ecusonul înapoi și-ți iei legitimația. N-a rămas nici o legitimație la ghișeul de la intrare.

– Atunci chiar că nu știu de unde să pornim.

Uneori, însă, lui Miron îi trec prin cap niște idei care te lasă cu gura căscată.

– Șefu’ scump, la ce zic unii că lucra directorul ăsta?

– La un raport, ceva legat de campania publicitară cu Miriam.

– Exact. Dacă tot nu m-ai lăsat să prind și eu culoare în obraji la țărmul mării, măcar dă-mi voie să bat puțin locurile pe unde sunt creștini care au descoperit afurisitele alea de taloane. Din pricina lor n-am câștigat eu.

– Bine, Miroane, am zis eu cu îndoială în glas, și i-am dat drumul în peisaj.

Timp de o săptămână n-am auzit nimic de el. De altfel, nici n-am prea avut când să mă gândesc la ce face prin localitățile pe unde trebuia să umble, ocupat să stau de vorbă cu angajații firmei unde se comisese asasinatul. În a opta zi mi-a apărut la raport, tot fără culoare în obraji, dar radios. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul că a des­făcut ostentativ un pachet de Kent, și-a scos o țigară, a aprins-o și a început s-o fumeze cu voluptate, ca un ins lipsit de griji. Am început să-mi pierd răbdarea.

– Zi, Miroane! I-ai găsit pe câștigători? Ai stat de vorbă cu ei?

La început a vrut să mai prelungească puțin starea de suspans, ca să-și savureze triumful. Dar n-a avut răbdare să mă țină prea mult pe jar.

– Cu cine naiba să stau de vorbă? Persoanele care chipurile au câștigat cumpărând țigări Miriam nu există.

– Cum așa? Dar pozele din ziare? Dar adresele?

– Falș, cum zicea știi tu cine. Totul e minciună. N-a câștigat nimeni nimic.

– Atunci înseamnă că directorul de marketing a mirosit ceva necurat și de aceea a fost trimis pe lumea cealaltă.

– Ți-a căzut fisa. Așa e.

– Lucrurile sunt și mai încurcate.

– Da’ de unde! Dacă îmi dai voie măcar trei zile la mare, îți pun în brațe asasinul.

– O săptămână, Miroane, o săptămână, numai să sfârșim ancheta fiindcă se lasă cu șuturi de la Marele Ștrumf.

– O săptămână? Fie! Ei bine, până acum s-au anunțat zece câștigători ai ofertei speciale cu Miriam.

– Așa e.

– Nouă persoane din cele zece sunt inventate. A zecea însă există în carne și oase și e asasinul. Un ucigaș plătit.

– Dar de ce trebuia omorât directorul de marketing?

– Simplu. Era nevoie de sponsorizarea unui partid – doar se apropie alegerile.

Ca să nu se spună că sprijină acel partid, directorul ge­neral al firmei care comercializează țigările Miriam a apelat la o stratagemă. A inventat acea ofertă specială care i-a înnebunit pe mulți. De fapt, nu câștiga nici unul dintre cumpărătorii țigărilor. Se întocmeau ștate false și banii se vărsau într-un cont.

Treaba ar fi mers strună și s-ar fi adunat o groază de bănet. Dar directorul de marketing s-a prins de schemă și a vrut să dea totul în vileag. De aceea a fost eliminat.

– Scuză-mă că te-ntrerup: dar cum s-a strecurat asasi­nul în firmă?

– În timpul zilei, printre vizitatori. A rămas ascuns până noaptea în biroul directorului general. La miezul nopții a ieșit de-acolo și i-a făcut de petrecanie directorului de marketing.

– Și de plecat, cum a plecat?

– A doua zi, profitând de îmbulzeala care e de obicei în firmă.

– Dar cum de nu i-a rămas legitimația la portar?

– Și la asta am răspuns: a recuperat-o directorul general într-un moment de neatenție de la ușa de intrare.

– Bine, bine! Și totuși, cum l-ai demascat pe criminal?

Miron își mai aprinse un Kent, trase cu sete un fum și mă privi visător.

– Pe fruntea mea stă scris „prost“? Am vorbit cu ucigașul vreo oră, trăncănind despre fericirea de a câștiga 25 de mi­lioane pe praful ăsta. Ei bine, timp de o oră, individul n-a fumat nici o țigară. Când s-a prins de gafa pe care a făcut-o, mi-a cerut mie una. A luat-o, a aprins-o, s-a înecat și a început să tușească.

Așa m-am prins că nu e fumător. Or, dacă nu e fumător, cum naiba să fi cumpărat blestemățiile ălea de Miriam?

– Ți-aș mai pune o întrebare, dar mai bine mă abțin.

– De ce? Pune-o!

– Fie! Cum i-ai obținut mărturisirea?

Miron își lăsă ochii în jos și-și stinse țigara într-o scru­mieră plină de mucuri.

– Ai dreptate, mai bine te abții.