Gândește pozitiv, partenere!

Pentru Miron Stratilat ziua de azi e una dintre acelea în care îți vine să te iei la harță dintr-un fleac cu nevasta – dacă ți-a luat Dumnezeu mințile și te-ai însurat – să-ți dezmoștenești copiii – dacă ai un pospai de avere – sau, pur și simplu, să-ți iei câmpii – dacă mai ai puțină vlagă în tine.

De dimineață totul i-a mers pe dos. Pe drumul până la serviciu a făcut trei pene de cauciuc, s-a certat cu un coleg de la circulație care susținea că a trecut pe roșu la o intersecție, iar Șeful cel Mare l-a zgâlțâit zdravăn fiindcă a întârziat. Pe deasupra, deși e prima lui zi după concediu și ar fi vrut să se laude la o cafeluță cu succesul mortal pe care l-a avut la fandositele de pe litoral, nici n-a apucat să intre în „Prăvălie“ și l-am și luat cu mine ca să anchetăm un caz.

– N-am baftă, oftează el și-și mângâie cu lehamite pântecul în care probabil a băgat multe beri cât timp a lipsit.

Încerc să-l consolez.

– Ai totuși mai multă baftă decât bătrânul ăsta care a înțepenit pentru totdeauna. Ți-ar fi plăcut să fii în locul lui? Gândește pozitiv, partenere!

Miron își face semnul crucii.

– Doamne ferește! Mai bine o nasulie, decât pe năsălie, filozofează el încercând să-și refacă moralul.

Ne aflăm într-o pivniță unde se înșiruie pe lângă pereți butoaie, rafturi cu borcane pentru murături, câteva lăzi cu nisip unde se vor pune la păstrare morcovi pentru la iarnă, o grămadă de cartofi pe o folie de plastic. Iar pe jos zace cadavrul unui bătrân de peste șaptezeci de ani.

– Am totuși noroc: e doar un accident. Ne facem repede raportul și țuști!, la o cârciumioară, se încurajează Stratilat.

– Mda, zic și eu, și cercetez cu luare-aminte scara pe care am coborât. Pe primele trei trepte se văd urmele lăsate de bătrân – întâmplător, e o zi ploioasă și pantofii victimei sunt plini de noroiul din curte.

Miron îmi urmărește privirea.

– E clar: a alunecat, s-a dus de-a berbeleacul. Sărmanul! N-a mai avut zile.

– Mda, zic eu din nou și m-apuc să studiez de data asta cadavrul. Bătrânul poartă o cămașă în carouri și niște pantaloni de doc. E cu fața în jos. Pare să fi fost un bărbat vi­guros – palmele îi sunt mari, muncite.

Îi ridic cu grijă cămașa și-i cercetez trupul. Nici un semn de violență.

Afară continuă să plouă mărunt. Mai mulți oameni ne așteaptă în curte. Printre ei – rudele mortului. Nevasta lui – o femeie cu un chip brăzdat de vârstă – plânge încetișor. Mai zguduită de întâmplare e fiica, pe care bărbatul ei încearcă s-o liniștească și o ține pe după umeri.

Le iau pe rude deoparte, în vreme ce partenerul meu îi descoase pe ceilalți. Suntem undeva, la o margine de București. În depărtare se zăresc blocurile cenușii, sinistre ca niște închisori pe verticală.

– Am observat că treptele scării din pivniță au fost înlocuite de curând.

Bătrâna își întrerupe plânsul.

– Unele erau cam șubrede și omul meu le-a înlocuit. Ieri a lucrat toată ziua la scara asta afurisită.

– Mda, zic eu urmărind cum un cocoș fugărește niște găini, ca să se înfrupte numai el din grăunțele puse într-o strachină.

– Cine l-a găsit?

Tot bătrâna îmi răspunde.

– Nu știam de ce întârzie în pivniță. Am ieșit din casă, l-am strigat, nu mi-a răspuns și am început să-l caut. Așa am dat de el.

– Erați toți acasă?

E rândul bărbatului să mă lămurească – un tip bine făcut, sigur de el.

– Eu ieșisem după cumpărături.

Ca și cum n-ar fi avut loc nici o tragedie, nevasta lui izbucnește.

– Și ai adus o pâine… S-o mănânci tu, așa de tare e!

Bărbatul rămâne tăcut.

Între timp, lângă mine a apărut Miron care îmi spune în șoaptă:

– Șefu’ scump! Tipii ăștia nu se-nțelegeau prea bine. Bătrânul avea niște pământ la Snagov. Ginerele lui îl toca la cap ca să-l vândă. Voia să-și ia o mașină străină. Se certau des pe tema asta.

Iau brusc o hotărâre.

– Aduceți un ciocan și niște cuie!

Chiar dacă nimeni nu pricepe nimic, femeia mai tânără se repede și aduce cele cerute.

Scotocesc prin împrejurimi, descopăr două bucăți de scândură și întind câte una bărbatului și nevestei sale.

– Bateți câte un cui!

Chiar dacă toți mă privesc ca pe un nebun, cei doi îmi fac pe plac.

– Mda, zic iarăși, după ce își termină treaba. Sunt câteva lucruri care vor trebui explicate, mă adresez eu tuturor, ca și cum aș avea un auditoriu impresionant. În primul rând, cum de-a ajuns bătrânul cu fața în jos după ce a alunecat – dacă a alunecat – pe trepte. Hai să presupunem că așa a fost: în mod normal ar fi trebuit să aibă zgârieturi pe piept, să i se fi rupt vreun nasture de la cămașă sau chiar să i se fi sfâșiat – treptele nu sunt geluite. Or, pe trupul bătrânului nu se vede nici un semn – și nici pe cămașa lui. Iar pe deasupra, doar pe trei trepte au rămas urme de pași.

Femeia începe să dea semne de neliniște.

– Doar nu vă-nchipuiți că l-am omorât noi!

– Nu-mi închipui nimic. Ba, de fapt, îmi închipui. Îmi închipui cum bătrânul a vrut să coboare în pivniță. A coborât trei trepte, după care s-a prăbușit în gol. Fiindcă piciorul lui n-a mai întâlnit nici o treaptă. Celelalte trepte au fost scoase. Iar apoi au fost puse la loc. Dacă ar fi alunecat, l-am fi găsit cu fața în sus.

Bătrâna își duce mâna la gură.

– Treptele au fost puse la loc de cineva care e stângaci. Modul cum au pătruns cuiele în lemn dovedește asta.

Arăt cu scârbă spre bărbatul care și-a pierdut siguranța de sine.

– Dumneata ai făcut-o!

– Dar eu nici n-am fost acasă…

– A, da, ai fost după cumpărături… De fapt, cumpă­ră­turile le-ai făcut de ieri și le-ai pitit pe undeva, ca să-ți creezi un alibi. Te-ai prefăcut că pleci, dar de fapt te-ai ascuns în pivniță. Știai că bătrânul coboară aici în fiecare dimineață. L-ai așteptat acolo, l-ai văzut cum se prăbușește, te-ai asigurat că a murit, ai pus repede treptele la loc – vezi că una dintre ele nu se ține în nimic, ai uitat s-o bați în cuie –, și ai revenit în casă. Pentru un petec de pământ ai curmat o viață.

…În mașină, în drum spre „Prăvălie“, murmur ca pentru mine însumi.

– Urâtă lume!

– Gândește pozitiv, partenere!, mă sfătuiește Miron, care se pare că a uitat de toate necazurile abătute azi asupra lui.

Sursa foto: ycs.ro